Se spune că Dragobete era un tânăr focos și chipeș, care mergea prin sate și învăța mândrele și flăcăii tainele dragostei. Umblă vorba că acest tânăr ar fi fost chiar băiatul babei Dochia, cea cu nouă cojoace. În vechile legende se spune aşa: cea de-a 24 zi a lui Făurar era începutul anului agricol și, în ziua aceasta anume, Dragobete oficia nunta tuturor animalelor. Iar fetele și băieții îndrăgostiți se întâlneau şi ei tot pe 24 februarie pentru ca povestea lor de dragoste să țină tot anul, precum a necuvântătoarelor. 

Dragobetele românilor are, desigur, corespondent şi în alte culturi – tineri cu ochi scânteietori, deveniți protectori ai iubirii, sunt și în alte mitologii. La greci, tânărul purta numele de Eros, iar la romani, Cupidon.

„Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” 

Despre numele flăcăului nostru (şi, deci, al sărbătorii) nu se știe însă mare lucru. Etimologii și etnologii au încercat să ajungă la o concluzie, legând denumirea de o sărbătoare din calendarul creștin ortodox, „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care este tot pe 24 februarie. Se pare totuşi că denumirea în slavă a sărbătorii este de Glavo-Obretenia, iar în timpul Evului Mediu, românii au adaptat-o și i-au spus „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”. Numele de Dragobete este atestat mai târziu, abia la finalul secolului al XVIII-lea, mai ales în Muntenia și Oltenia.

Datorită asocierii sale cu începutul primăverii, dar și cu sărbătoarea religioasă, în unele zone ale țării, Dragobetele mai este cunoscut și sub denumirile de „Cap de primăvară”, „Granguru”, „Năvalnicul” sau „Sânt Ion de primăvară”.

Zburătoritul 

Potrivit tradiţiei, în dimineața zilei de Dragobete, fetele îşi spălau fața cu zăpada care încă nu se topise, se îmbrăcau în straiele cele mai frumoase și mergeau la biserică. Acolo se întâlneau cu băieții și plecau împreună la pădure, ca s-adune primele flori de primăvară. La întoarcere se aplica tactica zburătoritului: fiecare flăcău își alegea o fată care îi era dragă și o alerga, iar dacă și fetei îi plăcea băiatul, se lăsa prinsă – apoi se sărutau în văzut tuturor. De unde și zicala „Dragobetele sărută fetele!”, pecetluind astfel relația pe un an sau mai mult. De multe ori, tradiția se lăsa cu un final fericit, căci tinerii ajungeau să se căsătorească.

Bătrânii spuneau că de Dragobete nu e bine să plângi, căci urma să fii supărat tot anul, iar fericirea o puteai găsi abia de Dragobetele următor. Iar pentru noroc, se spune că, sub nicio formă, băieții nu trebuie să supere fetele sau să le necăjească.

Flori de primăvară la icoană 

Tradițiile merg mai departe, până în curțile gospodarilor: cu toate că în această zi erau interzise muncile câmpului, pentru spor și belșug stăpâna casei trebuie să deretice curtea. Atât doar – fără cusut, spălat sau alte treburi casnice. Și, tot pe 24 februarie, se spune că și păsările își găsesc perechea, iar cele călătoare sosesc înapoi și încep să își construiască un cuib. Și tot păsările curții sunt tratate cu mâncare mai bună decât în zilele obişnuite, fiind interzisă sacrificarea lor. Se mai spune că, pentru noroc în casă, primele flori de primăvară culese trebuiesc așezate la icoană.

The post Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români first appeared on Turism Istoric.

Predealul – stațiunea militarilor, sportivilor și intelectualilor interbelici

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Predealul era o localitate de frontieră și un nod feroviar important. După Marea Unire din 1918, orașul avea să se transforme într-o stațiune turistică de elită, comparabilă cu Sinaia, dar cu un caracter distinct. Dacă Sinaia era dominată de aristocrația veche și de familiile regale, Predealul a devenit locul de retragere preferat al noii clase urbane – sportivi, avocați, medici, militari de carieră și intelectuali din marile orașe.

În perioada anilor ’30, zona Cioplea a devenit inima acestui nou Predeal modern. Aici se ridicau vile elegante, iar infrastructura turistică se dezvolta rapid: în 1933 a fost inaugurată prima trambulină de sărituri cu schiurile din România, urmată, un an mai târziu, de primul telechi din țară.

Reședința unui general al epocii interbelice

În acest cartier al noii modernități s-a ridicat, în 1937, Vila Generalului Gheorghe Cartianu, aflată la doar câteva case distanță de Vila „Căprioara”, reședința de vacanță a mareșalului Ion Antonescu, superiorul său în perioada interbelică.

Proiectată cu specificul unei case de vacanță montane, vila se distinge prin eleganța proporțiilor și armonia materialelor folosite – lemnul sculptat, marchetăria fină și piatra de râu care conferă fațadelor un aer rustic rafinat. Acoperișul amplu, cu linii înclinate și detalii arhitecturale complexe, adaugă construcției o prezență monumentală, păstrând totodată căldura unei reședințe familiare.

O moștenire a arhitecturii și istoriei interbelice

Astăzi, Vila Generalului Cartianu nu este doar o proprietate de patrimoniu, ci și o mărturie a gustului și rafinamentului militarilor și intelectualilor români din perioada interbelică. Ea reflectă spiritul unei generații care a crezut în modernitate, ordine și eleganță, într-un moment în care România trăia una dintre cele mai luminoase etape ale istoriei sale recente.

Prin listarea sa pe platforma Sotheby’s, vila intră în circuitul internațional al proprietăților de patrimoniu, oferind șansa ca această pagină de istorie românească să fie păstrată și prețuită în continuare – nu doar ca un bun imobiliar, ci ca o parte din memoria arhitecturală a Predealului și a României interbelice.

The post Vila generalului Cartianu din Predeal – o bijuterie interbelică scoasă la vânzare first appeared on Turism Istoric.

Când a fost cumpărată, în 2018, construcția se afla într-o stare avansată de degradare – pereți crăpați, acoperiș prăbușit, amintirea vie a unei lumi pe cale să dispară. În loc să renunțe, noul proprietar a privit ruina ca pe o moștenire ce trebuia apărată. Timp de șapte ani, a lucrat cu perseverență pentru a-i reda frumusețea originară, păstrând fundamentele și materialele tradiționale, dar adăugând și tușe discrete de modernitate, notează  ziare.com.

„Prin ani de muncă susținută și devotament, am reușit să o restaurăm, păstrând cu respect fundamentele originale și adăugând în același timp o parte din propria noastră viziune”, mărturisea el într-o postare devenită virală pe grupul „Mutat la țară – viața fără ceas”. Fotografiile arată contrastul dramatic: dintr-o clădire aproape prăbușită, casa a renăscut ca un spațiu cald și primitor, în care tradiția se împletește firesc cu utilitatea modernă.

„În această casă nu am restaurat doar pereți, ci am readus la viață o parte dintr-o lume care era cu adevărat bogată prin simplitatea și puritatea sa”, spune el. Mesajul a atins o coardă sensibilă: peste 18.000 de aprecieri și sute de comentarii au confirmat că nu e vorba doar de o casă restaurată, ci de o poveste.

Oamenii au lăudat atenția pentru detalii, respectul față de natură și fidelitatea față de arhitectura locală. „Ați reușit să respectați trecutul acestei case”, a scris cineva. „Felicitări! Sigur nu a fost ușor și nici ieftin, dar aveți o casă cu personalitate, unică”, a notat altcineva.

Dincolo de emoția colectivă, această transformare vorbește despre ceva mai mult: o mentalitate care revine încet, aceea de a trăi mai aproape de natură și de rădăcini. Fiecare astfel de restaurare nu salvează doar un acoperiș sau niște pereți, ci readuce la viață o întreagă lume dispărută, o lume a simplității și a frumuseții tihnite a satului românesc de altădată.

The post Din ruină în bijuterie rurală. Povestea renașterii unei case de acum 135 de ani din Munții Gurghiului first appeared on Turism Istoric.

Un străvechi început aromân

La începutul secolului al XIX-lea, Toma Naum Makri – un prosper comerciant aromân – investește în edificarea uneia dintre primele clădiri civile ale Pieței Libertății: o impozantă locuință cu 40 de camere, perfect adaptată cerințelor epocii, destinată serviciilor și închirierilor. Stilul ales este neoclasic, un ecou al rafinamentului european.

Semnătura lui Baumhorn și aluxul atlantic

În anul 1900, clădirea este readusă la viață prin intervenția arhitectului Lipót Baumhorn, un nume emblematic al Art Nouveau din Banat. Fațada sa prinde viață atunci când apar cele cunoscute „figuri mitologice de atlanți” – sculpuri antropomorfe impozante care par a susține balcoane, cornișe sau frontoane, evocând titanul Atlas din mitologia greacă. Un portal monumental de piatră la intrare, flancat de coloane ionice, completează decorul: deasupra, două țevi de tun, îngropate cu gura în jos, simbolizează tunurile otomane capturate în 1716 – o legendă urbană ce conferă profunzime istorică casei.

Transformări și controverse

După decesul fondatorului, fiica sa, Persida Makri, moștenește casa. Aceasta o donează comunității aromâne și sârbe, apoi este preluată de Episcopia Sârbă, naționalizată de regimul comunist și tranzacționată în mod complicat după 1989, într-un dosar judiciar interminabil. În anii ’90, clădirea rămâne ascunsă sub un „mash” – o pânză care masca degradarea fațadei – până ce autorizațiile au permis restaurarea. Restaurarea, începută timid, a devenit un proiect amplu, care a readus la lumină celebrele figuri sculptate: atlanții de opt metri, refăcuți după mulaje și fotografii vechi, au redevenit străjeri vigilenți ai Pieței Libertății.

Un portret urban în continuă evoluție

Timișoara s-a întors cu fața către istorie în Piața Libertății – Casa cu Atlanți este acum printre cele mai vizitate și fotografiate monumente, parte a sistemului urban tripartit al Cetății. Renovarea prin materiale meticuloase – tencuieli subțiri aplicate strat cu strat, restaurări după mulaje – a readus originalitatea decorativă la viață.

Un monument cu viitor

Astăzi, clădirea este revitalizată și oferită ca posibil proiect de hotel de patru stele, cu 80 de camere și posibilități de funcțiuni variate – clinică, sediu de firmă, spații comerciale. Ceea ce a început ca o casă de închiriat aristocratică se poate transforma într-un far modern al ospitalității urbane.

Aceasta este Casa cu Atlanți: un capitol vizual și simbolic scris în centrul Timișoarei, cu rădăcini adânci în trecut, atlanți mitologici la strajă și viitor încă de scris. Azi proprietatea este scoasă la vânzare e către Sotheby’s International Realty

The post Casa cu Atlanți, de vânzare – Titanii care veghează memoria Timișoarei first appeared on Turism Istoric.

Primarul George Scripcaru a semnat oficial contractul de finanțare, marcând startul unui amplu șantier care va dura aproximativ 18 luni. Bastionul nu va fi doar consolidat și restaurat, ci transformat într-un muzeu interactiv și centru educațional, menit să atragă vizitatori din întreaga lume.

Restaurare cu energie din soare

Lucrările vor păstra identitatea arhitecturală a clădirii, însă proiectul aduce și elemente de modernitate: panouri fotovoltaice pentru autosusținere energetică, acces facil pentru persoanele cu dizabilități și tehnologii interactive pentru o experiență culturală completă. Curtea interioară va fi reamenajată, pavimentul refăcut, iar vegetația invazivă eliminată.

Printre intervențiile notabile se numără restaurarea paramentului exterior și interior, consolidarea turnului metalic – astăzi afectat de coroziune – și reconfigurarea accesului spre promenadă.

De la aurari la postăvari

Bastionul Postăvarilor își are începuturile între anii 1450 și 1455, când breasla aurarilor a ridicat fortificația și a înzestrat-o cu bombarde aduse de la Praga, trei tunuri mici și 16 archebuze. În 1640, apărarea a trecut în grija postăvarilor, care i-au dat numele de astăzi. De-a lungul timpului, bastionul a cunoscut mai multe reparații și consolidări – în anii ’60 și, mai recent, în 2008.

Construit pe colțul de nord-est al cetății, cu o formă neregulată și o înălțime de 15,5 metri măsurată din subsol, edificiul combină zidăria medievală cu un pavilion metalic adăugat între 2008 și 2011. Astăzi, ambele componente au nevoie urgentă de intervenție.

Patrimoniul, între trecut și viitor

Proiectul de restaurare a Bastionului Postăvarilor se înscrie într-un program mai amplu de reabilitare a patrimoniului brașovean, care cuprinde și lucrări la Biserica Sfântul Nicolae sau reamenajarea curții Bisericii Negre. Ambiția este clară: nu doar salvarea fizică a clădirilor, ci reintegrarea lor în viața culturală și turistică a orașului, astfel încât istoria să nu rămână închisă între ziduri, ci să fie trăită, descoperită și înțeleasă de fiecare vizitator.

The post Bastionul Postăvarilor renaște: între ziduri medievale și inovație digitală first appeared on Turism Istoric.

Această parte a orașului a prins viață abia după 1892, când autoritățile au permis ridicarea de clădiri dincolo de esplanada Cetății. Era momentul în care Timișoara, oraș cu vocație cosmopolită, se pregătea să devină o veritabilă „capitală a Secessionului” din această parte a Europei.

Arhitectul care a dat viață frumuseții

Martin Gemeinhardt, arhitect cu formație de inginer constructor – titlu obținut în 1902 – a fost spiritul creator din spatele unor dintre cele mai spectaculoase imobile timișorene. Nu era doar un profesionist al planșetelor: a luptat în Primul Război Mondial, a avut o activitate politică și a fost co-proprietar al unei fabrici de cărămizi, trăind în ritmul orașului pe care îl transforma.

Din mâna sa au ieșit clădiri devenite repere urbane: palatele Jakab Csendes, Johan Harlauer – cunoscut drept „Casa cu păuni și bufnițe” –, Romulus Nicolin, Palatul Casei de Economii Timișorene, Palatul Károly Weisz (fostul Hotel Royal), Palatul Salamon Schnürer și Adolf Hanecker. Iar între ele, Palatul Franz Marschall, cu fațada sa opulentă și ritmată de motive vegetale, zoomorfe și figurative, a devenit simbolul noii epoci arhitecturale.

Orașul și noile sale bulevarde

La cumpăna dintre secolele XIX și XX, Bulevardul 16 Decembrie (Petrovaradin pe atunci) a fost trasat și definitivat. Noile fronturi stradale formau un tot unitar: clădiri cu aceeași înălțime – parter și două etaje –, cu acoperișuri înalte și colțuri marcate prin turnuri sau edicule. Locuințele proprietarilor ocupau apartamentele cele mai elegante, orientate spre stradă, în vreme ce restul încăperilor erau închiriate, transformând palatele în centre vii ale vieții urbane.

Palatul Marschall se înscrie perfect în această orchestră arhitecturală: un edificiu care îmbină monumentalitatea cu delicatețea detaliului, un reper al eleganței Art Nouveau în Timișoara.

Un palat, o epocă

Ziarele vremii consemnau inaugurările acestor clădiri cu entuziasm, iar concetățenii priveau fațadele ca pe niște opere de artă aduse în mijlocul vieții cotidiene. Era perioada în care Timișoara pulsa în ritm european, sincronizată cu marile orașe ale Imperiului Austro-Ungar.

Astăzi, la peste un secol distanță, Palatul Marschall nu și-a pierdut farmecul. Eleganța începutului de secol XX rezistă în fața timpului și continuă să încânte privirea trecătorilor, mărturisind, prin piatra sa bogat decorată, ambiția unui oraș care a știut mereu să privească spre viitor prin frumusețea prezentului.

Un monument al istoriei, disponibil astăzi

Dincolo de valoarea sa arhitecturală și istorică, Palatul Marschall se înscrie și în circuitul imobiliar contemporan. Această bijuterie a Timișoarei este scoasă la vânzare de Sotheby’s International Realty pentru suma de 2.580.000 €, preț care confirmă, încă o dată, faptul că eleganța de la începutul secolului XX rămâne actuală și că moștenirea arhitecturală a orașului are nu doar valoare culturală, ci și una patrimonială de prim rang.

The post Se vinde Palatul Marschall – eleganța începutului de secol XX, vie și astăzi first appeared on Turism Istoric.

O zestre naturală lăsată de civilizații și uitată de contemporani

Din timpuri imemoriale, românii au trăit în comuniune cu izvoarele. Dacii cunoșteau puterea tămăduitoare a apelor care țâșneau din adâncuri, iar romanii, mari cunoscători ai balneoterapiei, au construit băi și sanctuare în jurul acestor izvoare. Astăzi, în locuri precum Covasna, Harghita sau Malnaș-Băi, moștenirea continuă să dăinuie — dar mai mult în amintirea bătrânilor decât în atenția autorităților.

În unele sate din Ținutul Secuiesc, localnicii au în fântâni doar apă minerală. Oamenii o beau, se spală cu ea, își cresc copiii cu această apă considerată „doctor neplătit”. Însă, în ciuda valorii sale, prea multe izvoare rămân neamenajate, neetichetate, neprotejate. Iar băile construite în perioada interbelică sau în vremea comunismului, când România era recunoscută pentru turismul balnear, astăzi zac în ruină sau în uitare.

Izvoare ignorate, centre balneare părăsite

Pe Drumul Apelor Minerale, un traseu simbolic care unește stațiunile și izvoarele din Covasna și Harghita, realitatea e adesea una tristă: izvoare nefuncționale, tăblițe ruginit descifrate doar de localnici, bazine uscate în care doar ploaia mai aduce aminte de vremurile glorioase.

La Malnaș-Băi, cândva loc de refugiu pentru aristocrați și diplomați străini, izvoarele cu nămol, ape carbogazoase și băi feroase stau astăzi pustii. „Malnaș Băi a fost cândva Malnaș Băi”, spune un localnic cu un amestec de nostalgie și resemnare. Și totuși, izvoarele continuă să curgă, ca un memento mut al unei promisiuni neîmplinite.

O resursă strategică cu impact internațional

În satul Bodoc, pe un deal cu vedere spre Munții Baraoltului, un izvor vechi de peste 100 de ani a fost redescoperit și revalorificat de o inițiativă privată. Apa, bogată în bicarbonat natural, sodiu și calciu, este captată direct din izvor și îmbuteliată cu grijă. Deși începutul a fost anevoios — produsul a fost ignorat chiar și la târguri internaționale — perseverența a dus la relansarea sa pe piață din 2023. Unul dintre angajați descrie efectul apei cu entuziasm: „Te trec furnicături prin picioare. Și te întrebi: de unde vine?” Răspunsul e simplu: din inima pământului românesc.

Lipsa educației — cea mai mare piedică

Silvia Șerban, unul dintre puținii somelieri de apă din România, atrage atenția asupra unei probleme sistemice: lipsa educației despre tipurile de apă. Degeaba promovăm ideea de a bea doi litri de apă pe zi, spune ea, dacă nu învățăm ce apă e potrivită în ce moment al zilei. Fiecare izvor are o compoziție diferită, cu beneficii specifice: pentru stomac, rinichi, inimă sau sistemul nervos.

O comoară națională fără gardieni

Apele minerale ale României nu sunt doar o resursă naturală. Ele sunt parte din identitatea noastră, o punte între știință și tradiție, între geografie și memorie colectivă. Faptul că avem cele mai mari rezerve de apă minerală din Europa nu este doar un titlu de onoare. Este o chemare la responsabilitate. Este, poate, unul dintre puținele domenii în care suntem în fruntea clasamentului mondial — și totuși, nu profităm nici economic, nici turistic, nici cultural.

Asemenea unui tezaur uitat în pivnița unui conac prăfuit, această comoară curge nestingherită, dar neremarcată. Poate că a venit timpul ca România să-și redescopere izvoarele. Nu doar cele de apă, ci și pe cele de demnitate și viziune.

The post România – Comoara ascunsă a Europei: 40% din rezervele de apă minerală ale continentului first appeared on Turism Istoric.

Coiful corintic: o relicvă a unui războinic grec

Unul dintre cele mai valoroase artefacte este un coif corintic, vechi de aproximativ 2.500 de ani, care i-a aparținut, cel mai probabil, unui războinic grec. Acesta a fost descoperit accidental în albia râului Siret de un localnic, dar, în loc să anunțe autoritățile, omul l-a ascuns ani de zile în podul casei. După o lungă operațiune desfășurată de polițiști, piesa a fost recuperată și introdusă în patrimoniul național.

Muzeograful Ionuț Iațcu explică măiestria cu care a fost realizată această piesă de armură:

„Coiful a fost confecționat dintr-o singură foaie de bronz și modelat special pe forma capului comanditarului. Aceste piese erau făcute la comandă și rar se întâmpla ca un alt războinic să le poată folosi.”

Istoricii susțin că, în urma victoriilor, războinicii greci aveau obiceiul de a arunca armele și coifurile în ape curgătoare, ca ofrande aduse zeilor. Acesta ar putea fi motivul pentru care artefactul a fost descoperit în Siret, însă traseul său exact rămâne un mister.

Coiful viking: o piesă rară, aflată în restaurare

O altă descoperire remarcabilă este un coif viking, o piesă extrem de rară, datată în primul mileniu al erei noastre. Acesta a fost găsit tot în râul Siret, de data aceasta de un inginer care lucra la o balastieră. În loc să anunțe descoperirea, l-a luat acasă și l-a păstrat în secret, iar autoritățile au avut nevoie de ani întregi pentru a-l recupera.

„Este o piesă de o valoare excepțională, însă restaurarea a fost un proces laborios. Momentan, coiful nu poate fi expus, dar sperăm să îl integrăm într-un proiect expozițional în viitorul apropiat,” a declarat muzeograful Senica Țurcanu.

Artefacte salvate pentru generațiile viitoare

Cele două coifuri, descoperite în 2010 și 2014, au intrat oficial în patrimoniul național abia în 2021, după ani de cercetări și intervenții ale autorităților. Aceste obiecte nu sunt doar relicve de o valoare istorică inestimabilă, ci și mărturii ale unei lumi străvechi, readuse la lumină pentru a fi admirate de generațiile viitoare.

The post Comori ascunse: Coifurile antice recuperate și păstrate la Palatul Culturii din Iași first appeared on Turism Istoric.

O cetate cu o istorie zbuciumată

Atestată documentar încă din 1295, Cetatea Ineului a jucat un rol strategic în istoria Transilvaniei. Inițial o fortăreață cnezială, aceasta a devenit centrul unui domeniu feudal important și a trecut prin mâinile mai multor stăpânitori. Ioan de Hunedoara a transformat cetatea într-un punct cheie al apărării antiotomane, dar în 1566 aceasta a fost cucerită de turci. După bătălia de la Șelimbăr, Mihai Viteazul a poposit aici în drumul său spre Praga. Mai târziu, cetatea a fost fortificată de principii Rákoczi, recucerită de turci în 1658 și eliberată de trupele habsburgice la sfârșitul secolului XVII.

Călătorul turc Evliya Çelebi descria cetatea în 1660 ca fiind o fortăreață solidă, cu bastioane de piatră și șanțuri de apărare umplute de râul Criș. În secolul al XIX-lea, aceasta a fost reconstruită în stil neoclasic, cu influențe renascentiste și baroce, însă, în perioada comunistă, destinația sa a fost schimbată radical, devenind o școală specială, ceea ce a dus la pierderea unor elemente arhitecturale de valoare. După 1990, cetatea a fost lăsată în paragină, dar acum își recapătă strălucirea de odinioară.

Redescoperirea trecutului și un viitor promițător

În urmă cu doi ani, restaurarea cetății a început într-un ritm alert. Cercetările arheologice au scos la lumină elemente arhitecturale pierdute în timp, dar și artefacte valoroase care oferă o perspectivă inedită asupra vieții cotidiene din secolele trecute.

Planurile de reintroducere a cetății în circuitul turistic sunt impresionante: o parte a spațiilor vor găzdui un muzeu dedicat istoriei Văii Crișului și județului Arad, o bibliotecă orășenească, o școală de arte și meserii și o sală de ceremonii pentru cununii. De asemenea, vor fi amenajate o cafenea, un apartament turcesc ce va reflecta perioada stăpânirii otomane, iar subsolul cetății va fi transformat într-o cramă autentică.

O schimbare importantă va fi eliminarea gardului care împrejmuiește castelul, permițând astfel integrarea acestuia într-un spațiu verde, accesibil turiștilor și localnicilor. Finalizarea lucrărilor exterioare este așteptată în cursul acestui an, iar repunerea cetății în circuitul turistic va marca un nou capitol în viața acestui monument istoric.

O atracție turistică de neratat

Transformarea Cetății Ineului într-un punct de atracție turistică de prim rang va contribui semnificativ la dezvoltarea turismului în județul Arad. Autoritățile locale speră ca, odată finalizată restaurarea, cetatea să atragă tot mai mulți vizitatori dornici să descopere frumusețea și bogăția istorică a acestui loc.

După secole de lupte, stăpâniri și perioade de uitare, Cetatea Ineului renaște, redevenind ceea ce a fost odinioară: un simbol al rezistenței, al culturii și al identității locale. Un monument care, în sfârșit, își recapătă locul binemeritat pe harta turistică a României.

Sursă foto: Voluntari pentru Cetatea Ineului

The post Cetatea Ineului renaște din ruină: o bijuterie istorică a Aradului revine la viață first appeared on Turism Istoric.

Potrivit unei informări făcute de organizația care salvează biserici de lemn din Bihor, biserica de lemn din Hinchiriș avea, de cel puțin 50 de ani, un acoperiș de țiglă, care din păcate a deformat construcția.

Inițiatorii proiectului au fost arhitecții Adrian Pescaru și Greta Zsak, ajutați de copiii lor, Luna și Mihai, de studenți voluntari și de oamenii din comunitatea locală. În plus, meșteri maramureșeni pricepuți în realizarea șindrilelor au venit în Bihor special pentru această lucrare.

Odată ce acoperișul bisericii a fost refăcut, biserica nu mai are infiltrații, astfel că poate fi reabilitată și salvată în întregime.

Ambulanța pentru Monumente Bihor a mai recuperat, în această vară, biserica monument din Margine, comuna Abram.

ONG-ul a beneficiat de diferite sponsorizări și donații, dar și de sprijinul The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea.

The post Încă o biserică de lemn salvată în Bihor: Lăcașul din Hinchiriș este iar acoperit cu șindrile  first appeared on Turism Istoric.

Documentarea obiectelor are loc în cadrul unui proiect de amploare, dedicat patrimoniului cultural săsesc din Transilvania. Acesta atrage atenția asupra unor adevărate comori culturale și istorice ascunse din interiorul a zece biserici fortificate din județul Sibiu. Sub coordonarea Asociației Contrafort Pro Kleinschenk/ Cincșor, proiectul „SAFE. Tezaure culturale săsești” aduce în prim-plan inventarierea și documentarea unui patrimoniu mobil unic, aflat în pericol de a fi pierdut.

Obiectele de valoare istorică și artistică se găsesc în parohiile Chirpăr, Daia, Dealu Frumos, Hosman, Marpod, Merghindeal, Nocrich, Nou, Roșia și Veseud. Printre aceste piese se numără piese de orfevrărie medievală și vase bisericești din cupru; mobilier pictat în stil baroc țărănesc, precum altare, strane, bănci și pupitre; textile vechi, cărți și documente de epocă, martore ale trecutului comunităților săsești; precum și obiecte liturgice – cristelnițe, clopote și piese de amvon, dar și instrumente muzicale precum orologiile și orgile istorice. O parte din aceste obiecte nu au mai fost cercetate și sunt necunoscute atât specialiștilor, cât și publicului larg, transmit reprezentanții asociației.

Biserica Daia – detaliu amvon

Biserica Marpod

Proiectul vizează nu doar catalogarea și digitalizarea acestui patrimoniu, ci și punerea lui în siguranță. Cercetarea detaliată permite o înțelegere mai profundă a valorii acestor obiecte și identificarea soluțiilor de conservare și restaurare.

„Unul dintre obiectivele proiectului este punerea în siguranță a obiectelor aflate în pericol, introducerea lor în circuitul științific și, pe cât posibil, în cel turistic, dar și valorificarea lor pentru comunitățile locale. Accesibilizarea acestui patrimoniu în beneficiul publicului se face printr-o bază de date online care reunește informații despre cele zece biserici fortificate, dar și imagini și fișe detaliate ale obiectelor care se păstrează în sau care provin din aceste parohii”, declară reprezentanții Asociației Contrafort Pro Kleinschenk/ Cincșor.

Biserica din Nocrich – clopot cu portretul lui Martin Luther

Biserica Chirpăr – detaliu amvon

Biserica Veseud

Biserica Marpod

Biserica Hosman

Asociația anunță că pregătește și o expoziție care valorifică rezultatele cercetării din cadrul proiectului, în parteneriat cu Casa Teutsch din Sibiu, și va fi itinerată în câteva dintre cele zece biserici fortificate incluse în proiect.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu, Centrul de dialog și cultură Friedrich Teutsch și Asociația Renascendis, iar finanțarea este asigurată de Administrația Fondului Cultural Național.

Sursa fotografii: Asociația Renascendis; Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor

The post Obiecte cu valoare istorică și artistică din zece biserici evanghelice din Sibiu, salvate printr-un proiect inedit first appeared on Turism Istoric.

Multe locuri din România sunt încărcate de istorie și au povești impresionante. Câte persoane le cunosc însă? Gara din Simeria a fost construită după modelul celor din Austria este unul dintre ele. Aceasta era cu ani în urmă unul dintre cele mai importante noduri feroviare din România. Clădirea e una de epocă și este veche de peste un secol. Iar acum e gata să renască din propria cenușă.

Ce orașe leagă aceasta? Nodul feroviar leagă magistrala Arad – Alba Iulia – Cluj Napoca din centrul Transilvaniei de magistrala Simeria – București. Aceasta la rândul ei traversează Defileul Jiului și sudul României.

În același timp, mai există și o altă ramificație din nodul feroviar care ducea în Hunedoara, la combinatul siderurgic. Iar în trecut, peste 20.000 de angajați lucrau aici. În timp însă, clădirea a început să se degradeze.

Gara din România construită după modelul celor din Austria a rămas însă ceva aparte. Drept urmare, autoritățile au decis să investească și să o modernizeze. Și iată că asta s-a și întâmplat.

În anul 2022, Gara din Simeria a intrat în șantier. Planurile sunt ca până la finalul anului, restaurarea clădirii să fie finalizată. Menționăm că aceasta a fost construită în anii 1900.

Când va fi finalizată renovarea

Iar deși lucrările cam întârzie, autoritățile speră ca acestea să fie finalizate rapid. Ce investiții s-au făcut? În primul rând patru dintre cele cinci corpuri ale clădirii de călători au fost reabilitate până acum.

De cealaltă parte, al cincilea se află în șantier. În același timp, un lift modern va fi pus în funcțiune în incinta clădirii de epocă și va face legătura între sălile gării și tunelul subteran. Totodată, va exista și un restaurat, care leagă clădirea de călători de peroane.

„În stația CFR Simeria, lucrările de modernizare cuprind: opt linii de cale ferată, cu peron principal și peroane intermediare, inclusiv copertine, o pasarelă pietonală peste toate liniile din stație, cu acces la fiecare peron, asigură și legătura directă cu cele două zone ale orașului.

Un tunel pietonal reabilitat și prelungit pentru a asigura accesul și la peronul intermediar dintre liniile 4-5; panouri fonoabsorbante pe toată lungimea stației, în zonele unde clădirile se află la o distanță mai mică de 50 de metri față de axa celei mai apropiate linii CF; parcare auto și parcare pentru biciclete”, informa CFR Infrastructură.

The post Construită de austrieci, o gară din România are o nouă șansă first appeared on Turism Istoric.

Restaurarea cetății a început în luna mai a anului 2017, într-un proiect finanțat cu bani europeni, prin ADR Vest. Valoarea totală a investiției este de 19,8 milioane lei, din care 19,3 milioane lei finanțare europeană, asigurată prin Regio-POR 2014-2020.

Procesul este unul complex, cuprinzând consolidarea, restaurarea, conservarea și protejarea Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anex, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale.

Întârzieri de trei ani de zile

Proiectul avea termen de finalizare de 44 de luni, iar inaugurarea era prevăzută pentru începutul anului 2021. Cu toate acestea, de atunci, în fiecare an, autoritățile locale au anunțat că se pregătesc de inaugurare, însă au tot amânat acest moment. De data aceasta, chiar dacă nu mai sunt de executat decât foarte puține lucrări, primarul comunei Coronini se teme să mai anunțe o dată la care turiștii vor putea pune piciorul pe aleile cetății medievale.

„Nu vreau să mai spun că e gata, că am tot spus și am avut surprize. Mai au de instalat punctele de belvedere și iluminatul arhitectural. Mi-au promis că în aprilie vin și se apucă de lucrări, iar în mai sunt gata. Nu ar mai fi așa mult de lucru”, susține Boboescu.

Reprezentanții ADR Vest transmit că este obligatoriu ca acest proiect să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.

„Ei trebuiau să mai monteze niște platforme metalice de belvedere, pentru ca lumea să aibă vedere asupra Dunării de acolo, iar platformele respective nu au sosit decât aproape de iarnă. Din cauza condițiilor meteo, din ce am înțeles eu, acolo ar fi niște curenți puternici de vânt, s-a amânat până când vremea le va permite. În primăvara asta se vor reapuca de lucrări. Conform anexei pe care au semnat-o, noua dată, asumată de ei prin etapizare, este de 30 septembrie anul acesta. Conform deciziei ultimului Consiliu de Dezvoltare Regională, proiectele etapizate trebuie să fie încheiate până în 31 decembrie anul acesta”, ne-a declarat Ionuț Sîrbu, purtător de cuvânt al ADR Vest.

Povestea fortificației începe din timpul dacilor

Fortificația de la Coronini datează din 1427-1428 și a fost un punct crucial în sistemul defensiv al Regatului Ungariei în secolul al XV-lea. Situată strategic pe malul stâng al Dunării, această cetate a avut un rol esențial în protejarea granițelor și a creștinătății împotriva amenințărilor otomane.

Potrivit cercetătorilor și istoricilor, cetatea Coronini a fost inițial o așezare fortificată din epoca regatului dac, intrând ulterior în atenția Imperiului Roman. Importanța sa în contextul medieval este evidențiată de faptul că a făcut parte dintr-o linie de fortificații între Severin și Ram, oferind o protecție vitală împotriva invaziilor și atacurilor.

Această cetate, numită și „Sfântul Ladislau” după protectorul casei regale maghiare, a fost reconstruită în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, unul dintre cei mai importanți regi ai Europei medievale. Sigismund a înțeles amenințarea crescută a otomanilor și a întărit peste zece cetăți de-a lungul Dunării, inclusiv Coronini, pentru a face față provocărilor.

Cetatea medievală va fi introdusă în diverse circuite turistice naționale și internaționale, în vederea creșterii numărului de turiști, și este prevăzută diversificarea serviciilor culturale prin organizarea și desfășurarea a minimum patru evenimente anuale periodice, cu accent pe păstrarea tradițiilor locale.

The post Misterioasa cetate de pe malul Dunării e refăcută și așteaptă turiști first appeared on Turism Istoric.

Scopul este de a crea „Yellowstone-ul european”, asa cum l-a descris cel mai mare donator al initiativei, dupa ce a survolat cu un elicopter uriasa intindere a Muntilor Fagaras. Pana in prezent, fundatia a cumparat 27.027 de hectare in aceasta regiune inca salbatica, dar obiectivul este de a crea o zona protejata gigantica de 200.000 de hectare, o suprafata aproximativ echivalenta cu Parcul National North Cascades din Washington.

Aceasta zona a Transilvaniei gazduieste unul dintre cele mai importante ecosisteme salbatice din Europa. Lupii si ursii bruni – dintre acestia din urma exista peste 5.000 in tara – linxul si castorii umbla liberi pe versantii impaduriti ai Muntilor Fagaras, cei mai inalti din Carpatii Meridionali.

In urma cu cativa ani, 80 de zimbri au fost reintrodusi, la doua secole de la disparitia lor din aceste teritorii, printr-un program derulat de Fundatia Conservation Carpathia.

Totul a inceput la mijlocul anilor 2000, cand familia Promberger a observat taierile ilegale de paduri care inca se mai faceau in padurile din Romania, stimulate de restituirea padurilor catre fostii proprietari din perioada pre-comunista. Defrisarile ilegale s-au extins chiar si in parcurile protejate de stat, cum ar fi Piatra Craiului , unul dintre cele mai populare din tara datorita varietatii imense de flora si fauna.

„Doar daca cineva cumpara aceste paduri si le plaseaza in maini private le putem salva, cel putin pana cand statul isi da seama de importanta pastrarii lor”, a lasat sa scape in gluma directorul unui parc national”, spune Barbara Promberger.

Din acel moment, specialista in biologie, originara din Austria si sotul ei, Cristoph, un silvicultor german, au pornit in cautarea unor filantropi si promotori ai  conservarii naturii care sa stranga fonduri pentru a cumpara suprafete mari de padure pentru a stopa defrisarile si, in acelasi timp, pentru a promova ecoturismul in sprijinul comunitatilor locale.

„Acest parc national trebuie sa serveasca la protejarea naturii, dar si la dezvoltarea economica a zonelor implicate”, spune Barbara, care locuieste de 30 de ani intr-un mic sat din judetul Brasov. Ca model de conservare, s-au inspirat din proiectul Tompkins, lansat in anii 1990 pentru refacerea habitatelor din sudul statelor Chile si Argentina, dar si din Parcul National „Padurea Bavareza”.

Cele 27.027 de hectare pe care le-au achizitionat pana in prezent au fost incluse in Catalogul National al Padurilor Virgine si Cvasivirgine din Romania, pentru a le proteja pe termen nelimitat. De asemenea, fundatia a reimpadurit aproape 2.000 de hectare si a replantat peste patru milioane de arbori tineri, cum ar fi fagul, molidul si artarul.

„Oamenii se tem sa nu-si piarda din nou proprietatile”

In prezent, Romania are peste sase milioane de hectare de padure, din care o proportie semnificativa este libera de asezari umane. Dar taierile ilegale de paduri au facut deja ravagii pe suprafete vaste.

Din acest motiv, padurarii organizatiei patruleaza aproximativ 75.000 de hectare pentru a opri taierile ilegale si in padurile invecinate. Proiectul isi propune sa implice locuitorii din micile sate situate la poalele Muntilor Fagaras, prin crearea de locuri de munca si prin atragerea treptata a mai multor vizitatori in zona, precum si prin dezvoltarea de programe educationale si sociale.

Cu toate acestea, crearea Parcului National Fagaras necesita acordul autoritatilor locale afectate. In acest caz, Fundatia Conservation Carpathia intampina dificultati. „Ne aflam intr-o tara postcomunista, asa ca oamenii se tem sa nu-si piarda din nou proprietatile in favoarea statului”, explica Barbara, care subliniaza ca faptul ca parcurile nationale au fost infiintate fara infrastructura a dus la faptul ca localnicii „au ramas cu restrictii de acces si fara beneficii economice, ceea ce a sporit respingerea generala”.

„Ei banuiau ca am gasit aur sau uraniu; nu-si puteau imagina ca am investi atat de multi bani doar pentru a pastra natura”

„Noi putem cumpara doar de pe proprietati private, nu si de la municipalitati sau asociatii de proprietari, asa ca strategia noastra este sa achizitionam ceea ce putem si sa donam statului doar daca acesta creeaza un parc national”, spune biologul.

Perceptia satenilor din cele 28 de comunitati locale care ar putea fi incluse in viitorul Parc National s-a schimbat mult de-a lungul anilor, dar aceasta ramane in continuare principala provocare de depasit.

La inceput, rezidentii i-au judecat pe membrii fundatiei ca pe niste straini care doreau sa obtina venituri semnificative in detrimentul terenurilor lor. „Ei banuiau ca am gasit aur sau uraniu; nu-si puteau imagina ca am investi atat de multi bani doar pentru a pastra natura”, spune Barbara, care se asteapta ca in urmatorii cinci-zece ani rezidentii sa depuna o cerere oficiala la guvernul roman pentru a transforma zona lor intr-una dintre cele mai mari rezervatii naturale din Europa.

Lobby-urile de exploatare forestiera „au spus despre noi ca vom arunca serpi din avion…”

Pe de alta parte, exista inca localitati care opun rezistenta. „Credem ca acest lucru se datoreaza lobby-urilor de exploatare forestiera. De cand s-au simtit amenintati, aceste grupuri care taie ilegal padurile au inceput sa creeze stiri false despre noi, cum ar fi ca vom arunca serpi din avion, ca vom inchide accesul la paduri sau ca vom taia copacii”, spune Victoria Donos, directorul de comunicare si relatii cu comunitatile locale al fundatiei.

„Ei nu inteleg ca exista cu adevarat cineva care vrea sa faca bine fara niciun interes in schimb”, adauga activista, care precizeaza ca va fi un parc fara restrictii, cu o zona protejata si o alta pentru dezvoltare economica.

Ca o alta masura inovatoare, fundatia si-a creat propria asociatie de vanatori si a achizitionat drepturile de vanatoare pe 80.000 de hectare pentru a proteja fauna salbatica, deoarece braconajul dauna in special turmelor de caprioare si de caprioare.

„Exista o opozitie semnificativa din partea vanatorilor; ei ne percep ca pe un pericol, deoarece sustinem o cota stabilita pe baza unor ratiuni stiintifice pentru a evita punerea in pericol a vietii salbatice si a existentei unei specii”, spune Donos.

Comuna Leresti a devenit statiune turistica pe modelul Parcului National Padurea Bavareza

La periferia comunei Leresti (Arges, n.n.), care are aproximativ 4.500 de locuitori, 28 de zimbri au fost reintrodusi, in urma cu doi ani, ceea ce va duce in curand la deschiderea unui centru de observare a bizonilor pentru a atrage turisti si a revitaliza si mai mult zona.

„De-a lungul timpului, locuitorii au inteles ce vrea sa faca Carpathia”, spune Marian Toader, primarul comunei Leresti, care spune ca zona a devenit in doar cateva luni o statiune turistica de interes local.

Fundatia detine deja 3.200 din cele 15.000 de hectare ale comunei, spune primarul, care a vazut cum au beneficiat satele periferice ale Parcului National Padurea Bavareza. „In plus, ne-a ajutat sa tinem ursii departe de casele locuitorilor, o problema care se intampla zilnic, prin construirea de garduri electrice”, a mai declarat primarul Toader.

The post Care ar fi beneficiile creării unui „Yellowstone european” gigantic în Munții Făgăraș? first appeared on Turism Istoric.

Situl arheologic de la Tirighina-Barboşi (Galați) este restaurat pentru a fi vizitat, iar în zonă sunt construite o alee de acces, o parcare, un muzeu şi un amfiteatru pentru evenimente în aer liber. 

Situl conţine un castru roman de la începutul primului mileniu construit peste o veche aşezare dacică.

Obiectivul demn de văzut în România este singurul monument istoric din Moldova atestat în secolele II-III după Hristos. Totodată, este singurul monument de importanţă naţională din judeţul Galaţi. 

„Suntem moștenitorii unei istorii îndelungate. Pentru prima dată, acest monument istoric de importanță națională va fi pus în valoare. Lucrările sunt în plină desfășurare și presupun în principal amenajarea terenului cu un circuit atractiv pentru vizitatori, precum și construirea unui muzeu”, a transmis Ionuț Pucheanu, primarul Municipiului Galați.

Potrivit proiectului, s-a construit un muzeu de sit unde vor fi expuse toate descoperirile arheologilor, inclusiv cele care acum se pot găsi la muzee din București și Iași, vor fi amenajate spații expoziționale, se vor organiza evenimente didactice și recreative, festivaluri, concerte.

În plus, sunt realizate lucrări de restaurare a vestigiilor arheologice, dar și lucrări de stabilizare a terenului, de realizare a drumului de acces și a aleilor, precum și pentru structura viitorului muzeu. 

Descoperiri valoroase la Tirighina-Barboși

În urmă cu câțiva ani, cercetătorii au descoperit la Tirighina-Barboși ceramică, monede, o fibulă de bronz, alte obiecte din bronz și fier, un șanț de apărare cu o configurație impresionantă, precum și locuințe romane din secolul III.

Inelul îl reprezintă pe Hermes nud FOTO: Muzeul de Istorie Galați

De asemenea, un inel din aur, vechi de 2.000 de ani, a fost descoperit de arheologi într-un mormânt din castrul roman Tirighina-Barboși, Galați, în urmă cu doi ani. Bijuteria îl reprezintă pe Hermes/Mercur, zeul-mesager protector al comerțului.

Inelul a fost descoperit în situl Tirighina-Bărboși, cel mai vechi monument istoric daco-roman din sudul Moldovei, într-un mormânt de înhumaţie, la baza camerei funerare, aproape de latura de vest a acesteia, unde au fost identificate și două tălpi din piele. 

Bijuteria este realizată din aur cu chatonul sudat de verigă. Piesa centrală o constituie o camee, din onix în două straturi, cu reprezentarea unui personaj reliefat cu alb pe fond albastru. Este vorba despre reprezentarea lui Hermes nud, poziționat dreapta, sprijinit de o coloană. Hermes/Mercur este zeitatea considerată mesagerul Olimpului, protector al comerțului. 

The post Castrul Roman de la Tirighina-Barboşi, inclus în circuitul turistic first appeared on Turism Istoric.

„Bucuros ar fi azi – dacă ar trăi – Bădiţa Ion să vadă finalizată restaurarea Memorial «Ion Creangă» din Humuleşti, pentru care am semnat cu mândrie recepţia lucrărilor marţi, 6 februarie 2024. S-a lucrat cu grijă, cu responsabilitate, au venit meşteri din Maramureş, care au adus şi bătut draniţa“, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcţiei pentru Cultură Neamţ, anunţând astfel finalizarea proiectului.

Ea a detaliat, spunând că a fost înlocuit tot materialul lemnos putred din structura casei, s-au lipit cu lut podelele şi prispa, aspectul rustic s-a îmbunătăţit, iar frumuseţea acestei căsuţe a fost şi mai mult scoasă la lumină.

Casa din Humulești datează din 1830 FOTO DJC Neamț

Imobilul, care-i declarat monument istoric, are acum birouri pentru personalul ce-l deserveşte, un spaţiu expoziţional exterior pe măsura importanţei edificiului, plus încălzire, alarmă, sistem de supraveghere video, iluminat arhitectural şi toalete decente pentru turişti. Muzeul memorial este unul dintre cele mai vizitate obiective din Neamţ.

„Urmează reamenajarea expoziţiei, iar casa din Humuleşti (atenţie, a nu fi confundată cu Bojdeuca din Ţicău de la Iaşi, greşeală pe care o fac mereu unele trusturi media din România) va fi redeschisă pentru vizitare în acest an. Felicitări tuturor celor care s-au implicat pentru ca locul în care şi-a petrecut frumoasa şi celebra copilărie Ion Creangă să arate aşa cum se cuvine!“, a mai transmis directorul Josanu.

Aspect din incinta muzeului FOTO DJC Neamț

„Când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti“…

Muzeul Memorial „Ion Creangă” este în vechea casă a familiei, din Humulești (Neamț). Încăde la înfiinţare, scopul a fost unul dublu: promovarea vieţii şi opereiautorului, în special a capodoperei „Copilului universal“ – „Amintiridin copilărie“, plus semnalarea valorii etnografice a locuinţei, careoferă indicii despre viaţa, ocupaţiile tradiţionale şi meşteşugurileţăranilor din secolul XIX. Şi ar fi de reamintit chiar ce scria BădiţaIon:

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşteriimele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului undelega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam cândîncepusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucăriipline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!“.

Șindrila casei a fost montată de meșteri maramureșeni FOTO DJC Neamț

Revenind la căsuţa construită din bârne de lemn şi acoperită cu draniţă, ea este formată din trei încăperi tipice din zona Târgu Neamţ. O tindă, camera de locuit şi cămara, toate lipite cu lut pe jos, cu geamuri şi uşi mici. În camera principală este o sobă cu cuptor amenajat pentru dormit, o culme pentru aşezat haine de sărbătoare, laviţă pentru şezători, iar în mijloc, uneltele de tors şi un război de ţesut.

Donaţie „cu scopul de a ocroti pentru viitor casa în care s-a născut şi copilărit moşul meu drept“

Casa copilăriei lui Creangă a fost ridicată în 1830 de către buniculdinspre tată, Petrea Ciubotariul, care a dat-o apoi ca zestre fiuluiŞtefan, în 1835, când a luat-o de soţie pe Smaranda (mamapovestitorului), fiica lui David Creangă din Pipirig.

După moartea părinţilor povestitorului (1858 tata şi 1863 mama), casa a rămas surorilor Ecaterina şi Maria, dar a fost moştenită de Ileana, cea mai mică fiică.

Aceasta din urmă nu a avut urmaşi, donând casa Sofiei, prima fiică a surorii Maria, cu condiţia ca aceasta să locuiască împreună cu ea şi să o îngrijească.

Sofia, căsătorită cu Anton Grigoriu, a locuit în imobilul din Humuleşti împreună cu familia până în anul 1944 când, pentru a fi păstrată memoria scriitorului, a donat-o Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ.

„Cu scopul de a ocroti pentru viitor casa în care s-a născut şi copilărit moşul meu drept, Ion Creangă, încredinţând acest patrimoniu moral şi material învăţătorimii în rândul căreia a strălucit marele învăţător povestitor Ion Creangă“, după cum se arată în actul de donaţie din 24 martie 1944. O copie a acestuia este la Muzeul „Ion Creangă“.

Deşi era vizitat, fără vreo taxă, şi înainte de 1944, deschiderea oficială a muzeului şi integrarea lui în circuitul turistic a avut loc în 1951. În 1937, cu ocazia centenarului naşterii scriitorului, la iniţiativa lui Nicolae Iorga (care s-a ocupat personal de o restaurare), pe un perete al casei a fost montată o plăcuţă din marmură pe care scrie: „Aici s-a născut şi a petrecut anii copilăriei Ion Creangă, 1837-1889“.

The post Casa „Amintirilor din copilărie“, din Humulești, a lui Ion Creangă, restaurată first appeared on Turism Istoric.

O casă construită în 1960 din satul Bălnaca, județul Bihor, a fost readusă la viață, iar proprietarii o scot la vânzare. „Împreună cu cele 1,8 hectare de pământ și priveliștea minunată spre valea Crișului, casa a fost construită din lemn și materiale naturale cu scopul deconectării de la stresul cotidian”, potrivit descrierii de pe website-ul Sotheby’s România, acolo unde locuința este scoasă la vânzare.

Prețul pentru superba casă renovată, care se află la 90 de km de Cluj-Napoca și la 60 de km de Oradea, este de 200.000 de euro.

O altă casă tradițională, veche de 150 de ani și care a fost recondiționată, este la vânzare la un preț de 175.000 de euro. Locuința cu trei camere se află în comuna Botiza, județul Maramureș, la 150 de km de Cluj-Napoca și la 38 de km de Sighetu Marmației.

„Aflată în mijlocul unei livezi mari, casa are în partea din față un pridvor tradițional tipic pentru Maramureș, cu sculpturi frumoase și bănci de șezut. De aici se poate admira o priveliște minunată asupra Munților Rodnei și Țibleș, altitudinea fiind de 750 de metri”, potrivit descrierii casei.

Situată în comuna „Salicea, la doar 15 minute distanță de orașul Cluj-Napoca, această proprietate aduce un tribut vieţii transilvănene din vremurile de odinioară. Acoperișul din stuf, grinzile de lemn cu o vechime de peste o sută de ani”, este descrierea acestei case construită în 2015. Proprietarii o vând la prețul de 400.000 de euro.

69.000 de euro este prețul pentru o casă veche de 130 de ani din Bixad, județul Covasna, la 5 km de Băile Tușnad și la 31 de km față de Sfântu Gheorghe. Casa este îmbrăcată de vie, are un beci generos și o fundație de până la un metru. Această casă are nevoie de lucrări de renovare pentru a fi adusă în modernitate.

„Piesa de rezistență este veranda îngustă, a cărei lucrătură în lemn necesită recondiționare; este năpădită strategic de viță de vie și oferă răcoare și o lumină ireală strecurată prin frunzișul des”, potrivit descrierii în anunțul de vânzare.

Sursa: Sotheby’s România

The post Cele mai frumoase case tradiționale din România scoase la vânzare în care te poți muta first appeared on Turism Istoric.

Transilvania ocupă locul al VII-lea în clasament. Știm deja că legenda lui Dracula și Castelul Bran atrag cei mai mulți turiști străini, dar publicația a ales destinația pentru multe alte motive – cum ar fi zona viticolă în devenire a Transilvaniei, cunoscută pentru fetească regală.

Castelul Bran, este o vizită obligatorie, la fel ca şi numeroasele biserici medievale. Vorbim și de situri din Patrimoniul Mondial UNESCO, inclusiv complexul minier de aur din secolul al II-lea de la Roşia Montană, potrivit pentru excursii rapide.

Lunile septembrie şi octombrie sunt sugerate pentru planificarea vacanței, vremea este blândă şi peisajul minunat datorită culorilor vibrante de toamnă din Munţii Carpaţi.

Bloomberg este unul dintre cei mai importanți furnizori la nivel mondial, de știri și informații financiare, ce transmite date despre cotatiile instrumentelor în timp real și istoricul acestora, știri de tranzacționare și analize de piata, precum și alte categorii de știri generale.

The post Transilvania, în topul Bloomberg pentru călătorii în 2024, dar nu pentru mitul lui Dracula sau Castelul Bran first appeared on Turism Istoric.

Jurnalista Jane Dunford, care a scris până acum numeroase reportaje de călătorie foarte apreciate, a petrecut mai multe zile în țara noastră alături de rangerii și experții de la Fundația Conservation Carpathia.

Sub titlul „Un Yellowstone pentru Europa: ambiția României pentru o vastă rezervație sălbatică nouă”, Jane Dunford scrie în The Guardian despre proiectul ambițios al Fundației Conservation Carpathia prin care se dorește protejarea a 100.000 de hectare de sălbăticie, ca și creșterea masivă a ecoturismului pentru a susține comunitățile locale.

Jane Dunford a mers în Munții Făgăraș, unul dintre cele mai sălbatice locuri ale Europei, unde pot fi văzuți râși, urși bruni și lupi pe potecile forestiere. Mai mult, în zonă au fost reintroduși zeci de zimbri, după două secole de absență, grație eforturilor Conservation Carpathia.

„Ideea este aceea de a crea un parc nu doar pentru a proteja pădurile și animalele sălbatice, ci și pentru a susține comunitățile locale cu ecoturism și afaceri eco”, a precizat Răzvan Dumitrache, cel care i-a fost ghid jurnalistei britanice.

România are peste șase milioane de hectare de pădure, dintre care un procent însemnat este de păduri virgine. Din păcate, numeroasele defrișări ilegale au făcut ca suprafețe mari de păduri să dispară.

„Încă de când a fost creată Conservation Carpathia, Christoph și Barbara Promberger, fondatorii săi, alături de o echipă de filantropi și conservaționiști, au strâns fonduri pentru a cumpăra suprafețe de pădure pentru a împiedica defrișările, cumpărând de asemenea terenuri pentru a le reîmpăduri”, scrie jurnalista de la The Guardian.

Pădurea de fagi „extraordinar de veche”

Până acum 26.900 hectare de pădure au fost cumpărate și sunt protejate, iar peste patru milioane de puieți au fost plantați de către Fundația Conservation Carpathia. Rangerii de la Conservation Carpathia monitorizează 75.000 de hectare, iar acest fapt a dus la oprirea defrișărilor.

Implicarea comunităților locale, asigurarea de slujbe și aducerea constantă de vizitatori fac parte din planul spectaculos. Iar Jane Dunford a testat oferta de ecoturism, fiind extrem de încântată. Jurnalista de la The Guardian a stat la cabana Bunea la o altitudine de 1.200 de metri, spunând că „priveliștea e minunată”.

Jane Dunsford a mers și la Ferma de Biodiversitate Brașov, ce se întinde pe 500 de hectare.

Jurnalista de la The Guardian a mers și în comuna argeșeană Nucșoara, unde a descoperit că „aici se află o extraordinar de veche pădure de fagi, iar în sat a fost ultima rezistența anticomunistă, după cum mi-a spus profesorul de istorie Constantin Berevoianu. Fundația Conservation Carpathia a lansat recent o campanie de adopție de fagi. Banii strânși vor merge pentru protecția copacilor și îmbunătățirea infrastructurii”.

Fundația Conservation Carpathia a creat și un „food hub” pentru micii producători locali pentru ca aceștia să își vândă produsele delicioase, de la brânzeturi și zacuscă până la dulcețuri și miere.

Jurnalista britanică a avut ocazia să o admire și pe artista de 80 de ani Silvia Dan din Nucșoara, care cântă în cadrul unui proiect special intitulat ”Interbeing”, proiect creat de artista Nico de Transilvania, artistă originară din România și stabilită în Marea Britanie, la Brighton.

The post Cum cred străinii că pădurile României ar putea deveni o minune a Europei first appeared on Turism Istoric.

G4Media a discutat cu primarul orașului, Silviu Vințeler. El a spus că rezultatele generate de această investiție, care utilizează apa sărată cu calități terapeutice, aflată din plin în subteranul localității, sunt mult peste așteptări.

Complexul a atras deja aproape 140.000 de persoane care au plătit bilet, la o populație a orașului de puțin peste 12.000 de locuitori. În primele trei luni, încasările generate au depășit un milion de euro. Între timp, suma a crescut și mai mult. Complexul este administrat de o firmă a primăriei în asociere cu Consiliul Județean Alba și are 63 de angajați.

Bazinele cu apă sărată atrag clienți din toate județele limitrofe. Cei mai mulți, spune primarul, sunt din Cluj-Napoca, aproximativ 60%.

• ”Venim din Cluj. Suntem un grup mare, am venit cu autocarul. Majoritatea suntem mai în vârstă așa, pensionari și putem veni în timpul săptămânii când nu e așa aglomerat. Venim dimineața și stăm aici toată ziua. E excelent, noi nu avem așa ceva la Cluj. După masa sau seara plecăm înapoi. Costă 100 de lei transport și intrare la bazine, pe care îi plătim la autocar și ei ne plătesc bilete” spune unul dintre oamenii întâlniți în zona de jacuzzi.

Un bilet pentru întreaga zi costă 50 de lei, dacă este vorba despre un grup, ceea ce arată că drumul de la Cluj – Napoca, dus întors, mai costă 50 de lei.

Dar clienții complexului provin și din județele Alba, Hunedoara, Sibiu, și chiar Timișoara și Arad, mai spune primarul. Și nu sunt doar oameni în vârstă, ci și tineri și copii (care nu plătesc intrare până la o anumită vârstă).

Găsesc la Ocna Mureș bazine cu apă sărată, acoperite sau de exterior, saune, o salină, un mic restaurant, spații de tratament pentru diferite afecțiuni, împachetări cu nămol sau parafină, sala de forță și multe alte.

Unii dintre localnici spun că prețurile sunt mari pentru ei, în condițiile în care orașul este încă desul de sărac. Costă 70 de lei biletul pentru o zi întreagă în weekend, 60 de lei în timpul săptămânii, dar există și diferite tipuri de reduceri. Spre exemplu, de la ora 18 la ora 21, biletul costă 30 de lei și oferă acces la piscine, bazinele de tratament, saune, salină și jacuzzi. Copiii mai mici de 7 ani au gratuitate.

Suplimentar se oferă diferite tipuri de kinetoterapie, masaj, împachetări și băi cu nămol și multe altele. Un masaj medical costă 50 de lei pentru 30 de minute, iar o baie cu nămol 30 de lei (20 de minute).

• ”Din punct de vedere al tratamentului, este minunat. Bazinul acesta cu salinitate foarte mare îmi face tare bine, o simt. Singurul aspect negativ după părerea mea este prețul la restaurantul ăsta împinge tava. Ajungi să plătești peste 30 de lei pe o porție de cartofi prăjiți cu o ceafă. Și mai e ceva: nu ai unde să te cazezi, adică se vede că sunt la început, nu prea au condiții în oraș” spune o femeie venită din județul Hunedoara.

Primarul spune că la începutul anului, în oraș nu erau înregistrate locuri de cazare. Nu venea aproape nimeni, deci nu era cerere.

În doar șase luni, au apărut peste 50 de oferte. Este vorba în principal de apartamente în regim hotelier sau de localnici care își închiriază câte o cameră sau două.

Totul este încă la început: mulți dintre cei care închiriază nu au experiență cu turiștii și nici condiții care să concureze cu orașele din jur.

Dar, spune primarul Vințeler, asta e doar o chestiune de timp, pentru că administrația locală, dar și investitorii privați au planuri mai mari cu zona.

• ”Planurile de viitor țin de dezvoltarea în continuare pe această nișp a turismului, atât cu capital public cât și privat.
  În proximitatea băilor sărate se va construi un Aquapark pe o suprafață de 5 hectare din fonduri publice ale orașului.
  Din fonduri private se va construi un complex hotelier cu un hotel de patru stele, unul de 3 stele, 4 pensiuni, spații comerciale și alte, care va fi realizat de un holding de firme din domeniul turismului.
  Au cumpărat deja un teren de 7 hectare pentru acest lucru” a adăugat primarul.

De altfel, complexul băilor sărate a fost construit de la început într-o zonă întinsă de la marginea orașului, fără multe clădiri în jur, care să permită dezvoltarea ulterioară a altor facilități.

Cum era de așteptat, a fost influențată și piața imobiliară. Prețurile pe acest segment au crescut de trei ori în doar șase luni, mai spune primarul.

Tursimul de tratament are o îndelungată istorie în zonă. Primele băi au fost amplasate în anul 1876 într-o clădire construită din lemn situată în apropierea Salinei.

Pentru început aceste băi au fost folosite numai de către funcționarii și muncitorii Salinei. După 1876 investițiile au continuat și s-au concretizat în noi utilități balneare: băile de aburi, căzi cu dușuri, piscină cu apă sărată, etc.

Calitățile terapeutice deosebite ale acestui factor natural au atras spre noua stațiune un număr de vizitatori în crestere de la un an la altul.

În anul 1888 deși încă nu era recunoscută oficial ca stațiune “60 de oaspeți locali și 40 din străinătate au simțit efectul vindecător al acestui SPA” (ziarul Ellenzek nr. 161).

Stațiunea s-a dezvoltat constant, ajungând una dintre cele mai mari din România.

Aceste ape au o concentrație deosebit de mare, care poate ajunge la 266 grame /litru. Acest lucru le-a permis să fie utilizate în trecut în tratarea unor afecțiuni, precum reumatismul, bolile degenerative și cele ginecologice.

După 1989 a venit și declinul, care s-a finalizat cu dispariția fizică a vechilor Băi Sărate Ocna Mureș.

Clădirea băilor de la Ocna Mureș a fost vândută în 2002 unui investitor local,  contra sumei de 800 de milioane lei vechi. În anul 2011 clădirea băilor sărate cu o vechime de peste 100 ani a fost demolată, precizează siteul complexului.

În 2018 au început lucrările la noul complex al Băilor Sărate, cunoscut acum sub denumirea de „Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș”, în baza unei colaborări între Consiliul Județean Alba și administația locală.

Ocna Mureș este unul dintre orașele mici din Transilvania, care au rămas mult în urmă în ceea ce privește dezvoltarea, în raport cu alte orașe similare. Fără investiții private semnificative, orașul devenise neatractiv, mai ales pentru tineri.

The post Cum se reinventează un oraș din Transilvania, cu ajutorul unei investiții în turism first appeared on Turism Istoric.