Marele om de cultură Adrian Marino considera că viitorul culturii române (atât cât îi va fi dat să aibă!) va proveni de la cultura alternativă și nu de la cea consacrată, oblăduită de stat să zicem.
Acest lucru îl afirm de ceva timp despre teatrul alternativ (underground, privat, experimental sau independent etc.) din România care are menirea să salveze viitorul teatrului. Un astfel de exemplu este spectacolul ”Într-o zi frumoasă de vară”, regizat de Radu Botar, o producție teatrală care provoacă și îmbină genialitatea operelor scrise de doi dramaturgi renumiți, Sławomir Mrożek și Samuel Beckett.
Suntem în fața unei mari dileme: Ce ni se poate întâmpla într-o frumoasă zi de vară, dar nu numai? În principiu,să ne salvăm în fața unei lumi care se frământă în aluatul nedreptății și în siajul dintre faptă și răsplată în plan divin. Așa procedează și personajele noastre la malul mării, în mijlocul brizei blânde și a nuanțelor aurii ale unei frumoase zi de vară, oferind publicului o explorare unică a vieții, a disperării și a speranței neașteptate, după cum atât de frumos ne-au anunțat organizatorii.
Orice salvare implică găsirea unui sens al vieții, respectiv umplerea cu conținut a fiecărei vieți. Ce este frumos din perspectiva regizorală este chiar acest lucru care se observă la cei doi actori care, potrivit textului lui Mrożek, se află la poli opuși, bun și rău, negru și alb, izbutit și neizbutit, unde cel rău manifestă dezgust pentru cel bun și cel bun invidie pentru cel rău. Ori acest lucru nu se vede pe scenă ci, asemeni unei mâini invizibile, amândoi calcă pe malul unei mări ce nu poartă culoarea înecului ci a salvării.
Bineînțeles, și finalul este excepțional croit într-o asemenea cheie din perspectiva regizorală, modificând pespectiva lui Mrożek care infuzat de natura totalitarismului vremurilor sale căuta să scrie o opera dramatică care să-l salveze pe sine de sistemul sufocant, văzând astfel diferit salvarea personajelor.
Nu este și cazul regizorului Radu Botar care scoate la iveală diamantul ascuns în textele lui Mrożek și Beckett, și anume planul divinului, al lui Dumnezeu, pentru creația sa. De aici evitarea unei perspective maniheiste (bine -rău) și căutarea unei complementarități între planul divin și uman.
Îmi întărește ideea, în special, mișcarea scenică și coregrafia Mălinei Andrei care uimește prin frumusețe, putere și unicitate. Pare că personajele prin dans caută speranța, dialogul cu planul divin asemeni lui Francisc de Assisi, un sfânt care îl caută și comunică cu Dumnezeu prin dans și cântec.
Actorul Răzvan Răduță construiește un personaj plin de nuanțe enigmatice care ascunde resurse de sfială, blândețe, de poftă de viață în ciuda unei ”amăreli metafizice” iscate mai mult din plictis, din puțina sa capacitate de a iubi. Vorbim mai mult de un narcisic, în accepțiunea contemporană și mai puțin de un individ malefic, întunecat. În ce privește mișcarea, față de ceilalți actori, Răzvan Răduță are o vitalitate de invidiat, direct proporțională cu ”pofta de viață” ascunsă sub masca amarului vieții, al lipsei de sens.
Actorul Robert Poiană antrenează un întreg univers al copilăriei, al unei copilării uscate, stafidite și chirchite în umbra așteptării unei vieți împlinite. Sinuciderea acestei ”copilării” este cântecul acestui actor care reușește să nască emoția pe scenă din necuvinte. Marele său merit este acela de a reda sufletul unui IOV care nu a primit niciodată nimic de la planul divin, trâind o iconomie fără să înțeleagă sensul. Dar, în final, dragostea nu caută ale sale și nu cade niciodată așa cum vor constata și spectatorii.
Actrița Virginia Vasilache este o încântare a feminității care aduce textului dulceața flirtului elegant, al mișcărilor pline de căldură și multă viață netrăită sub epidermă. ”Mă aleg pe mine” este o replică plină de substanță care va trezi în inimile femeilor dorința reîntâlnirii cu sine și cu acele bucățele din puzzle-ul propriilor vieți care rămân risipite pe malul uitării. Virginia Vasilache ne amintește de ce femeia este stăpână emoțiilor, emoții ce pot trezi la viață o inimă complet frântă.
Continuarea pe: https://bucurestiivechisinoi.ro/2025/04/intr-o-zi-frumoasa-de-vara-ne-tragem-sufletul-pe-malul-sperantei/
