POLITEȚE – atitudine, comportare conformă cu bună-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate, cuviință, decență, respect, reverență. (definiţie DEX)
Dincolo de interpretările foarte frumoase oferite de cultura socială în care ne învârtim, găsesc în această atitudine o formă de umilinţă personală.
De ce esti politicos? Ca să poţi continua o comunicare indiferent de condiţiile impuse de aceasta. E tragic dintr-un anume punct de vedere … devii obsesiv un people pleaser şi te trasformi încet, încet într-o cârpă. Cuvântul tău prea blând şi vocea ta prea surdă într-o lume, care căutând să se autoconserve, te reduce la un zgomot de fundal. Devii parte din mulţimea ce o defineşte.
Pe deasupra, lipsa de politeţe se dezvoltă într-o vină pe care o resimţi. Deci atenţie … vocile nesimţite sunt percepute ca puternice. Politeţe este deopotrivă un vicleşul … o formă de a ascunde răspunsurile clare. Şi oricât de frumos vei spune nişte adevăruri, este infinit mai greu să spuporţi adevărul crud atunci când îl vei afla.
Poveştile politicoase sunt doar … basme de adormit vigilenţa …
Am fost astazi la Auchan si, datorita unor cumparaturi consistente si a faptului ca nu ma simteam prea bine, am apelat la transportul gratuit. Cand in sfarsit a sosit traseul ce ma avantaja, o tanti de o oarecare etate inaintata (zabovesc la incadrarea terminologica a fiintei), obisnuita cu statul la coada si vesnica doritoare a nu-si uita deprinderile tineretii, da cu piciorul, la propriu, celor ce se imbulzeau in fata ei la urcarea in microbuz. Politetea poate fi simpla componenta axiologica, nu neaparat un scop suprem aristotelic, ci doar simpla nevoie de, vorba ta, comunicare. Important este sa stii sa faci distinctia intre politete, argumente direct, civilizate, cutezatoare – pentru a nu deveni “carpa” – si mitocanie. Insa, nici Codul Bunelor Maniere nu este suficient pentru delimitarile concise intre cele doua variante aplicabile in orice situatie.