Nu, în București nu sunt piste adevărate pentru bicicliști, dar asta n-ar trebui să te împiedice să te plimbi prin oraș cu bicicleta, chit că îți trebuie ceva curaj, răbdare și stăpânire de sine.

Pun aici, în primele rânduri, sfaturile pe care vi le pot da în urma experienței mele prin traficul bucureştean, cu gândul că poate nu toți aveți răbdare sau timp să citiți integral povestea.

  1. Circulați cât mai pe dreapta. Șoferii RATB sunt marea problemă, din experiență proprie. Detalii în poveste.
  2. Dacă pista e ok (mai găsiți și din astea), preferați-o în locul șoselei. Aflați mai jos de ce.
  3. Nu ezitați! Odată ce ați început o manevră (depășire, virare stânga/dreapta), duceți-o până la capăt. Nu vă râzgândiți în mijlocul acțiunii.
  4. Fiți predictibili. Nimeni nu e perfect, așa că se poate întâmpla să mai și greșiți (vă încadrați prost, ați aterizat pe interzis, v-a prins semaforul roșu în mijlocul intersecției). Păstrați-vă calmul și fiți predictibili, pentru ca restul șoferilor să înțeleagă ce faceți și să vă poată evita. Dacă dați din colț în colț și acționați impulsiv, riscați mai mult, pentru că restul participanților la trafic nu pot ghici ce intenționați să faceți.
  5. Dacă sunteți mai mulți, circulați unul în spatele celuilalt, nu în paralel.
  6. Dacă vă e teamă să traversați o intersecție, coborâți de pe bicicletă și alegeți trecerile de pietoni.

Rândurile de mai jos sunt dovada faptului că te poți bucura de o după-amiază pe două roți, presărată cu pauze de hidratare prin parcuri și de admirat clădiri din București despre care nici nu știai cât sunt de frumoase, mai ales dacă ești provincial.

Îmi pare rău că nu știu să vă spun numele tuturor străduțelor pe care ne-am plimbat și care ne-au plăcut, dar eram prea ocupată cu privitul. Oricum, le-am preferat în detrimentul bulevardelor.

Pentru că deținem o singură bicicletă și trebuia să mai închiriem una, am ales Parcul Izvor ca punct de plecare. Dacă vreţi să faceţi o „afacere” şi sunteţi decis să vă petreceţi plinbându-vă mai mult de două ore, nu închiriaţi pe oră, ci pe zi – e mai avantajos. Am pornit pe lângă Parcul Cișmigiu, pe frumoasa stradă Schitu Măgureanu, apoi pe Știrbei Vodă până la Ateneu și de acolo, spre Piaţa Romană.

Partea asta de drum e frumoasă foc și relaxantă. Străduțe superbe, liniștite, cu trafic puțin spre deloc, cu case vechi pe care nu puteam să nu le arăt cu degetul. ”Aici mi-ar plăcea să locuiesc. Sau aici, în casa asta. Sau acolo, în aia crem, la etaj, unde e terasa aia, vezi?”

Gesticulam și explicam cum m-aș muta eu mâine acolo, uitând că partenerul de drum e începător într-ale bicicletei și că e prima lui plimbare prin traficul din București, așa că nici vorbă să-și abată privirea de la drum, cu mâinile încleștate pe ghidon.

RATB-ul, principalul obstacol de care să te temi ca biciclist

Ca începător, treci destul de greu de zona Romană, mai ales dacă rămâi pe bulevardul Magheru. Teoretic, lucrurile ar trebui să fie simple, tocmai pentru că e un bulevard lat. Surprinzător, problema e RATB-ul, adică exact la regia aia care trebui să încurajeze cât mai mult utilizarea bicicletei în locul mașinilor şi a traficului în comun, pentru a decongestiona traficul.

București nu e Amsterdam, nu e Bruxelles și nici Londra, așa că nu ai loc cu bicicleta nici pe trotuar, pentru că e îngust, nici pe carosabil. Indiferent cât de mult te străduiești să stai cât mai pe dreapta posibil, mereu va veni din spate un autobuz care va trece razant pe lângă tine. Când spun razant, mă refer chiar la atinsul umărului și al ghidonului. Da, atât de razant.

Aici ne-au trecut primele ape, gândindu-ne că Bucureștiul pur și simplu urăște bicicliștii. Eu eram învățată cu traficul, dar Ciprian, partenerul de drum, a tras câteva sperieturi și, până am trecut de sensul giratoriu de la Romană, cred că s-a oprit de 4-5 ori pe dreapta, hărțuit de șoferii RATB.

Nu cere nimeni o bandă întreagă, așa cum e normal în țările civilizate, dar 30 centimetri între umărul tău și autobuz ar fi super-bineveniți.

Fiţi relaxaţi, dar vigilenţi tot timpul

Pe Lascăr Catargiu ne relaxăm din nou, norocoși că traficul e mai ok, bulevardul mare și liber. Ni se descleștează palmele pe ghidon, zâmbim și continuăm spre Victoriei. Trecem fără probleme, spunem în gând ce ne vine să le facem politicienilor când trecem prin fața Guvernului și intrăm pe umbrosul Bulevard al Aviatorilor. Privim spre Palatul lui Gigi J care îţi ia ochii, chiar dacă vis-a-vis este o clădire cu mult mai încărcată de istorie, la propriu – Institutul de Istorie Nicolae Iorga. Lucrurile păreau a fi din ce în ce mai bune, asta până la statuia aviatorilor care tronează în mijlocul drumului. Apoi continuăm în acelaşi ritm plăcut, însă imprevizibilul a lovit din nou cu puţine momente înainte să ajungem în Piaţa Charles de Gaulle.

Fără glumă, aici era să o pățim grav. Poate și noi am greșit, pentru că, în loc s-o luăm pe pista de biciclete – una dintre puținele piste decente din oraș – am preferat carosabilul.

Nu vă închipuiți că am executat noi vreo manevră greșită. Nu, a fost pur și simplu vorba de doi șoferi care se tot șicanau în trafic, cu claxoane, înjurături pe geam și gesturi obscene, până când unul a decis să-i taie fața celuilalt, intrând pe banda 1 și oprind brusc de tot, la câțiva centimetri de noi.

Așa că, dacă vă știți cu reacții lente și mai slabi de înger, luați-o pe pistă, cel puțin pe Aviatorilor, unde e ok.

Am înconjurat Herăstrăul (Charles de Gaulles – Soseaua Nordului – București-Ploiești), ne-am oprit să ne tragem sufletul la răcoarea parcului și să-i înjurăm în lipsă pe ăia doi tâmpiți din trafic și ne-am întors către Casa Presei şi apoi pe frumosul bulevard numit după un celebru general rus, Kisseleff.  

Mie partea asta și cea care a urmat mi-au plăcut cel mai mult. Poate şi pentru că ultima parte a bulevardului de la Arcul de Trimf la Piaţa Victoriei este un frumos parc, strada – cel puţin în acel weekend era parţial închisă circulaţiei, fiind amenajate locuri pentru diverse sporturi: basket, ping-pong, fotbal etc. La Piaţa Victoriei am decis să urmăm principala stradă a Bucureşţiului de altădată Calea Victoriei. În goana bicicletei n-am ratat să admirăm Muzeul Satului, cel de Geologie, recent renovatul Antipa, Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu) şi Academia Română. La un moment dat am făcut stânga spre Piaţa Amzei pentru a ajunge iar în zona Pieţii Romane unde plănuiam să luăm prânzul.

Dacă sunteți pe bicicletă și vreți să mâncați ceva foarte bun într-un loc frumos și decent ca prețuri, vă recomand La Copac, cârciumă jupânească de pe Pitar Moș. Au o terasă în curte, cu ”parcare” pentru biciclete, așa că aveți mereu instrumentul muncii sub ochi. Mâncarea este foarte bună, iar meniul un cărţoi numai bun de lecturat la o halbă mare de ceai de fructe cu gheaţă.

Din tur nu putea lipsi Centrul Vechi, pe unde ne-am perindat, pentru ca mai apoi să ieșim pe Victoriei până la Piața Națiunilor Unite, pe Splai până la Operă. De acolo, ne-am întors înapoi la Izvor.

P.S. Nu încercați pista de biciclete de pe Splai decât dacă vreți neapărat să vă crească tensiunea. Sunt înguste de tot, pline de hârtoape și gropi, cu gunoaie la fiecare 30 metri și cu toalete ecologice (haha, ce gluma) trântite pe mijlocul lor. Cum le ocoliți? Asta voi decideți: fie pe carosabil, fie înot, prin Dâmbovița.