Prin combinarea epigrafiei, lingvisticii și analizei istorice, cercetări recente sugerează că misterioasa limbă iberică antică ar putea fi mult mai strâns înrudită cu limba bască decât se credea anterior.

Timp de secole, originea limbii basce i-a nedumerit pe lingviști. Vorbită astăzi în anumite regiuni din nordul Spaniei și sud-vestul Franței, basca (euskara) este celebră pentru faptul că nu este înrudită cu nicio limbă indo-europeană cunoscută. În prezent, un nou studiu științific condus de Eduardo Orduña Aznar, de la Universitatea din Barcelona, aduce o perspectivă proaspătă asupra acestui mister, identificând posibile legături între bască și limba iberică antică, vorbită odinioară pe o mare parte a Peninsulei Iberice înainte de romanizare.

Ceea ce face această cercetare deosebit de importantă este faptul că depășește asemănările bine cunoscute din sistemele numerale și explorează un nivel mai profund și mai relevant al limbajului: termenii de rudenie și desemnările personale. Aceste descoperiri sugerează că basca și iberica ar putea împărtăși o origine comună îndepărtată, mai degrabă decât să fie legate prin simple coincidențe sau contacte culturale superficiale.

O dezbatere lingvistică veche, reanalizată

Ideea unei posibile înrudiri între iberică și bască nu este nouă. Încă din secolul al XVI-lea, istorici precum Ambrosio de Morales au speculat existența unei conexiuni. În secolul al XIX-lea, lingvistul Wilhelm von Humboldt a susținut că populațiile iberice și vorbitorii de bască erau legați istoric, bazându-se în principal pe toponimie.

Totuși, entuziasmul pentru această teorie, cunoscută sub numele de basco-iberism, a scăzut semnificativ în secolul al XX-lea. După descifrarea scrierii iberice, a devenit evident că basca nu poate traduce direct inscripțiile iberice. În consecință, mulți lingviști moderni au respins existența unei relații genetice între cele două limbi.

Lucrările lui Orduña reprezintă o revenire la o formă mai prudentă și mai bine fundamentată a basco-iberismului, bazată pe analiza internă a textelor, nu pe speculații.

Descoperirea care a pornit de la numere

Cele mai solide dovezi ale unei legături au apărut la începutul anilor 2000, odată cu descifrarea sistemului numeral iberic. Cercetările realizate de Orduña, ulterior extinse de Joan Ferrer i Jané, au arătat că numeralele iberice seamănă izbitor cu cele basce, atât ca formă, cât și ca structură.

Exemple relevante includ:

  • iberic ban (unu) și basc bat
  • iberic bi (doi) și basc bi
  • iberic laur (patru) și basc lau
  • iberic borste (cinci) și basc bost
  • iberic orkei (douăzeci) și basc hogei

Și mai remarcabil este modul de combinare a acestor numere. Forma iberică orkeiborste (25) urmează aceeași logică precum expresia bască hogei ta bost („douăzeci și cinci”). Astfel de forme apar în contexte practice, precum greutăți și măsuri, ceea ce lasă puține îndoieli asupra sensului lor.

Având în vedere că numeralele fac parte dintr-un vocabular stabil și conservator, mulți cercetători consideră acest nivel de similitudine drept o dovadă puternică a unei relații genetice între cele două limbi.

Dincolo de numere: legături de familie în limbaj

În cel mai recent studiu al său, Orduña formulează o întrebare firească: dacă iberica și basca sunt înrudite, nu ar trebui să existe asemănări și în alte zone ale vocabularului de bază? El se concentrează asupra termenilor de rudenie, precum „tată”, „fiu” sau „rudă”, care sunt candidați ideali datorită importanței lor culturale și stabilității lingvistice.

Folosind o metodă contextuală riguroasă, Orduña identifică elemente recurente în inscripțiile iberice care nu se comportă precum nume proprii obișnuite. Acestea apar frecvent, se combină între ele și sunt întâlnite adesea în texte funerare sau dedicate.

De exemplu, într-o inscripție pe plumb din Castellón, secvențe precum aur, uni(n), aste și be(i) se repetă în moduri care sugerează elemente lexicale cu sens, nu simple nume. Orduña le compară cu forme din bască și din aquitaniana veche (o rudă timpurie a bascei):

  • ata- posibil legat de bascul aita („tată”)
  • uni(n)- comparabil cu bascul unide („doică” sau ajutor familial)
  • -kidei- asemănător cu sufixul basc -(k)ide, cu sensul de „însoțitor” sau „membru al”
  • -be- paralel cu elemente aquitaniene întâlnite în termeni ce înseamnă „fiu” sau „copil”
  • -ko și -so, similare cu sufixe de rudenie din bască, ca în izeko („mătușă”) sau aitaso („bunic”)

Un aspect esențial este faptul că aceste elemente tind să formeze un subgrup distinct în cadrul inscripțiilor iberice, la fel ca numeralele, ceea ce întărește ideea că ele aparțin unui sistem semantic comun.

Gramatică, verbe și noi dovezi arheologice

Studiul evidențiază și similitudini gramaticale. Iberica pare să utilizeze sufixul -en pentru marcarea posesiei, comparabil cu genitivul -en din bască. Un alt sufix, -te, ar putea funcționa similar cu markerul ergativ din bască, o trăsătură gramaticală rară în Europa.

Și formele verbale oferă paralele suplimentare. Termeni iberici precum egiar sau ekiar, care ar putea însemna „a făcut”, seamănă cu bascul egin („a face”). Aceste asemănări sugerează nu doar un vocabular comun, ci și structuri gramaticale împărtășite.

Descoperirile arheologice recente consolidează argumentația. Așa-numita Mână de Bronz de la Irulegi, descoperită în Navarra, conține o inscripție vasconică (bascoidă timpurie) scrisă cu o adaptare a alfabetului iberic. Un verb de pe acest artefact, efaukon, seamănă strâns cu o formă arhaică bască ce înseamnă „a dat” și reflectă forme verbale iberice întâlnite în alte contexte.

O concluzie prudentă, dar convingătoare

Orduña evită să își supraevalueze concluziile. Limba iberică rămâne doar parțial înțeleasă, iar unele corespondențe fonetice propuse sunt încă discutate. Cu toate acestea, acumularea de dovezi — de la numerale și termeni de rudenie până la morfologie și inscripții — indică o direcție coerentă.

În locul unor coincidențe izolate, asemănările dintre iberică și bască formează sisteme interconectate care se aliniază în mod repetat. După cum concluzionează Orduña, paralele exclusive și sistematice de acest tip nu pot fi ignorate.

Pas cu pas, puzzle-ul lingvistic al Iberiei preromane pare să se contureze, oferind o nouă perspectivă asupra istoriei profunde a uneia dintre cele mai enigmatice limbi ale Europei.