La sfârșitul secolului al XIX-lea, stațiunile balneare ale Europei Centrale deveniseră adevărate scene ale aristocrației continentale. Karlsbad și Franzensbad – perlele Imperiului Austro-Ungar – atrăgeau, în lunile toride, diplomați, moșieri, membri ai marilor familii politice și, nu în ultimul rând, personaje mondene care își purtau pasiunile și intrigile ca pe o a doua garderobă.

În vara anului 1888, printre ei avea să se strecoare și un adolescent român cu viitor politic fulgerător: Constantin Argetoianu. Abia absolvise Bacalaureatul cu nota maximă, iar părinții l-au răsplătit cu o vacanță în lumea strălucitoare a stațiunilor curative. Nu știau că această „recompensă” avea să-i ofere tânărului nu doar un contact prematur cu elita continentală, ci și primele exerciții ale unei „meserii” pe care el însuși, cu ironie, o va numi mai târziu „codoșlâc”.

Un adolescent între Karlsbad și Franzensbad

Argetoianu călătorea cu tatăl său la Karlsbad, în vreme ce mama sa se stabilise la Franzensbad – o separare tipică epocii, în care familiile înstărite își împărțeau verile între cure termale diferite. Tânărul făcea naveta cu trenul între cele două localități, o oră și jumătate de drum care, pentru el, însemna trecerea dintr-un univers monden în altul.

În memoriile sale, va mărturisi că din toată acea vară i-au rămas vii doar două episoade: întâlnirea cu Georges Cavadia, un grec bogat și vanitos din Brăila, și primele sale experiențe de intermediar în aventuri amoroase.

Cavadia – seducătorul cu barba celebră în toată Europa

Georges Cavadia era un personaj pitoresc, un seducător autoproclamat, dotat – spune Argetoianu – cu o voce de bariton remarcabilă și o barbă monumentală, celebră de la Paris până la Ostende. Această barbă, îngrijită cu devoțiune aproape religioasă, devenise emblema lui. Își alesese camera de la parterul vilei „Quisisana” special pentru a putea cânta cu ferestrele larg deschise, atrăgând trecătorii ca un menestrel modern.

Argetoianu îl privea zilnic, amuzat de spectacolul în care Cavadia își proiecta imaginea de seducător european. Iar „publicul” nu întârzia să apară – printre admiratoare, una avea să devină protagonistă: Maria Bogdan.

Maria Bogdan – mondena care a răspuns chemării baritonului

Maria Bogdan, născută Docan, era deja o figură sonoră a Bucureștiului. Elegantă, inteligentă, dar cu o reputație însoțită de șoapte, își făcuse loc în cercurile alese prin farmec și printr-o legătură prea vizibilă cu prințul rus Leon Ourusov. Sosise la Karlsbad însoțită de soțul ei și de Ourusov, un trio care stârnise comentarii încă de la București.

Plictisită însă de cei doi însoțitori „boșorogi”, după cum notează Argetoianu, Maria Bogdan s-a aprins imediat la apariția impunătorului Cavadia. Dar, pentru a-l cunoaște, avea nevoie de un intermediar. Așa a ajuns tânărul Argetoianu, la nici douăzeci de ani, să faciliteze întâlnirea – transmițând bilețele, stabilind locuri și momente, și simțindu-se, după mărturisirea sa, „măgulit” de rolul care i se acorda.

Astfel, prima „pereche” fusese formată.

Un al doilea cuplu: Maria Bîscoveanu și diplomatului Ioan Văcărescu

A doua aventură amoroasă din acea vară s-a născut la Franzensbad, unde mama sa împărțea aceeași casă cu Maria Bîscoveanu, o văduvă tânără și frumoasă, dornică să-și refacă viața.

Interesul ei se îndreptase spre Ioan (Ienăchiță) Văcărescu, diplomat rafinat și tatăl Elenei Văcărescu. Maria Bîscoveanu i-a cerut lui Argetoianu informații despre „conul Ienăchiță”, iar când tânărul i le-a oferit, ea i-a mărturisit direct că sunt logodiți – deși Văcărescu era încă însurat.

Astfel, Argetoianu s-a trezit din nou în rolul de mesager sentimental, purtând scrisori pe ruta Karlsbad–Franzensbad, cu discreția unui adevărat agent al inimilor ascunse. Nu se simțea făcut pentru această misiune, dar se supunea, între amuzament și jenă, destinului monden pe care viața îl conturase pentru el în acea vară.

O vară de formare, într-o Europă aflată între două lumi

Privind în urmă, Argetoianu transformă aceste episoade într-o frescă a epocii: aristocrația românească aflată în plină occidentalizare, familiarizată cu stațiunile balneare ale imperiului; pasiunile care se țeseau sub ochii tinerilor; și un univers european în care, sub eleganța ritualurilor sociale, pulsa aceeași nestatornicie umană de secole.

Vara lui 1888 nu a fost doar o vacanță de răsplată pentru un tânăr absolvent. A fost primul contact cu mecanismele lumii mondene, cu jocurile de culise ale relațiilor interumane și cu atmosfera cosmopolită a Europei Centrale. O lume care, peste doar câteva decenii, avea să dispară sub presiunea istoriei – dar pe care Argetoianu avea s-o păstreze, cu ironie și nostalgie, în paginile memoriilor sale.