În tradiția străbună, ziua de Dragobete (24 februarie) este o fereastră spre zorii primăverii, spre miracolul înmuguririi, spre zâmbetul renașterii naturii, semnificând sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Această sărbătoare, în vatra satului românesc, poartă mai multe denumiri cum ar fi: Dragobete, Sântionul de primăvară, Ion Dragobete, Logodna păsărilor, Cap de Primăvară. Cuvântul „cap” are două înțelesuri, pe de o parte, de început al primăverii și pe de altă parte, de simbol religios, în calendarul ortodox fiind prăznuită „Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, notează Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, pe pagina de Facebook a instituției.

Ziua de Dragobete este pusă sub semnul iubirii, a însoțirii, a cifrei doi. În această zi de Dragobete oameni și păsări își caută perechea conviețuirii, punând anul deja sub semnul rodirii.

În ziua de Dragobete, păsările migratoare, se strâng în stoluri, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Păsările neînsoțite la Dragobete rămân stinghere și fără pui în ziua de Dragobete a anului care va urma. Asemenea păsărilor, tinerii atât fete cât și băieți trebuie să se întâlnească în această zi, pentru a rămâne îndrăgostiți tot anul.

Tinerii merg în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, iar la întoarcerea înspre sat, fetele sunt alergate de băieți, iar dacă îi simpatizează se lasă prinse de către aceștia. Întâlnirea lor se celebrează printr-un sărut, semn al logodnei simbolice, iar dacă tinerii respectă acest obicei, se vor bucura tot anul de belșug și vor fi ocrotiți de boli. Florile culese de fete sunt păstrate la icoane, fiind folosite apoi în diverse ritualuri magice, de invocare a dragostei.

Secole la rând, semnficația zilei a fost aceeași: însoțirea, trăirea și comuniunea a tot ce este frumos, armonios și plin de strălucire. Dragobete este o întruchipare mitică a unui prinț frumos și drag, fiul Babei Dochia, indentificat de români cu Cupidon-Zeul dragostei în mitologia romană și cu Zeul iubirii în mitologia greacă.

Foto sus: Bilbor, Harghita, 1969. Imagine din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”

Bibliografie:

Marcel Lapteș, Timpul și sărbătorile țăranului român, 2009
Ion Ghinoiu, Zile și mituri, 2018