Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, au ales personal o reţetă pentru „Coronation Quiche”, un preparat care va fi servit la evenimentele organizate cu ocazia încoronării de luna viitoare, a anunţat Palatul Buckingham.
„Coronation Quiche” conţine spanac, fasole boabe şi tarhon, face referire la „Coronation Chicken”, un preparat pe bază de curry şi maioneză inventat pentru încoronarea în 1953 a mamei lui Charles, regina Elisabeta a II-a, relatează Agerpres.
Palatul Buckingham a declarat pe site-ul său că felul de mâncare a fost ales personal de Charles şi Camilla şi „se adaptează uşor la diferite gusturi şi preferinţe”, reprezentând o reţetă pentru sute de prânzuri comunitare planificate în toată Marea Britanie pentru a marca evenimentul din 6 mai.
Regele Charles al III-lea va fi încoronat la Westminster Abbey din Londra în cadrul unei ceremonii fastuoase, marcată de tradiţii vechi de 1.000 de ani, eveniment la care vor participa şefi de stat şi demnitari.
Foto: Captură video Youtube / The Royal Family