Dacă vă doriţi să încercaţi ceva total ieşit din comun puteţi merge la un hotel din nordul regiunii Luleå din Suedia. Aţi spune ce poate fi bizar la un hotel. Totuşi acesta este cu totul aparte. Camerele sale nu doar că sunt eco friendly pentru că nu s-au tăit copacii pentru a fi constuite, dar acestea au fost ridicate chiar în pădure, de unde și denumirea Treehotel. În plus fiecare încăpere este unică, ridicată într-un stil cu totul avangardist.

Turiştii care vizitează Suedia se pot bucura de un hotel cu totul neobişnuit. Acesta are şase camere, cu designuri non conformiste, ataşate de copacii dintr-o pădure.

Ineditul hotel e construit într-o zonă împădurită situată la 60 de km distanţă de cercul arctic. Cea mai luxoasă cameră este botezată „Cubul de oglinzi”. E o construcţie rectangulară, înaltă de patru metri, ataşată la 12 metri înălţime, de tulpina unui copac.

Oglinda folosită la construcţie e tratată cu o soluţie specială. Astfel încât păsările să o poată detecta şi să nu se lovească de ea.

Hotelul mai are câteva încăperi, la fel de nonconformiste. Printre ele se numără „cuibul de păsări”, „OZN-ul”, „conul albastru” şi „cabina”. După cum indică şi numele, camerele sunt proiectate să atragă turiştii excentrici din întreaga lume. Proprietarii spun că îşi vor extinde inedita afacere. Şi vor dispune de mai multe încăperi pentru vizitatori, în următorii ani.