Cum să previi ca o drumeţie montană să nu se transforme într-o tragedie

Sfârşitul lui August şi primele luni de toamnă sunt adesea dedicate de toţi muntelui. Însă acest concediu relaxant poate să se trasforme cu uşurinţă într-o dramă pentru cei care nu respectă locul unde merg. Muntele este frumos, dar poate fi şi înşelător dacă lăsăm la voia întâmplării lucruri elementare pe care turistul ar trebui să le cunoască pentru a nu-şi pune viaţa în pericol, nici lui şi nici a partenerilor de drumeţie, dar şi pentru a păstra natura curată şi frumoasă.

În acest material am încercat să adunăm cele mai bune, zice noi, din multele sfaturi şi poveţe pe care le primim înaintea unor călătorii la munte.

Pentru început trebuie să spus că nu este necesar să fii sportiv de performanţă ca să te bucuri de câteva drumeţii frumoase în Carpaţi. Traseele turistice de la munte sunt pentru toate gusturile şi pentru toate puterile. Se întâlnesc de la drumuri forestiere care pot oferi privelişti minunate în chei (Prăpăstiile Zărneştiului, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Sohodolului etc.), pe plaiuri (vezi şoseaua Transalpina şi multe \”drumuri de căruţă\” din Carpaţi), la poteci şi circuite turistice deja consacrate, precum Circuitul Galbenei, din Munţii Apuseni – zona Padiş, şi până la drumuri mai accidentate, cu un grad mai ridicat de dificultate (Creasta Pietrei Craiului, creasta Făgăraşului).

Dacă unele zone uşor accesibile sunt destul de populate, turiştii formând grupuri mai mult sau mai puţin numeroase, altele sunt destul de pustii (Munţii Cernei, Godeanu, Munţii Maramureşului). Există aglomerări turistice însă şi pe traseele mai dificile.

Riscul pe munte este permanent. Important este cum reuşeşti să preîntâmpini acest risc. ”Dacă sunt mulţi turişti pe traseul asta înseamnă că sunt în siguranţă” – ţi-ai putea spune. Totuşi lucrurile nu trebuiesc private cu atâta simplitate. Cele mai multe accidente au loc tocmai pe aceste drumuri.

Spre exemplu, traseul care leagă oraşul Buşteni de cabana Caraiman, pe Valea Jepilor (pe sub firul telecabinei Buşteni-Babele), cunoscut şi sub numele de Jepii Mici, în Masivul Bucegi. Pe acest traseu, considerat a fi între scurt şi mediu (aproximativ 3 ore de urcuş, comparativ cu traseele la nivel naţional), au loc poate cele mai multe accidente şi intervenţii ale Salvamontului din întreaga Românie. Vara traseul este foarte aglomerat. În ultimii ani traseul şi-a schimbat aspectul pentru că au apărut surpări ale potecii, mai multe zone cu cabluri, ba chiar şi o scară pe o porţiune. Toate acestea din cauza numărului foarte mare de turişti. În plus elementele adăugate ulterior nu au schimbat percepţia despre traseu. Practic vorbind, celor care nu ştiu în ce se bagă ar fi bine să li se recomande să ia telecabina decât să meargă în sandale pe aici.

Principala problemă remarcă este că foarte mulţi nu respectă anumite reguli de mers pe munte: se aleargă la coborâre, se merge în încălţări fără aderenţă şi care nu susţin glezna (ba chiar în sandale şi papuci), mulţi nu sunt atenţi pe unde merg deplasându-se de parcă ar fi în teren plat. Mulţi nu sunt atenţi că în partea superioară a traseului există o porţiunea de stâncă unde se dislocă pietre ce-i pot răni pe turiştii aflaţi mai jos. Turiştii care calcă pe munte ar trebui să-şi dezbrace hainele şi comportamentul de oraş şi să fie atenţi la ceilalţi care străbat acelaşi drum. Salutul pe munte a devenit deja ceva foarte rar întâlnit, cel puţin în zonele mai aglomerate precum traseul despre care vorbim acum. Regula spune \”Cel care coboară îi salută pe cei care urcă\”.

Reguli pe munte

Ar trebui să reţinem un lucru foarte clar cu privire la cablurile de pe munte: pe lângă faptul că te avertizează că pe acel segment al potecii există pericolul de alunecare, sunt puse acolo ca să te ţii de ele. Ele au fost montate cu un scop foarte clar, iar siguranţa ar trebui să fie cea care primează.

Dacă la un traverseu cablat se află două grupuri, unul în partea superioară şi celălat în partea inferioară, se spune că normal ar fi ca cei care urcă să aibă prioritate. Situaţiile însă pot să difere de la caz la caz. De aceea ar trebui să existe o comunicare între cele două grupuri, în funcţie de pregătirea persoanelor din cele două grupuri, de timpul alocat fiecărui grup.

Când vă aflaţi pe o zonă de stâncă, de grohotiş sau pe poteci unde puteţi disloca pietre, uitaţi-vă întotdeauna dacă este cineva mai jos de voi şi fiţi foarte atent cum călcaţi ca să nu răniţi pe vreun turist cu pietrele dislocate. Atenţie! O piatră cât pumnul de mare,  în cădere de 10 metri poate omorî un om, dacă îl nimereşte în cap.

Nu urlaţi pe munte. Este foarte deranjant pentru majoritatea excursioniştilor.

Astfel este recomandat să vă alegeţi itinerariul pe măsura pregătirii fizice, psihice şi tehnice a celui mai slab din echipă.

Nu se merge singur pe munte.

Nu cara mai mult decât poţi duce.

Echipamentul de bază trebuie să fie format din următoarele:

Aveţi grijă mare de picioare pentru că ele sunt principalul mijloc locomotor în această zonă. Aşadar echipaţi-vă corespunzător. Încălţămintea potrivită este o pereche de bocanci, care să cuprindă glezna (cu talpă aderentă gen Vibram). Apoi o pelerină de ploaie sau geacă impermeabilă (gen GoreTex), ciorapi din bumbac (cei sintetici irită şi încing piciorul, înlesnesc apariţia bătăturilor şi creează disconfort), lanternă, telefon cu bateria încărcată (acest aparat a salvat foarte multe vieţi în ultimul deceniu).  Este foarte practic să folosiţi beţe telescopice, care ajută la mers.

Vremea este foarte schimbătoare pe munte. De aceea trebuie să fiţi pregătiţi şi pentru intemperii. La un drum cu bivuac de cel puţin două zile trebuie să nu lipsească o căciulă şi un pulover, sau bluză din material de Polartec. Nu rare au fost situaţiile în care în august sau septembrie a nins pe munte.

În trecut mersul pe munte era foarte liniştitor şi foarte cutezător pe de altă parte. Oamenii erau mai calmi, mai răbdători. Exista un caiet de cabană în mai toate locuinţele care adăposteau turişti. Aici te înregistrai şi îţi notai itinerariul pentru ca în cazul unui accident să se poată interveni în timp util. Aceste caiete şi-au dovedit utilitatea din plin, pe lângă faptul că au devenit nişte mărturii pline de amintiri şi de flori de munte presate. În zilele noastre în goana timpului s-a uitat de acest obicei. Este totuşi recomandat să spuneţi cabanierului de unde veniţi, dacă aţi întâlnit lucruri neobişnuite pe traseu şi încotro vă îndreptaţi a doua zi. De asemenea cabanierul vă poate înştiinţa în privinţa condiţiilor meteorologice precum şi în privinţa stării traseului pe care îl aveţi de parcurs. Lucrurile în aceste zone se schimbă anual.

Plecarea în traseu este bine să se facă devreme atât pentru a vă asigura că ajungeţi la destinaţie, luând în calcul eventuala stricare a vremii, precum şi pentru a vă bucura de o zi plină de plimbare în natură.

Nu este recomandat să părăsiţi poteca turistică. În condiţii de ceaţă urmăriţi cu atenţie marcajele, iar dacă nu sunteţi sigur că mai sunteţi pe traseul marcat întoarceţi-vă la ultimul marcaj pe care l-aţi văzut, sau aşteptaţi să se ridice ceaţa.  Harta este indispensabilă, indiferent de nivelul de pregătire şi de cât de bine cunoşti muntele.

Respectaţi normele de alimentaţie la efort. Cel mai important echipament pe munte este organismul tău. Trebuie bei  apă, 3 litri pe zi, să mănânci câte puţin pe traseu alimente energetice, bogate în calorii şi glucide ca să nu-ţi scadă glicemia şi să leşini. Înainte de a porni pe traseu să nu mănânci mâncare grea, grăsimi, fripturi, etc, în speranța că îţi vor ţine de foame, ci moderat hrana bazată pe carbohidraţi (cerelale, paste şi fructe). Să nu beţi apă rece multă imediat după o lungă perioadă de timp, pentru că există riscul unei aprinderi pulmonare sau a unui infarct. Alcool este bun cu moderaţie abia când aţi ajuns la destinaţia finală.

Dacă sunteţi într-o excursie cu cortul campaţi doar în locurile special amenajate. De asemenea nu faceţi focul oriunde.

Întâlnirile cu ursul

Paradoxal şansele ca ursul să vă viziteze noaptea sunt mult mai mari în zonele aglomerate (ex.: Valea Cerbului, Padina, Padiş, Babele, Cumpăna etc.) Pentru a evita ca ursul să vă intre în cort sau să vă dea târcoale, de multe ori rupând pânza cortului cu ghearele, este prioritar să nu lăsaţi niciun fel de aliment în interiorul cortului. Să aveţi la voi o bucată de cordelină sau o sfoară rezistentă şi să vă agăţaţi mâncarea într-un copac. De aceea trebuie să vă gândiţi şi la acest aspect când amplasaţi cortul. În zona Babele, de exemplu, unde s-au înregistrat mai multe atacuri ale ursului, din păcate nu aveţi copaci. Mâncarea trebuie scoasă totuşi din cort împreună cu oalele în care aţi gătit. Găsiţi nişte bolovani sub care s-o aşezaţi. Muntele vă îndeamnă la inventivitate.

Există riscul ca să fim atacaţi de urs şi în cam cinci situaţii: când are pui, când este lângă pradă, când este rănit, când e furios: alungat de curând de la o stână de câini, când dai ”nas în nas” cu el pe poteca te poate ataca ”preventiv”, crezând că tu vrei să-l ataci.

Peturi şi gunoaie

Ştim foarte clar cât de greu se descompun multe din gunoaiele pe care le producem. De aceea tot ceea ce vrem să aruncăm trebuie neapărat transportat în afara zonei montane şi depus la pubele. Încălcarea acestor reguli constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor OG nr. 2/2001.

În cazul unui accident Salvamont recomandă:

La anunţarea accidentului se precizează obligatoriu datele de identificare ale victimei, locul accidentului, diagnosticul prezumtiv, condiţiile meteo, ora producerii accidentului şi modalitatea de adăpostire a accidentatului, precum şi identitatea celui care anunţă accidentul, adresa, nr. de telefon. După aceasta se aşteaptă, în zona cu semnal, apelul de verificare a veridicităţii anunţului.

Numărul naţional de urgenţă 112.

Numărul Salvamont 0-SALVAMONT valabil în toate reţelele de telefonie mobilă.

Semnale SOS pe munte

– Şase semnale acustice pe minut, la zece secunde fiecare, apoi pauza un minut.
– Semnalul de raspuns consta din trei semnale pe minut, apoi pauza un minut.

Nu uitaţi, o călătorie pe munte nu înseamnă bravură, tupeu şi distracţie la maxim. Pe cât de frumos este să mergi la munte, pe cât este de periculos. Îţi trebuie o doză de îndrăzneală (nu tupeu), multă sudoare şi bucurie cât cuprinde, ca să urci crestele şi să te bucuri de peisaje superbe. Trebuie să mai ştim ceva călătoria până în vârf este numai jumătatea drumului. Acolo eşti recompensat, însă drumul se termină când ai ajuns de unde ai plecat. Alpiniştii spun de multe ori că drumul de întoarcere de pe munte poate fi chiar mai dificil decât ascensiunea. Abia când cobori  şi îţi povesteşti bucuria şi aventurile trăite acolo sus, poţi spune că drumul s-a încheiat.

Sursă foto: aerderomania.blogspot.ro

www.bloguldecalatorii.ro