Viena, locul unde dictatorii lumii și-au dat întâlnire – Stalin, Hitler, Troțki și Tito

La începutul anului 1913, Viena trăia una dintre cele mai paradoxale perioade din istoria sa. Capitala imperiului bicefal Austro-Ungar era un amestec vibrant de artă, idei, speranțe și neliniști, un magnet pentru spiritele neliniștite ale Europei. În cafenelele sale, la mesele de marmură și sub aburii de cafea, se întâlneau artiști, filosofi, scriitori și… viitori dictatori.

În același oraș, într-o perioadă de doar câteva luni, se aflau Iosif Stalin, Lev Troțki, Adolf Hitler și Iosip Broz Tito – oameni care, peste doar câteva decenii, aveau să redeseneze harta lumii cu sânge și teroare. Dar lângă ei, sub același elan intelectual al Vienei, se plimbau și Egon Schiele, Gustav Klimt, Ludwig Wittgenstein, Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Arnold Schönberg — figuri ale culturii și filosofiei, adesea ignorate azi când ne gâmdim la istoria politică.

Un oraș al refugiaților și visătorilor

Viena de început de secol XX era un loc al contradicțiilor: cosmopolită și provincială, tolerantă și tensionată, plină de grandoare imperială, dar și de neliniște socială. Dardis McNamee, editor al unui ziar de limbă engleză din capitală, nota că din cele două milioane de locuitori ai Vienei, mai puțin de jumătate se născuseră acolo. Orașul devenise un refugiu pentru exilați, disidenți și visători din toate colțurile Europei.

Aici a ajuns, într-o dimineață friguroasă din ianuarie 1913, un bărbat scund, cu ochi întunecați și o mustață stufoasă. Se recomanda drept Stavros Papadopoulos, dar numele său real era Iosif Vissarionovici Djugașvili – viitorul Stalin. Fugit din Rusia țaristă, se întâlnea în secret cu Lev Troțki, aflat deja de câțiva ani la Viena, unde edita ziarul de propagandă Pravda.

Vecinii de coșmar

În aceleași străzi ale capitalei imperiale trăiau și alte figuri care aveau să marcheze secolul XX.

Adolf Hitler, tânăr și ambițios, venise în 1908 cu speranța de a intra la Academia de Arte Frumoase. Respins de două ori, a început să trăiască din vânzarea picturilor sale de amator. Dezamăgit de „babilonia de rase” din Viena, avea să noteze mai târziu că orașul l-a „trezit la realitatea germanismului”. În 1913, deziluzionat, pleca la München — primul pas către cariera politică ce avea să zguduie Europa.

Iosip Broz Tito, viitorul conducător al Iugoslaviei, lucra în 1912 la o fabrică de automobile din Viena. În mai 1913, a fost înrolat în armata imperială, părăsind orașul în pragul războiului.

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, locuia în Viena din 1860. În timp ce tinerii revoluționari visau la transformarea lumii, Freud explora revoluțiile ascunse ale inconștientului.

Pe lângă figurile politice deja menționate, Viena era în acei ani și un mare centru cultural, intelectual și artistic. Iată câteva dintre personalitățile proeminente care se aflau acolo în acea perioadă:

• Egon Schiele – pictor expressionist care, în jurul anului 1910, începea să se afirme ca un artist avangardist în cercurile vieneze. Stilul lui provocator, portretele sale pline de tensiune, contraste și cut-outs, îl făceau să fie remarcat de patroni importanți.
• Gustav Klimt, Koloman Moser, Otto Wagner şi alţi membri ai Secession-ului vienez erau foarte activi, redefinind estetica arhitecturii, artei decorative şi design-ului în oraş. Viena avant-garde atrăgea priviri deopotrivă de la localnici şi de la străini care voiau să observe „ce mai e nou”.
• Ludwig Wittgenstein – filosof austro-ungar, care locuia în Viena în acea vreme și frecventa salonul intelectual al orașului; el făcea parte din comunitățile academice care discutau filozofie, logică şi știință.
• Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal – scriitori importanți ai literaturii vieneze, reprezentativi pentru domnia limbii germane în spațiul multicultural al imperiului. Ei contribuiau la efervescența intelectuală din cafenele şi săli de teatru.
• Arnold Schönberg şi alţi muzicieni modernişti care inova în compoziţie, explorând tonalitatea și forme noi de expresie muzicală.

Cafeneaua – laboratorul ideilor și al revoluției

Nimic nu simbolizează mai bine spiritul Vienei de atunci decât cafeneaua. Aici, burghezi, artiști și revoluționari discutau despre artă, politică și filozofie. Era un spațiu al libertății intelectuale, dar și al conspirațiilor.

Stefan Zweig, martor al acelei lumi, scria mai târziu:

„Impasul politic al imperiului ne-a împins către cultură. În timp ce puterea se prăbușea, noi căutam mântuirea în spirit.”

Această efervescență intelectuală, această „febră a ideilor” care alimenta cultura, alimenta în același timp și germenii revoluției.

Viena oferea locuri ca Café Central unde Troțki ținea articolele din Pravda, Freud lucra la teoriile psihanalizei, Hitler încerca să fie artist, iar Lenin sau membrii mișcărilor socialiste discutau strategii. În aceeași atmosferă febrilă, Egon Schiele pregătea expoziții provocatoare, Klimt redefinea formele decorative, Wittgenstein reflecta asupra logicii și limbajului.

Cum s-au intersectat destinele și ideile

• Tinerii artiști se inspirau unii de la alții, într-un ambient în care estetica era la fel de politică ca ideologia.
• Scriitori și filosofi ca Schnitzler sau Hofmannsthal aduceau în discuție dilemele modernității: identitate, alienare, relația omului cu societatea.
• Muzica lui Schönberg rupea legăturile cu tonalitatea tradițională, pregătind terenul pentru muzica modernă, la fel cum arhitectura lui Wagner sau mișcările de design apăreau ca respirații de libertate estetică.

Sfârșitul Vienei imperiale

În mai puțin de un an, totul avea să se sfârșească. Vara anului 1914 aducea scânteia Marelui Război. Imperiul Austro-Ungar, odinioară o mare putere, se destrăma. Viena, „capitala luminii și a conversației”, devenea capitala unei mici republici, mutilată de înfrângere.

Din cenușa ei însă, aveau să se ridice patru oameni care, în loc să salveze lumea, o vor arunca într-un secol de teroare: Stalin, Troțki, Hitler și Tito. În același timp, operele lui Schiele, Klimt, Freud și Wittgenstein, deși persecutate sau marginalizate, aveau să supraviețuiască – ceva din spiritul Vienei, spiritul acelor cafenele și saloane unde s-au născut întrebări ce încă ne frământă.

Epilog: orașul care a adăpostit viitorul

Viena anului 1913 rămâne un episod unic în istorie: niciodată, într-un singur oraș, nu s-au întâlnit atâtea destine care aveau să modeleze — și să distrugă — lumea modernă.

În acel mozaic de culturi și idei, arta, știința și revoluția s-au născut cot la cot. Dar în spatele eleganței cafenelelor și al parfumului de cafea vieneză se ascundeau umbrele unei epoci care avea să sfârșească în flăcările istoriei.