În istoria Țărilor Române există personaje care par născute nu doar din oameni, ci din ambiție, voință și destin. Doamna Chiajna este unul dintre ele. Fără exagerare, poate fi considerată un „pur sânge” domnesc: nepoată a lui Ștefan cel Mare, fiică a lui Petru Rareș, soție de domn și mamă de domn. O viață întreagă trăită sub semnul puterii, al intrigii și al supraviețuirii politice.
Născută în 1525, în Polonia, în timpul pribegiei tatălui său, viitorul domn al Moldovei, Chiajna a crescut într-un mediu dominat de instabilitate și jocuri de putere. Mama vitregă, doamna Elena, a crescut-o însă cu grijă și i-a oferit o educație aleasă. Ambițioasă, energică și cu o personalitate puternică, Chiajna a moștenit din plin fibra politică a înaintașilor săi.
La doar 21 de ani, în 1546, se căsătorește cu Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești. Căsnicia nu avea să fie una liniștită, dar îi va aduce șapte copii – trei băieți și patru fete – care vor deveni centrul tuturor deciziilor ei viitoare.
Prima femeie care a condus o oaste
Moartea lui Mircea Ciobanul o găsește pe Chiajna văduvă, cu șapte copii și cu o țară instabilă. Fără să ezite, îl așază pe tron pe fiul ei cel mare, Petru cel Tânăr, încă minor, domnind ea însăși din umbră. Când boierii răzvrătiți pornesc spre București pentru a-l detrona pe copilul-domn, Chiajna face un gest fără precedent: se pune în fruntea oastei.
Este înfrântă la Românești, dar își ia revanșa la Șerpănești. Cronica o consemnează drept singura femeie din istoria noastră care a condus direct o armată în luptă. În cele din urmă însă, presiunea politică o obligă să plece la Istanbul, împreună cu întreaga familie.
Jocurile de culise de la Stambul
Nici la Poartă Chiajna nu renunță. Cu o sumă uriașă – 210.000 de galbeni – și cu sprijinul discret al unor influente cadâne din haremul sultanului Suleiman, reușește să obțină un firman de domnie pentru fiul ei. Petru cel Tânăr revine pe tronul Țării Românești, domnind formal timp de șapte ani, în timp ce adevărata stăpână rămâne mama sa.
De aici începe „campania de căpătuire” a copiilor. Prima încercare – căsătoria lui Petru cu domnița Elena – se transformă într-un scandal de proporții, când mireasa naște la doar cinci luni de la nuntă. Chiajna o alungă fără menajamente, iar fiul ei rămâne necăsătorit.
Ambiții matrimoniale și trădări
Urmează fiicele. Unele sunt măritate cu boieri de încredere, dar pentru Dobra, Chiajna visează mai mult: tronul Moldovei. Negocierile cu Despot Vodă par inițial promițătoare, dar planul se prăbușește când Chiajna află că acesta complota împotriva Munteniei. Logodna este anulată, iar Dobra rămâne nemăritată.
Pentru Marina, Chiajna caută o alianță bizantină. O căsătorie cu Ion Cantacuzino, descendent din vechiul neam imperial, este aranjată, dar mirele, mult prea vârstnic, provoacă o criză. Soluția Chiajnei este spectaculoasă: răpirea propriei fiice, în toiul nopții, de peste Dunăre, și aducerea ei înapoi la București, cu zestre cu tot.
Căderea și exilul
Anii de putere se sfârșesc brutal în 1568. Prin intrigi ale Cantacuzinilor, Poarta trimite firmanul de mazilire. Chiajna, Petru cel Tânăr și copiii mai mici sunt trimiși în exil, la Alep, în Siria de astăzi. Acolo, fosta doamnă ajunge în sărăcie extremă, fiind văzută – potrivit unui călător occidental – vânzând mărunțișuri pe stradă.
Pentru a-și salva fiii, Mircea și Radu, Chiajna acceptă compromisul suprem: aceștia trec la islam, devenind Ahmet și Iusuf. Ultima mare lovitură de destin o reprezintă căsătoria Dobrei cu Murad, fiul sultanului. Românca intră în harem, iar peste câțiva ani Murad devine sultan.
Sfârșitul unei vieți ieșite din comun
Ajunsă mama a doi musulmani influenți și a unei cadâne favorite, Chiajna își recapătă prestigiul la Poartă. Este primită cu onoruri în haremul imperial. Moare în 1588, la 63 de ani, probabil înmormântată după rit musulman.
Cronica sugerează că, pentru a fi mai aproape de copiii ei, Doamna Chiajna ar fi renunțat chiar și la credința strămoșească. Un gest extrem, dar perfect coerent cu destinul unei femei care nu a cunoscut jumătăți de măsură.
