În ultimele două decenii, Spania a trecut printr-o schimbare demografică de proporții, comparabilă numai cu marile migrații din epoca postbelică. Conform datelor Eurostat și ale Băncii Spaniei, anul 2023 a adus țării un aflux impresionant: 24 de imigranți la mia de locuitori, o rată care depășește cu mult nivelurile înregistrate în Franța sau Italia. Fenomenul ridică întrebarea firească: de ce devine Spania, și nu alte state mai bogate ale Europei, polul major de atracție al migrației contemporane?
Pentru a înțelege amploarea situației, trebuie privită evoluția Spaniei în ansamblul ei istoric. Țară care, în anii ’60–’70, trimitea sute de mii de muncitori în Germania sau Elveția, Spania s-a transformat azi într-o destinație globală pentru cei aflați în căutarea unei vieți mai stabile. Primul său mare boom migrator, declanșat la începutul anilor 2000 de explozia sectorului imobiliar, a fost urmat acum de un al doilea val, diferit în structură și implicații.
Potrivit unui raport Oxford Economics, trei sferturi dintre locurile de muncă create recent sunt ocupate de străini sau de persoane cu dublă cetățenie. Iar cercetătorul Jesús Fernández-Huertas Moraga arată, în studiul său „Al doilea boom al imigrației spaniole”, că între 2015 și 2024, Spania a devenit a patra destinație preferată de imigranți la nivel mondial. Atracția țării se construiește pe un set variat de factori: percepția unei societăți prietenoase, stabilitate politică, climat mediteranean și salarii superioare celor din America Latină, regiune care trimite astăzi cei mai mulți nou-veniți.
Politicile Spaniei au contribuit, la rândul lor, la modelarea fenomenului. În timp ce alte state europene au înăsprit regulile, Madridul a simplificat procedurile de regularizare. Reforma din mai 2023, care a redus perioada necesară obținerii statutului legal, a consolidat această deschidere. Analistul Adrian Prettejohn observă, într-un raport Capital Economics, că normele spaniole rămân „printre cele mai liberale din Europa”.
Impactul acestei dinamici este major. Autoritatea Independentă pentru Responsabilitate Fiscală (AIReF) estimează că migrația netă ar putea ajunge la 600.000 de persoane în 2023, menținând apoi un ritm mediu de 290.000 anual. Pentru o țară afectată de îmbătrânirea populației, aceste cifre sunt cruciale: între 2015 și 2024, Spania a câștigat aproape trei milioane de noi rezidenți, contracarând astfel declinul demografic.
Noul val se distinge însă și prin profilul educațional al imigranților. Dacă în anii 2000 domina forța de muncă slab calificată, astăzi sosesc tot mai mulți profesioniști cu studii superioare – medici, ingineri, specialiști IT – în special din Venezuela, Columbia, Peru, Honduras și Argentina. America Latină reprezintă acum 46% din imigrația totală, cel mai ridicat procent din istoria Spaniei moderne.
La această evoluție contribuie și factorii culturali. O limbă comună, tradiții împărtășite și o istorie împletită de secole facilitează integrarea rapidă a latino-americanilor. Eliminarea vizelor pentru columbieni și peruani a accentuat trendul, iar politicile bilaterale continuă să joace un rol esențial, după cum subliniază Fernández-Huertas Moraga.
Nu în ultimul rând, calitatea vieții, siguranța și relațiile sociale caracteristice societății spaniole completează tabloul. Deși salariile nu ating nivelurile din statele nordice sau din SUA, imigranții aleg Spania tocmai pentru echilibrul dintre bunăstare, cultură și stabilitate.
Guvernul estimează că, în următorii ani, numărul imigranților cu statut legal va crește la aproximativ 300.000 anual, alimentat inclusiv de extinderea vizelor familiale. În fața acestei transformări de amploare, Spania trăiește ceea ce istoricii vor numi, probabil, „al doilea mare moment migrator” al epocii sale moderne — un episod în care trecutul și prezentul se întâlnesc pentru a modela o nouă identitate demografică a peninsulei.
