Se ştie că asiaticii au \”darul\” să copieze fidel multe lucruri: de la aparatură de ultimă generaţie, la tablouri sau alte lucruri. Totuşi anul acesta s-au întrecut cu gluma: au copiat o întreagă insulă, unul dintre simbolurile greceşti – Santorini. De acum nu doar turiştii care vizitează insulele greceşti se pot bucura de Santorini, ci şi cei care ajung în Thailanda.
Cum s-a petrecut acest lucru? Simplu. După investiţii de 12 milioane de euro (cam cât ar fi cheltuit statul român pentru vreo doi kilometri de autostradă) o companie asiatică a deschis, chiar la începutul sezonului estival un parc tematic, replică fidelă a celebrei insule greceşti. Parcul se întinde pe o suprafaţă de şase hectare, iar turiştii care i-au călcat pragul sunt încântaţi.
Problema ste că oficialii din Santorini nu au fost însă consultaţi în prealabil nici de către autorităţile thailandeze, nici de compania care a construit parcul. Deocamdată cele două supraveiţuiesc liniştite, graţie distanţei de câteva mii de kilometri, însă părerile grecilor sunt împărţite. În timp ce unii cred că în acest fel Santorini beneficiază de publicitate indirectă, alţii spun că insula lor va pierde turişti.