În timp ce Spania și Italia încearcă să gestioneze fluxul uriaș de vizitatori și chiar caută metode de a limita turismul de masă, nordul Europei devine din ce în ce mai atractiv. Mările Nordului și Baltică se încălzesc într-un ritm fără precedent, iar destinații considerate până acum „reci” ar putea concura direct cu plajele Mediteranei.

Mări tot mai calde

Datele Agenției Federale Maritime și Hidrografice (BSH) din Hamburg arată că vara anului 2025 a adus temperaturi record în Marea Nordului: media a fost de 15,7 grade Celsius – cea mai ridicată valoare de la începutul măsurătorilor, în 1969. În multe zone, apele au fost cu peste două grade mai calde decât normalul.

„Vara anului 2025 a fost una dintre cele mai calde trei de până acum”, spune Tim Kruschke, șeful departamentului de climă marină de la BSH.

Marea Baltică se încălzește și mai rapid. „Din 1990, temperatura a crescut în medie cu aproape două grade. Datele noastre confirmă o tendință clară”, precizează Kerstin Johumsen, șefa Departamentului de Oceanografie al instituției.

Valuri de căldură fără precedent

Cercetătorii vorbesc și despre „valuri de căldură” marine care durează săptămâni întregi. În primăvara acestui an, în Golful Kiel, nord-vestul Germaniei, s-a înregistrat cel mai lung episod de acest fel din istorie: 55 de zile consecutive de ape anormal de calde.

Paradis pentru turiști, risc pentru natură

Dacă pentru turiști schimbările par un avantaj – plajele nordice devin potrivite pentru scăldat, nu doar pentru plimbări – pentru ecosistem situația este alarmantă.

Apa caldă se amestecă mai greu și conține mai puțin oxigen dizolvat. Rezultatul: apariția așa-numitelor „zone moarte” pe fundul mării, unde viața marină abia supraviețuiește. Specialiștii avertizează că fenomenul ar putea afecta și pescuitul comercial, una dintre resursele tradiționale ale regiunii.