Atunci ca și astăzi, când oamenii pomeneau numele Templierilor, gândul le zbura adesea la comoară. Iar de la idee de comoară până la păcatele lăcomiei și avariției nu mai era decât un pas.
După căderea ordinului, legenda „lăcomiei templiere” și a bogățiilor pe care aceasta le-ar fi generat a devenit un loc comun. Istoricii au preluat adesea acest clișeu. Așa cum observa un teolog dominican din secolul al XV-lea, „au căzut în multe vicii din pricina marii lor averi”.
Lacomi și avari?
În mod ironic, pentru un ordin întemeiat pe principiul sărăciei, ideea că Templierii ar fi fost fabulos de bogați datează chiar din epoca fondării sale. Nu era o presupunere complet irațională. Ordinul a beneficiat de privilegii substanțiale, scutiri de taxe și proprietăți menite să susțină apărarea Țării Sfinte.
Războaiele cruciate trebuiau finanțate dintr-o sursă. Alte segmente ale clerului au fost inevitabil dezavantajate de privilegiile templiere, mai ales prin direcționarea dijmelor către vistieria ordinului. Proprietățile și scutirile fiscale au stârnit, la rândul lor, nemulțumiri. Toți voiau recuperarea Țării Sfinte. Nu toți voiau să plătească pentru ea.
Nu este greu de înțeles cum au luat naștere legendele. Au existat momente în care două idei seducătoare, dar distincte – „tezaurele ascunse” și „cruciadele” – s-au suprapus în imaginarul colectiv. Cruciadele engleze au fost romantizate, iar o parte din această aură s-a transferat asupra poveștilor despre bogățiile duse în Orient – cum s-a întâmplat în expedițiile din 1227, 1240 și 1290. Dincolo de cheltuielile, firește considerabile, aproape toate relatările despre „comoara templieră” au fost însă simple fantezii.
O parte a criticilor viza modul în care ordinul ar fi gestionat presupusele sale averi: de ce nu făceau mai mult pentru caritate? De ce nu ofereau mai multă ospitalitate celor nevoiași?
Frații templieri au respins constant aceste acuzații. Ei subliniau că zece la sută din pâinea coaptă într-o casă templieră era destinată actelor caritabile și că se ofereau suplimentar carne, haine și bani săracilor. Ospitalitatea nu era o obligație fundamentală a ordinului – spre deosebire de rivalii lor, Ospitalierii – dar în timpul proceselor s-a afirmat frecvent că era totuși practicată.
Inventare, nu tezaure secrete
Departe de a ascunde „comori secrete”, proprietățile Templierilor britanici erau riguros documentate. Ordinul însuși a realizat înregistrări precum „Inquest”-ul din 1185, iar după suprimarea ordinului, terți au întocmit alte evidențe. Administratorii regali ai bunurilor confiscate au produs rapoarte anuale detaliate, iar cheltuielile au fost înscrise în Pipe Rolls regale.
Un prim inventar al bunurilor Templierilor britanici a fost realizat în ianuarie 1308, la momentul arestării fraților. Un al doilea inventar a fost ordonat pe 4 martie 1309. Eventualele idoli satanici sau comori ascunse nu ar fi rămas secrete prea mult timp.
La sediul londonez – cunoscut drept Temple Church – oamenii regelui au confiscat doar câteva rânduri de haine și tapiserii, două arbalete și câteva săbii, două cărți și câteva obiecte metalice uzuale. Nici urmă de metale prețioase, cu o singură excepție: bunurile fratelui Richard din Herdwick, căruia i-au fost confiscate două cupe și douăsprezece linguri de argint.
Situația s-a repetat în întreaga Britanie. La casa templieră din Kilcloggan (comitatul Wexford), s-au găsit piese de mobilier și provizii. Biserica era bine echipată, cu veșminte și ceva argintărie liturgică. Nimic ieșit din comun pentru o instituție religioasă.
Relicve, nu idolatrie
Teoriile moderne ale conspirației asociază adesea Templierii cu idolatrie și bogății ascunse. În realitate, obiectele valoroase găsite în preceptoriile lor erau, în mare parte, de natură religioasă.
La capela preceptoriei din Bisham (Berkshire), existau numeroase cărți, unele valoroase. Colecția – lipsită de orice sugestie de idolatrie – cuprindea un volum în două părți cu vieți de sfinți, un martirologiu, un psaltir, patru exemplare ale Evangheliilor și o carte cu oficiul Sfintei Fecioare Maria. La acestea se adăugau cruci, relicve și sfeșnice.
La Noul Templu, relicvele erau impresionante, dar greu de evaluat financiar. Se păstra, de pildă, sabia cu care – „după cum se spune” – cavalerii lui Henric al II-lea al Angliei l-ar fi ucis pe Thomas Becket. Existau și două crucifixuri despre care se afirma că ar conține lemn din Crucea lui Hristos.
În sacristie se găseau țesături fine, relicvare, obiecte din fildeș și argintărie de calitate – bogății „pioase”, nu comori fabuloase.
Au existat cufere ascunse?
Inventarele Templierilor britanici nu menționează tezaure de bani sau bijuterii. În total, sunt consemnate 53 de linguri de argint – șase dintre ele la casa de convalescență din Denney. O lingură la doi Templieri arestați nu reprezintă un tezaur.
Unii au sugerat că frații ar fi avut timp să ascundă comorile înainte de arestare. Însă, în Franța, unde ordinul a fost surprins complet nepregătit, nu s-a descoperit nici acolo nicio comoară.
Motivul era simplu: nu exista.
