„Primăria Deschisă” #6 propune publicului o experiență culturală complexă, care aduce împreună patrimoniul arhitectural, memoria orașului și dialogul despre Bucureștiul prezent și viitor, informează un comunicat al ARCUB.

Tururi ghidate în Palatul Ministerului Lucrărilor Publice

La ediția din acest an, publicul este invitat să pășească în culisele uneia dintre cele mai impresionante clădiri interbelice din Capitală – Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, actualul sediu al Primăriei Municipiului București.

Construit în stil neoromânesc și încărcat de istorie, palatul își va deschide porțile pentru vizite ghidate dedicate bucureștenilor și turiștilor interesați să descopere poveștile clădirii și transformările prin care aceasta a trecut de-a lungul timpului: de la sediul Ministerului Lucrărilor Publice în perioada interbelică, la Comandatura Germană în timpul ocupației din Al Doilea Război Mondial, până la actualul rol de sediu al administrației Capitalei.

Tururile ghidate vor începe la ora 18:00 și vor avea loc la intervale de aproximativ 15 minute. Accesul se va face pe intrarea principală, în grupuri de maximum 30 de persoane, ultima intrare fiind la ora 23:45.

Programul „Primăria Deschisă” include trei expoziții care propun perspective diferite asupra identității Bucureștiului și a patrimoniului său cultural.

„Bucureștiul care n-a mai fost” – la parter

Expoziția realizată de Uniunea Arhitecților din România și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, situată la parter propune o incursiune într-un București alternativ, construit virtual din proiecte arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodată realizate.

Prin cercetare documentară și randări artistice 3D, publicul va putea descoperi proiecte emblematice pentru istoria recentă a orașului, completate de interviuri cu arhitecți și istorici și de un mini-documentar dedicat memoriei urbane și potențialului nevalorificat al Capitalei.

Colecția Emblematic România – Paideia – Editura cărților de cultură  – la parter

De asemenea, în spațiul expozițional de la parterul clădirii, vizitatorii vor putea descoperi o veritabilă selecție de cărți din Colecția Emblematic România, realizată de Editura Paideia. 

Expoziția „Tinere Talente” – Fundația Regală Margareta a României – Etajul 1

Fundația Regală Margareta a României prezintă, la primul etaj al clădirii, o expoziție cu lucrări realizate de bursierii programului național Tinere Talente, dedicat susținerii tinerilor artiști din România.

Expoziția reunește creații ale unor tineri artiști vizuali aflați la început de drum și oferă publicului ocazia de a descoperi noi generații de creatori sprijiniți prin mentorat, burse și programe de dezvoltare artistică.

Programul a fost apreciat cu diverse distincții dintre care GOLD, în cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă și cultură dar și considerat cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile.

„Primari de seamă ai Bucureștiului” – lansare de carte și expoziție – Etajul 2

Editura Vremea aduce în atenția publicului seria editorială „Primari de seamă ai Bucureștiului”, dedicată unor personalități care au contribuit decisiv la dezvoltarea Capitalei.

Evenimentul care se va desfășura la etajul doi al clădirii include lansări de carte, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu autorii, proiecții video și o expoziție foto dedicată Bucureștiului din vremea primarilor Alexandru Donescu, Emanoil Protopopescu-Pake și Vintilă Brătianu.

Publicul va putea descoperi povești despre modernizarea orașului, dezvoltarea infrastructurii și transformările urbane care au definit Bucureștiul de altădată.

Instalația participativă „București ACUM” și muzică live – Curtea interioară

În curtea interioară a Primăriei Capitalei va fi amplasată instalația participativă „București ACUM”, un spațiu de dialog care invită bucureștenii să își imagineze și să exprime, prin mesaje sau desene, dorințele pentru orașul prezent și viitor.

Pornind de la întrebările „De ce iubești București?” și „Ce-ți dorești de la București?”, instalația va deveni, pe parcursul unei seri, un mozaic colectiv de idei, emoții și proiecții despre viitorul Capitalei.

Atmosfera serii va fi completată, de la ora 18:00, cu momente muzicale live, DJ set-uri mixate de Dj Chlorys (Mihaela Vasiliu), iar Sorina Rotaru Band ne va încânta în acorduri intime de jazz cu reprezentațiirepetate ale concertului Echoes & Columns: A Candlelight Jazz Soirée.

DJ sessions: 

• 18:00-18:40 // 19:00-19:40 // 20:00-20:40 // 21:00-21:40 // 22:00-22:40 // 23:00-23:40.

Concert Sorina Rotaru Band – Echoes & Columns: A Candlelight Jazz Soirée:

• 18:40-19:00 // 19:40-20:00 // 20:40-21:00 // 21:40-22:00 // 22:40-23:00 // 23:40-24:00

Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 20-25 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate. Ultima intrare este la ora 23:45. Accesul publicului la activitățile incluse în programul „Primăria deschisă” #6 este gratuit.

The post Palatul Primăriei Capitalei, deschis de Noaptea Muzeelor 2026 first appeared on Turism Istoric.

Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: între orele 18.00 și 20.30 (ora de intrare a ultimului vizitator). Intrarea este liberă.

EVENIMENTE:

Expunerea permanentă, la parterul muzeului, cu intrarea prin Șoseaua Kiseleff, nr. 3.

Expoziții temporare, cu intrarea prin Strada Monetăriei, nr. 3:

DESPRINDEREA

PORTRET / ATELIER OVIDIU SIMIONESCU

La Sala Noua Galerie

Expoziția propune o incursiune în universul simbolic și spiritual al unui artist pentru care semnul, materia și forma devin instrumente ale reflecției asupra condiției umane contemporane. Pictura, sculptura și orfevrăria se întâlnesc într-un spațiu al transcenderii, unde fragilitatea și forța coexistă într-un echilibru subtil. Lucrările lui Ovidiu Simionescu explorează teme precum desprinderea de zgomotul și alienarea lumii actuale, confruntarea dintre Bine și Rău, căutarea comuniunii și posibilitatea unei renașteri spirituale. Entitățile hieratice, formele suspendate și semnele încărcate de tensiune simbolică construiesc un imaginar imponderabil, traversat de lumini și neliniști, în care materia devine purtătoare de sens și memorie. În paralel, delicatețea obiectelor de orfevrărie – adevărate micro-structuri din metal prețios – completează această meditație asupra fragilității și rezistenței interioare. Expoziția dezvăluie astfel un continuu proces de căutare și purificare, în care creația artistică devine gest recuperator și formă de salvare a Sinelui.

ZONA FĂRĂ SEMNAL

Expoziție de fotografie – HOREA PREJA

La Sala Irina Nicolau

Expoziția Zona fără semnal aduce în atenție normalitatea unei lumi care apune, locuită de oameni mai puțin dependenți de internet, rețele sociale, gadgeturi… mai dinamici și poate mai direcți în relații. Cadrele expuse sunt parte din materialul adunat de Horea Preja în călătorii de documentare din ultimii ani. Fotograful a vizat comunități monahale sau bisericești din sate izolate ale Transilvaniei și Banatului. Sunt în jur de 30 de astfel de locuri – schituri, cătune, sate și comune – supuse unei priviri piezișe. Coloana sonoră a fotoreportajului lui Horea Preja este semnată de Robert Nedelcu.

FEMEIA – AL CINCILEA ANOTIMP

Expoziție de pictură de Florica Dumitru

La Sala Acvariu

Expoziția propune o reflecție vizuală asupra feminității, ca teritoriu al transformării continue, situat dincolo de delimitările convenționale ale timpului și identității. Demersul artistic construiește o serie de imagini în care figura feminină devine, simultan, simbol și prezență, memorie și energie activă. Lucrările explorează tensiunea dintre interior și exterior, dintre vulnerabilitate și forță, configurând un spațiu vizual în care feminitatea nu este reprezentată, ci trăită ca proces. În acest context, „al cincilea anotimp” funcționează ca metaforă a unei stări perpetue de devenire — un ciclu care nu urmează ritmurile naturii, ci le reinterpretează. 

DOR

Nicu Dumitrescu și Prietenii: O simeză a regăsirii

La Sala Media

Pentru Nicu Dumitrescu, „dorul” nu mai este doar o proiecție a trecutului, ci un spațiu locuit de prietenie. Pe „drumul” vieții, artistul a întâlnit spirite afine, alături de care expune acum într-un gest de comuniune artistică. Oare ce înseamnă drumul fără prieteni? Pe simeze vor fi expuse, alături de lucrările sale, creațiile semnate de Elena Borundel, Horațiu Mălăele, Florian Mihăilescu, Vasile Pop Negreșteanu și Cristian Olteanu.

LABORATOR GDPR / rezidență artistică Anca Coller și Daniel Stancu

La MNŢRplusC

În spațiul MNȚRplusC puteți vizita o selecție de videoclipuri documentare cu performance-uri din arhiva artiștilor rezidenți aici, Anca Coller și Daniel Stancu. Vizionarea are loc după anumite instrucțiuni speciale, într-un cadru performativ intitulat „Mâncătorii de semințe”, inspirat de celebra pictură în ulei pe pânză a lui Van Gogh. Sensul acestui demers va fi dezvăluit la finalul lunii mai, în deschiderea expoziției care marchează finalizarea rezidenței artistice.

TÂRGUL 100 DE TRADIȚII ROMÂNEȘTI

În curtea interioară

Meșterii sosiți din toate colțurile țării aduc în curtea muzeului creații realizate sau restaurate cu măiestrie: ștergare și straițe, ii și cămăși, marame și vâlnice, ilice cusute cu fir de mătase, paftale, covoare oltenești, icoane, ulcioare, străchini și diverse obiecte din lemn pentru gospodărie.

Nu vor lipsi nici preparatele tradiționale proaspăt gătite: varză dulce călită la ceaun cu costiță afumată, papricaș de pui cu mămăligă, saramură de crap, frigărui și păstrăv la grătar, alături de lipii coapte pe plită, langoși și kürtőskalács aromat.

Organizatorul târgului: Asociația Kogaion 115

The post NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR, la Muzeul Național al Țăranului Român first appeared on Turism Istoric.

Cavalerul va putea fi admirat de de aproape, vineri și sâmbătă, în curtea exterioară a Castelul Corvinilor, iar duminică va fi reamplasat pe Turnul Buzdugan.

„Cavalerul care îl înfățișează pe Iancu de Hunedoara se întoarce acasă, pe Turnul Buzdugan! Duminică, 17 mai 2026, de la ora 12.00, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, statuia care îl înfățișează pe Iancu de Hunedoara va fi urcată la locul său, pe Turnul Buzdugan.  Cavalerul care a vegheat Hunedoara din 23 noiembrie 1873 a fost coborât de pe Turnul Buzdugan, după 152 de ani, în data de 5 noiembrie 2025.  Statuia a trecut printr-un proces de restaurare, iar săptămâna aceasta se întoarce acasă.  Restaurarea statuii a fost realizată de către specialistul expert în metale Traian Postelnicu. Vineri şi sâmbătă (15 şi 16 mai 2026), statuia va fi expusă în Curtea Exterioară a Castelului Corvinilor”, precizează Primăria Hunedoara, pe pagina de Facebook a instituției.

În luna decembrie 2025, timpul lucrărilor de restaurare, după demontarea Cavalerului de pe acoperișul Turnului Buzdugan, sub talpa sa a fost găsită o casetă metalică în care se afla un plic ce conținea două documente.

Pentru prima dată după 152 de ani, statuia care îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara amplasată pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor a fost demontată de pe suport și coborâtă la sol. „Cavalerul în armură” urmează să fie restaurat și reamplasat pe aceeași poziție după ce-i va fi redată o înfățișare cât mai apropiată posibil de cea originală.

Ideea amplasării unui cavaler în armură pe Turnul Buzdugan i-a aparținut arhitectului Ferenc Schultz, decedat în 1870, iar aceasta s-a reușit a fi materializată doar în 1873 de către arhitectul Imre Steindl.

Statuia, un cavaler în armură completă care ține cu mâna dreaptă o suliță de a cărei hampă este prinsă o tăblie metalică ce are traforat anul 1873, îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara. Statuia, din bronz, are o înălțime de aproximativ 2,50 m și o greutate de cca. 200 de kg.

Credit foto Primăria Hunedoara,

The post Cavalerul de pe Turnul Buzdugan a revenit la Castelul Corvinilor first appeared on Turism Istoric.

Expoziția Desprinderea. Portret / atelier. Ovidiu Simionescu este dedicată unui artist al cărui univers formal și simbolic este reprezentat atât prin concentrarea semnului și sinteza formelor sculpturale, cât și prin rafinamentul, delicatețea, forța simbolică a semnelor ce construiesc universul compozițiilor sale picturale.

Desprinderea, saltul, trecerea la un alt nivel de cunoaștere printr-un proces de conștientizare, Înălțarea ca acțiune purificatoare, sunt praguri/opoziții la zgomotul – bruiajul unei lumi aflate în derivă, care, cu cât produce o tehnologie mai avansată în comunicare cu atât se îndepărtează de esența dialogului, a comuniunii și a împărtășirii Binelui. Există o atitudine subliminală de respingere a vulgarității lumii prin reprezentarea acestor entități în spațiul transcendent al universului imaginat de Ovidiu Simionescu: un spațiu imponderabil, încifrat, al cărui imaginar este construit prin străvezimi, irumperi și hieratismul unor semne-vehicul ce plutesc într-un timp suspendat , prezențe ale unor tărâmuri luminoase.

Disputa dintre Bine și Rău, dintre Urât și Frumos, ura și violența care nasc agresivitate și performarea răului televizat în direct, confruntarea care antagonizează oamenii și acutizarea relațiilor interumane, dualitatea lumii și incapacitatea oamenilor de a sta sub semnul prieteniei sunt teme de reflecție pe care artistul le explorează printr-un proces de interiorizare și transfigurare, exemplificate metaforic în picturile „Disputa” sau „Colimax”, „Ciclop” – coloși care simbolizează pericolul, „aduc neliniște și Rău”, și în sculpturile „George Floyd” sau „Criogenie -Poetul” („în vremurile astea pline de zgomot, când armele răsună, poeții nu prea își mai găsesc nici un loc printre semeni și nici nu mai au starea de a lucra la capacitatea lor”).

Titlurile lucrărilor trimit tocmai spre aceste chei de interpretare ale lumii reprezentate: Harisma Străvederii – Văzător cu Duhul, Tărâm îndepărtat, Expansiune, Lăcomia de bani, Ciclop, Trufia – Trâmbița Căderii, Ale Cerului, Sclipiri, Primăvara, Disputa, George Floyd, Lazaros, Furnica, Perechea, Tărâm Fabulos, Văzduh, Sumo, Colimax, Minotaurul la Libertate, Criogenie -Poetul.

Ideea de Înviere spirituală, de creștere prin transcendere, este prezentă în „Lazaros”, unica sculptură din granit, în timp ce în corpul monolit din marmură albă al sculpturii „Sumo”, încleștarea sugerează concentrat expresia și forța luptei nobile, oneste.

Lumea sculpturală și picturală a lui Ovidiu Simionescu este secondată de expresivitatea unui meșteșug rar practicat astăzi, orfevrăria. Artistul construiește cu eleganță și delicatețe obiecte – micro semne din argint, aur sau alamă, al căror design și raport de grosimi, dar și de tensiune și fragilitate „desenează spațiul neașteptat de frumos și creează o stare deopotrivă de finețe și forță”. Structura aceasta de fir aproape invizibilă legată de linii de forță este, pentru Ovidiu Simionescu, nu numai o calitate a dimensiunii estetice conținute, cât și o cucerire tehnică, valorizând cu expresivitate și inovație, tehnici ale orfevrăriei într-o expresie contemporană.

Reîntâlnirea cu universul simbolic al artistului Ovidiu Simionescu, în formula unui laborator de explorare a semnificației semnului (cu rădăcini în spiritualitatea creștină, în virtuozitatea și deopotrivă precizia gestului caligrafic oriental și arab), extins la teritoriul picturii și al sculpturii, al materiei ceramice și metalului, dezvăluie un proces continuu de căutare a sensului recuperator al unei spiritualități pierdute, de salvare și purificare a Sinelui, conținute în gestul și forța creației pe care o face cu discreția și modestia unui inițiat.

 (Lila Passima)

Curator: Lila Passima

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Noua Galerie, în perioada 20 mai – 19 iunie 2026, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.

Facebook event: https://fb.me/e/4pL7j2KXR

The post Desprinderea. Portret / Atelier. OVIDIU SIMIONESCU. first appeared on Turism Istoric.

Castelul Bran atrage anual peste un milion de turiști și este considerat cea mai populară destinație turistică din România. Faima sa internațională vine în principal din asocierea cu legenda Contelui Dracula, personajul creat de scriitorul irlandez Bram Stoker, inspirat de Vlad Țepeș. 

Deși Bram Stoker nu a vizitat niciodată România, iar legătura dintre Dracula și Castelul Bran este mai degrabă una simbolică, fortăreața medievală a devenit un reper turistic cunoscut în întreaga lume. 

Anul acesta, Compania de Administrare a Domeniului Bran a ajuns la un acord cu o firmă controlată de Joel Weinshanker, cunoscut mai ales ca administrator al Graceland, casa lui Elvis Presley din Memphis, și al întregului său patrimoniu de imagine și drepturi comerciale. 

Tranzacția a fost realizată prin grupul Ad Populum, un conglomerat specializat în produse de divertisment, obiecte de colecție, costume, jocuri și branduri lifestyle, care s-a extins rapid în ultimii ani printr-o serie de achiziții.

Un litigiu a precedat tranzacția

Acordul a venit la câteva luni după încheierea unui litigiu privind compania care administra operațiunile comerciale ale Castelului Bran, soluționat de o instanță de arbitraj din Statele Unite. Tribunalul a decis, în cele din urmă, transferul integral către moștenitorii Principesei Ileana (1909–1991).

Cea mai populară destinație turistică din România, care atrage anual peste un milion de vizitatori, ajunge acum sub controlul acestui om de afaceri american, al cărui portofoliu include branduri precum Chia Pet, Wiz Kids și Graceland. 

Potrivit celor mai recente date disponibile, compania care administrează castelul a înregistrat în 2024 un profit de aproximativ 6 milioane de euro, cel mai bun rezultat din istoria sa. Firma are în jur de 80 de angajați.

Castelul Bran apare oficial în istorie într-un document emis de regele Ludovic I de Anjou, care a condus Ungaria între 1342 și 1382. Prin acest act, orașul Brașov primea dreptul de a construi o fortăreață din piatră menită să protejeze trecătorile din Carpați de incursiunile otomane și să consolideze controlul regal asupra rutelor comerciale dintre Transilvania și Țara Românească.

Construcția Castelului Bran a început la scurt timp după anul 1377 și a fost finalizată în deceniul următor.

The post Castelul lui Bran, cumpărat de antreprenorul care administrează averea lui Elvis Presley first appeared on Turism Istoric.

„Două autobuze supraetajate, cu o capacitate de 83 de locuri fiecare, vor circula, în weekenduri, prin cele mai frumoase destinaţii turistice ale Capitalei. Numărul lor poate fi suplimentat până la 6 autobuze, pe parcursul verii, în funcţie de cerere”, a transmis, joi, Primăria Municipiului Bucureşti.

Traseul „Bucharest City Tour” are 16 kilometri dus-întors, 15 staţii şi trece pe la: Piaţa Presei – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Palatul Parlamentului – Piaţa Unirii.

Tariful este unul promoţional, în prima lună, de 49 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru copiii între 4 şi 14 ani. Cei sub 4 ani au gratuitate. Biletele pot fi cumpărate atât din autobuz, cu cardul, cât şi la centrele de vânzare STB.

Biletul are valabilitate o zi întreagă, astfel că turiştii pot coborî oriunde pe traseu, pot vizita obiective, se pot plimba sau să bea o cafea, după care să urce din nou în autobuz, oriunde şi de nenumărate ori.

Cele două autobuze turistice vor circula vinerea, sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 21.00, ajungând în staţii cu o frecvenţă de circa 40 de minute, în funcţie de trafic.

Potivit sursei citate, în fiecare autobuz va exista un însoţitor de bord care coordonează accesul şi înmânează vizitatorilor harta traseului. În plus, pe scaune, sunt coduri QR pe care turiştii le pot scana pentru a descărca un ghid audio în 4 limbi (română, engleză, franceză şi italiană). Astfel, ei vor putea asculta, în căşti, povestea fiecărui obiectiv turistic de pe traseu.

Autobuzele turistice au fost lansate în toamna anului trecut, dar atunci vremea le-a permis să circule doar 39 de zile. Atunci, au transportat 8.300 de călători şi au avut încasări de 563.000 de lei, conform Primăriei Capitalei.

The post Autobuzele turistice din București revin în circulație first appeared on Turism Istoric.

The post Bucătărie de generație următoare: un frigider care păstrează mâncarea proaspătă și îți sugerează rețete first appeared on Turism Istoric.

„Este o onoare să anunțăm că Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO s-a îmbogățit – pe lângă bunul cultural serial transnațional reprezentat de Civilizația Cucuteni-Trypillia, recent prezentat – și cu alte două noi poziții culturale: Peștera Coliboaia și Peisajul Monahal Vânători Neamț.

Peștera Coliboaia situată în Munții Bihorului, se află în valea carstică a Sighiștelului și se dezvoltă pe o lungime de peste 1.066 de metri, cu galerii modelate de un curs de apă activ. Deși Peștera este documentată începând cu anul 1863, „Galeria Desenelor” – cea mai impresionantă galerie cu reprezentări parietale a peșterii – a fost descoperită în 2009 de echipele reunite de speologi ai Asociației Speologice Speowest Arad, Clubului de Speologie Speodava și Grupului SpeoZarand – Brad.

Galeria adăpostește un ansamblu de artă preistorică, datată la peste 36.000 de ani, ce constituie cele mai vechi manifestări artistice aurignaciene (Homo sapiens) cunoscute în Europa de Est și unele dintre cele mai timpurii de pe continent, oferind perspective esențiale asupra comportamentului uman din Paleoliticul superior și susținând ipoteze privind mobilitatea timpurie a populațiilor și schimburile culturale la scară europeană. 10 reprezentări figurative realizate cu cărbune de lemn — precum urși, rinoceri și posibil o felină — alături de peste 50 de alte semne antropice, reflectă un nivel avansat de măiestrie și marchează o transformare timpurie a unei peșteri naturale într-un spațiu simbolic și, posibil, sacru.

Există paralele stilistice puternice cu Peștera Chauvet (Franța), în special prin utilizarea caracteristicilor naturale ale pereților pentru definirea formelor dar și prin tematica reprezentărilor parietale. Datarea cu radiocarbon indică două faze de ocupare paleolitică, majoritatea reprezentărilor fiind atribuite celei mai recente – cca 35.000 ani vechime. Sigilată de peste 30.000 ani și dificil de accesat, peștera reprezintă un context arheologic excepțional de bine conservat, o mărturie unică a prezenței aurignaciene în regiune.

Peisajul Monahal Vânători Neamț este un teritoriu complex cu o suprafață de peste 300 kilometri pătrați, caracterizat printr-o simbioză unică între patrimoniul cultural, predominant de factură religioasă, și un impresionant peisaj montan având un grad ridicat de biodiversitate. Mărturie semnificativă a formelor de monahism ortodox oriental ce s-au manifestat de la începutul secolului al XIV-lea, acest peisaj cultural este totodată unul viu, în care tradițiile religioase și de pelerinaj încă se păstrează. Într-un cadru natural excepțional s-a dezvoltat o amplă rețea de locuri, reprezentative pentru viața monahală cenobitică, idioritmică și anahoretică ce a înflorit în mănăstiri, schituri, sihăstrii, sate monahale sau locuri izolate de munte și peșteri, interconectate prin tradiții și o complexă ierarhie religioasă. Este remarcabilă concentrarea de elemente de importanță excepțională pentru cultura națională și spiritualitatea ortodoxă, de la cea mai veche ctitorie din secolul al XIV-lea, Mănăstirea Neamț – „Marea Lavră a Moldovei”, la Mănăstirile Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec, Peștera Sfintei Teodora de la Sihla și multe alte schituri, sihăstrii și locuri de pustnicie istorice.

„Pregătirea celor două înscrieri în Lista Indicativă nu ar fi fost posibilă fără angajamentul susținut al partenerilor noștri în acest efort comun: Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal și Romsilva – Parcul Natural Vanatori Neamt din cadrul cărora mulțumiri speciale se cuvin domnului dr. Călin Ghemiș, respectiv domnului dr. Sebastian Cătănoiu, inițiatorii și autorii principali ai celor două propuneri.

Mulțumim colegilor din Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe – Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO și Biserica Ortodoxă Română pentru sprijinul important în acest prim pas ce se înscrie într-un demers mai amplu al Institutul Național al Patrimoniului dedicat definitivării argumentației de specialitate pentru o serie de noi poziții incluse în versiunea revizuită a Listei Indicative a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, adaugă Institutul Național al Patrimoniului.

The post Noi comori ale lumii: două obiective culturale din România intră pe lista UNESCO first appeared on Turism Istoric.

Expoziția propune o reflecție vizuală asupra feminității, ca teritoriu al transformării continue, situat dincolo de delimitările convenționale ale timpului și identității.

Demersul artistic construiește o serie de imagini în care figura feminină devine, simultan, simbol și prezență, memorie și energie activă. 

Lucrările explorează tensiunea dintre interior și exterior, dintre vulnerabilitate și forță, configurând un spațiu vizual în care feminitatea nu este reprezentată, ci trăită ca proces.

În acest context, „al cincilea anotimp” funcționează ca metaforă a unei stări perpetue de devenire — un ciclu care nu urmează ritmurile naturii, ci le reinterpretează. 

Cromatica și gestul pictural susțin această dinamică, propunând o experiență vizuală intensă și introspectivă.

Expoziția poate fi vizitată la Sala Acvariu, în perioada 20 mai – 7 iunie 2026, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Vă așteptăm să descoperiți „al cincilea anotimp”.

The post Expozitia FEMEIA – AL CINCILEA ANOTIMP, la Muzeul Național al Țăranului Român first appeared on Turism Istoric.

Expoziția este o producție a Centrului Național de Cartografie, realizată împreună cu Intergraph, principalul susținător tehnologic al proiectului, și Artivive, care contribuie la componenta de realitate augmentată. Curatoarea expoziției este Despina Hașegan, muzeograf al Muzeului Hărților. Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 mai – 30 august 2026.

Știința devine artă. Datele devin emoție.

În fiecare zi, în România, sute de specialiști – topografi, ingineri, experți – folosesc tehnologia de poziționare geospațială prin sateliți (GNSS) pentru a măsura terenuri, a trasa construcții, a verifica infrastructuri. Fiecare măsurătoare lasă o urmă digitală: coordonate precise, dată, locație. Datele sunt încărcate în Sistemul național de poziționare ROMPOS, care a înregistrat între 2019 și 2026 aproximativ 700 de milioane de coordonate. Această arhivă, invizibilă de obicei publicului, devine materia primă a expoziției.

Cum se transformă datele în lucrări de artă? Miluță Flueraș este unul dintre cei mai apreciați fotografi de evenimente din România. Dar, în viața de zi cu zi, el prelucrează coordonate digitale și măsurători geodezice la Centrul Național de Cartografie. Privite prin ochiul artistului, aceste arhive tehnice aride au devenit lucrări de artă. Folosind algoritmi de vizualizare și tehnici de procesare a datelor masive (big data), Miluță Flueraș a transformat coordonatele abstracte în hărți luminoase, trasee fluide și chiar „portrete” ale orașelor românești.

„Expoziția se situează la granița dintre documentar și expresie artistică. Datele sunt reale – fiecare punct reprezintă un moment în care un specialist a avut nevoie de precizie milimetrică. Dar modul în care le prezentăm transformă tehnicul în poetic. Vedem fluxuri, respirații, pulsuri. Vedem cum trăiește un teritoriu” , explică artistul.

Vernisaj: 20 mai 2026,  ora 18:00.  Accesul la vernisaj este gratuit.

Expoziția este deschisă în perioada 21 mai – 30 august 2026, la sediul Muzeului Hărților din strada Londra nr. 39, București. 

Programul de vizitare: de miercuri până duminică, orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 10 lei (tarif întreg), 5 lei (pensionari), 2.5 lei (elevi și studenți)

Experiență AR: Descărcați aplicația gratuită Artivive (iOS/Android) pentru a accesa dimensiunea de realitate augmentată a expoziției.https://eventbook.ro/other/bilete-700-de-milioane-de-puncte-cartografia-invizibila-a-romaniei

„700 de Milioane de Puncte” este prima expoziție din România cu lucrări ce valorifică date și măsurători geodezice.

Sunt expuse hărți ale orașelor mari, trasee geodezice și o spectaculoasă Hartă a României.  Experiența de vizitare se completează prin intermediul realității augmentate; privite prin aplicația Artivive, lucrările se animă și capătă o dimensiune nouă, peste realitatea cartografică.

Harta Națională ne arată România văzută prin prisma activității geodezice. Nu vom regăsi drumuri sau râuri, ci amprenta umană: unde s-a construit, unde s-a verificat, unde s-a măsurat. Bucureștiul pulsează intens, coridoarele de autostradă se desenează singure, iar zonele de munte rămân într-o liniște aproape meditativă. Hărțile orașelor – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța – prezintă „amprentele” proprii, legate de istorie, dezvoltare etc. Contrastul dintre geometria strictă a noilor cartiere și organicitatea centrelor istorice devine vizibil în culori și densități. Traseele geodezice sunt în realitate mii de linii de măsurare, grupate  printr-o tehnică de vizualizare („edge bundling”); imaginile obținute amintesc de rețele neuronale sau de cursuri de apă. Este dansul invizibil al celor care ne măsoară țara, zi de zi.

„Nu trebuie să înțelegi geodezia pentru a simți aceste lucrări. Trebuie doar să privești. Vei vedea România altfel – nu ca pe o hartă administrativă, ci ca pe un organism viu, care se mișcă, se dezvoltă, respiră.” – Miluță Flueraș

Între știință și artă

Expoziția se înscrie în curentul internațional al Data Art – artă creată din seturi masive de date. Lucrări similare au fost expuse la MoMA New York, Tate Modern Londra și Centre Pompidou din Paris. 

„Este pentru prima dată când România contribuie la această mișcare cu date geodezice naționale și ne bucurăm să organizăm expoziția la Muzeul Hărților. Proiectul este rezultatul fericit al întâlnirii dintre știință, tehnologii digitale și viziune artistică, transpuse cu ingeniozitate și creativitate în imagini inedite de către Miluță Flueraș. Dacă în colecția permanentă a muzeului regăsim hărți vechi, planuri și vederi panoramice ale orașelor, acest demers ne propune variante actuale, cu forme de expresie plastică ce valorifică deopotrivă date științifice, algoritmi, tehnici de procesare și noile media.”  – Despina Hașegan, curator

Infrastructura invizibilă din spatele expoziției

Expoziția pune în lumină nu doar datele, ci și infrastructura tehnologică care le-a făcut posibile. Cele 700 de milioane de puncte expuse nu ar exista fără sistemul de colectare, transfer și stocare dezvoltat de Intergraph – partenerul tehnologic al Centrului Național de Cartografie și unul dintre liderii mondiali în soluții geospațiale.

Date tehnice

• Sursa datelor: Sistemul național de poziționareROMPOS, Centrul Național de Cartografie,  Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
• Perioada acoperită: 2019-2026 (8 ani)
• Volum de date: aproximativ 700 de milioane de puncte de măsurare GNSS RTK
• Tehnici de vizualizare: heatmaps (hărți de densitate), edge bundling (grupare de trasee), cartografie generativă
• Format: printuri fine-art de mari dimensiuni pe hârtie arhivistică

Miluță Flueraș este fotograf profesionist și participă la concerte, festivaluri de film sau de muzică. Din portofoliul său fac parte și lucrări inspirate de coordonate digitale și măsurători geodezice, pe care le prelucrează zilnic în activitatea sa de la Centrul Național de Cartografie. Realizează producții video, participă la expoziții și dezvoltă diverse proiecte fotografice. https://miluta.ro/

Despina Hașegan este muzeograf și curator la Muzeul Hărților cu peste douăzeci de ani de experiență în sfera culturală. Ca absolvent de Istoria artei, privește hărțile deopotrivă ca pe documente și lucrări de artă, care unesc geografiile și istoriile lumii. Această perspectivă, îmbogățită de cercetarea doctorală din domeniul Studiilor culturale de la CESI, prinde viață în activitatea de la muzeu. Aici, misiunea sa este de a construi legături fluide și firești între artist, operă și publicul dornic să o privească și să o înțeleagă.

The post 700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României first appeared on Turism Istoric.

Selecția curatorială a Salonului Artelor Decorative 2026 pune în lumină excelența unor nume consacrate din domeniu, precum și o serie de tineri artiști proaspăt integrați în fluxul cultural, creând astfel o conexiune organică între tradiție și noile direcții creative. Astfel, secțiunea History, dedicată recuperării și conservării simbolice a unor repere din istoria artelor, aduce în prim-plan relația de mentorat dintre Dan Popovici și fosta sa studentă, Cristina Iliescu, explorând punctele de convergență ale universurilor lor artistice. Această relație este un model de continuitate în cadrul artelor focului din România, marcând tranziția de la rigoarea analitică a sticlei către o sculptură de tip arhetipal.

Secțiunea Famous aduce în prim plan pe artista Daniela Făiniș, figură emblematică a arhitecturii porțelanului, și pe creatorii de bijuterii de autor David Sandu și Andreia Popescu, reprezentanți ai Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, prima platformă educațională din România dedicată acestui domeniu și pilonul central în formarea noilor generații de artiști. Pe lângă lucrările personale ale celor doi artiști bijutieri, este prezentată și o selecție tip Best Of a celor mai interesante bijuterii create de absolvenți ai școlii.

Continuând colaborarea fructuoasă dintre Salonul Artelor Decorative și Universitatea Națională de Arte București, secțiunea New Blood cuprinde o selecție a celor mai talentați 16 tineri artiști, fie în an de studiu de licență, fie masteranzi sau doctoranzi de la UNArte, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentele Arte Textile – Design Textil și Ceramică – Sticlă – Metal, cu misiunea de a evidenția cele mai noi direcții din învățământul artistic superior românesc.

Pe artista Daniela Făiniș, prezentă la secțiunea Famous, o regăsim și la Focus MNC (secțiune ce aduce publicului lucrări aflate în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni), alături de alți mari artiști, precum George Filipescu și Alexandra Filipescu-Gheorghe sau Lena Constante și Cela Neamțu, între care există o continuitate spirituală și tehnică în cadrul tapiseriei românești.

Portfolio Room punctează o prezentare de arhivă documentară a Centrului de Resurse pentru Artele Decorative, evocând figurile unor artiști care ne-au părăsit de curând: Judit Crăciun, Patriciu Mateescu, Silvia Radu, Ernest Budeș sau Radu Tănăsescu.

Salonul Artelor Decorative, ediția 2026, poate fi vizitat, în perioada 15 mai – 19 iulie 2026, de marți până vineri, în cadrul turului expozițional (în intervalul orar 9.00 – 17.00, ultima oră de intrare fiind 16.00) sau în cadrul tururilor generale ghidate și neghidate ale muzeului.

Informații suplimentare: e-mail – vizitare@muzeulcotroceni.ro,

telefon – 021.317.31.07 / 0725.518.381

La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).

Catalogul dedicat expoziției va fi pus în vânzare la magazinul de prezentare al Muzeului Național Cotroceni.

Galeria de imagini a evenimentului va putea fi vizionată pe site-ul Muzeului Național Cotroceni http://www.muzeulcotroceni.ro/evenimente/, dar și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/muzeulcotroceni.

The post Salonul Artelor Decorative, ediția a XXIII-a, la Muzeul Național Cotroceni first appeared on Turism Istoric.

În urmă cu 17 ani, în această peșteră s-au descoperit cele mai vechi picturi paleolitice din Europa de Est.

Dosarul de nominalizare a fost înregistrat de UNESCO pe 15 aprilie, fiind depus de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, împreună cu Muzeul Țării Crișurilor.

În documente, situl este prezentat drept unul dintre cele mai importante din Europa pentru înțelegerea Paleoliticului superior.

Aflată pe teritoriul satului Măgura din comuna Pietroasa, Peștera Coliboaia adăpostește, potrivit documentației transmise UNESCO, cele mai vechi opere de artă aurignaciană (cultură a Paleoliticului superior) din Europa de Est și unele dintre cele mai vechi de pe continent.

În „Galeria Desenelor”, aflată la circa 700 de metri de la intrare, au fost identificate 10 reprezentări parietale realizate cu cărbune de lemn, între care un bizon, un urs, doi rinoceri și un cal, dar și alte figuri nedeterminate.

Descoperirea a fost făcută în 2009, de speologii de la Speo Club Zarand Brad, și confirmată de oamenii de știință un an mai târziu.

Potrivit dosarului, unele probe prelevate din peșteră au fost datate la peste 36.000 de ani, ceea ce face din Coliboaia un sit comparabil ca vechime cu celebra peșteră Chauvet din Franța sau chiar mai vechi decât unele dintre desenele de acolo. Această vechime excepțională este invocată ca argument central pentru includerea peșterii în patrimoniul mondial.

Foto deschidere / Peștera Coliboaia credit: Tommy/ Wikipedia commons/ CC BY 2.0

The post Peștera Coliboaia din Bihor, nominalizată să devină patrimoniu protejat de UNESCO  first appeared on Turism Istoric.

Satul se numește Castrelo de Miño și se află în provincia Orense, în regiunea Galicia, una dintre cele mai verzi și mai liniștite zone ale Spaniei. Cu aproximativ 1.300 de locuitori, localitatea a devenit unul dintre numeroasele exemple europene de comunități rurale care încearcă să combată depopularea prin facilități pentru noii veniți.

O nouă viață la sat, în inima Galiciei

Autoritățile locale încearcă să atragă familii tinere, antreprenori și oameni dispuși să înceapă o viață nouă într-un mediu rural, dar bine conectat. Primăria oferă sprijin pentru afaceri, reduceri consistente de taxe și ajutor pentru cei care vor să investească în zonă. În plus, există terenuri disponibile, spații comerciale și locuințe la prețuri mult mai accesibile decât în marile orașe spaniole.

În Castrelo de Miño, chiriile se situează, în medie, între 400 și 600 de euro pe lună, iar casele pot fi cumpărate la prețuri care, pentru mulți europeni, par aproape imposibile în 2026: între 60.000 și 150.000 de euro pentru locuințe spațioase, unele cu suprafețe de peste 100 de metri pătrați.

Dar localitatea nu mizează doar pe costuri mici. Primarul Avelino Pazos spune că satul are deja toate serviciile necesare unei vieți moderne: centru medical, farmacii, școli, magazine, restaurante, benzinărie și chiar infrastructură pentru activități sportive și culturale. „Nu ne lipsește nimic. Doar oamenii”, afirmă acesta.

Un fenomen care schimbă harta Europei

Povestea Castrelo de Miño nu este singulară. În ultimii ani, tot mai multe sate din Spania, Italia, Franța sau Grecia au început să ofere facilități financiare și locuințe ieftine pentru a atrage noi rezidenți. În spatele acestor inițiative se află o problemă majoră a Europei contemporane: depopularea mediului rural.

În anumite regiuni spaniole, fenomenul este atât de accentuat încât presa locală vorbește deja despre „España vaciada” — „Spania golită”, expresie folosită pentru vastele teritorii rurale rămase aproape fără populație.

Galicia, cu peisajele sale verzi, podgoriile și satele răsfirate printre dealuri și râuri, încearcă acum să transforme această criză într-o oportunitate. Pentru mulți europeni obosiți de aglomerație, chirii uriașe și ritmul sufocant al orașelor mari, ideea unei vieți liniștite într-un sat spaniol începe să pară din ce în ce mai tentantă.

Satul unde timpul curge altfel

Castrelo de Miño se află la doar 25 de kilometri de orașul Orense, ceea ce îi permite să păstreze un echilibru rar între liniștea rurală și accesul la facilități urbane. Localitatea are inclusiv un parc acvatic unde sunt organizate competiții de canotaj și navigație, o plajă fluvială și spații dedicate activităților comunitare.

Într-o Europă tot mai urbanizată, astfel de sate par să propună nu doar un alt mod de a locui, ci și o altă relație cu timpul, comunitatea și spațiul în care trăim.

Iar în Castrelo de Miño, mesajul rămâne simplu și direct: case există, servicii există, natură există. Mai lipsesc doar oamenii.

Cover credit foto: Elisardojm/ Wikipedia/ CC-BY-SA-4.0

The post Satul din Spania care își caută locuitori: chirii mici, natură și o problemă care afectează întreaga Europă first appeared on Turism Istoric.

Descoperirile făcute în satul din nordul Oxfordshire, aflat la marginea regiunii Cotswolds, au scos la iveală o rețea subterană în extindere, care ar fi putut fi folosită în mai multe perioade ale istoriei Angliei. Vechimea exactă a tunelurilor rămâne, deocamdată, incertă, însă primele descoperiri ridică posibilitatea ca unele părți ale sistemului să fie anterioare perioadei medievale.

O legendă a satului devine investigație

Timp de ani întregi, locuitorii din Bloxham au vorbit despre pasaje ascunse aflate sub case, grădini și vechi trasee ale satului. Poveștile erau cunoscute, dar le lipseau dovezile. Situația s-a schimbat după ce o discuție pe Facebook, apărută în 2024, a readus aceste relatări vechi în atenția comunității.

Dave Green, un locuitor din Bloxham care auzise poveștile încă din copilărie, a contribuit la formarea Bloxham Underground Tunnel Society, alături de alți săteni. Scopul lor era simplu: să afle dacă zvonurile aveau o bază arheologică reală.

Într-o declarație pentru BBC, Green a spus că aceste istorii circulau de ani de zile, dar riscau să dispară odată cu trecerea în neființă a generațiilor mai vechi. Societatea a fost creată pentru a păstra aceste amintiri și pentru a le confrunta cu dovezi materiale.

Primul tunel, găsit pornind de la o amintire din copilărie

Prima descoperire importantă a grupului a venit după ce o mărturie locală i-a îndrumat către o posibilă intrare într-un tunel, amintită încă din copilărie. După ce intrarea a fost localizată, speologi cu experiență au inspectat pasajul pentru a se asigura că este sigur, înainte ca membrii societății să pătrundă în interior.

Pentru Green și echipa sa, acel moment a confirmat că legendele subterane ale Bloxhamului nu mai puteau fi respinse drept simple bârfe de sat. Descoperirea a deschis, totodată, noi direcții de cercetare în întreaga așezare, unde și alți locuitori povestiseră despre posibile goluri subterane, pasaje și intrări blocate.

Credit foto: Bloxham Underground Tunnel Society

Lucrările la un garaj scot la iveală un pasaj subteran mai mare

Cea mai impresionantă descoperire a avut loc din întâmplare. În timpul unor lucrări recente de construcție pentru un garaj privat, solul s-a prăbușit brusc în timp ce erau săpate fundațiile. Sub suprafață se afla un tunel mare, mult mai amplu decât se așteptaseră membrii societății.

Green crede că acest pasaj, recent expus, ar putea face parte dintr-un sistem subteran mai vast. Dacă ipoteza se confirmă, rețeaua ar putea sugera că spațiile ascunse din Bloxham nu erau elemente izolate, ci componente conectate ale unui peisaj subteran mult mai complex.

Scopul tunelului rămâne încă necunoscut. Acesta ar fi putut avea funcții practice, defensive sau religioase în momente diferite. Cercetătorii locali încearcă acum să înțeleagă dacă pasajele au fost construite într-o singură perioadă sau dacă au fost adaptate în mod repetat de-a lungul secolelor.

Oasele de animale ar putea oferi indicii despre vechimea tunelului

În interiorul tunelului recent descoperit, echipa a găsit oase de animale, inclusiv ceea ce Green a identificat drept un craniu de cerb roșu. El a sugerat că descoperirea ar putea indica o fază foarte veche de utilizare, posibil anterioară perioadei medievale.

Totuși, datarea nu este încă dovedită. Societatea speră că testele cu radiocarbon vor putea oferi dovezi mai clare, deși datarea tunelului propriu-zis ar putea fi dificilă. Oasele și alte resturi organice pot oferi indicii utile, dar nu arată întotdeauna momentul în care o structură a fost săpată sau construită pentru prima dată.

Una dintre teoriile luate în calcul este că rețeaua ar putea avea origini încă din perioada romană. O altă posibilitate este ca tunelurile să fi fost reutilizate mult mai târziu, inclusiv în timpul Reformei engleze, când preoții catolici ar fi putut avea nevoie de rute ascunse sau refugii în contextul tulburărilor legate de desființarea mănăstirilor de către Henric al VIII-lea.

Folclorul se transformă în dovadă

Descoperirile de la Bloxham arată cum memoria locală poate păstra urme ale trecutului mult timp după ce documentele scrise au tăcut. Ceea ce a început ca o conversație de sat s-a transformat acum într-o investigație istorică inițiată de comunitate, cu potențial arheologic real.

Deocamdată, tunelurile de sub Bloxham sunt doar parțial înțelese. Vechimea lor, întinderea completă și scopul inițial rămân întrebări deschise. Însă un lucru este deja limpede: vechile povești spuse sub acoperișurile și de-a lungul ulițelor acestui sat din Oxfordshire aveau rădăcini în ceva real.

The post Tunelurile ascunse de sub Bloxham dezvăluie adevărul din spatele legendelor transmise de generații first appeared on Turism Istoric.

„Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschisă vizitatorilor și îi așteaptă în prezent pe turiști în fiecare weekend, de vineri până duminică. Accesul se face pietonal, fie pe traseul din centrul satului (aproximativ 2 kilometri), fie pe varianta mai scurtă, de la barieră (aproximativ 700 de metri). Programul pentru sezonul cald va fi anunțat în curând, așa că merită să urmăriți pagina de Facebook a cetății pentru mai multe informații”, a anunțat Visit Mureș pe Facebook.

Pe pagina de Facebook Cetatea de Refugiu Saschiz se precizează că în sezonul cald obiectivul va putea fi vizitat în fiecare zi, iar programul de vizitare urmează să fie anunțat în următoarele zile.

Cetatea țărănească din Saschiz a fost ridicată în 1347 pe un deal din apropierea localității. Construită de localnici, după marea invazie mongolă din 1241, cetatea a servit pentru apărare și ca spațiu de depozitare a alimentelor, menținând o temperatură constantă, care prevenea alterarea proviziilor.

Ajunsă în ruină după Al Doilea Război Mondial, când sașii transilvăneni au fost persecutați de autoritățile bolșevice ruse și apoi de cele comuniste din România, astăzi cetatea a fost restaurată, fiind o mărturie a ingineriei și a spiritului de cooperare al comunității medievale săsești din Transilvania.

The post Cetatea Țărănească din Saschiz, redeschisă pentru vizitatori după restaurare first appeared on Turism Istoric.

Autoritățile spaniole au decis să intervină ferm în fața unui fenomen care, în ultimii ani, a scăpat de sub control: turismul excesiv, asociat cu petreceri fără limite, comportament antisocial și presiune tot mai mare asupra comunităților locale.

De la paradis al distracției la model de „turism responsabil”

Decizia vine pe fondul unor tensiuni tot mai vizibile între localnici și turiști. În orașe precum Magaluf (Mallorca) sau San Antonio (Ibiza), imaginea vacanței s-a transformat treptat într-un spectacol al exceselor: nopți zgomotoase, incidente provocate de alcool și o creștere accelerată a costului vieții pentru rezidenți.

În ultimii ani, protestele localnicilor au devenit tot mai frecvente. Mesajul lor este clar: turismul este vital pentru economie, dar nu în orice condiții.

Ca răspuns, guvernul regional a adoptat „Decretul pentru turism responsabil”, un set de reguli menite să readucă echilibrul între viața comunităților locale și experiența turiștilor.

Ce se schimbă concret pentru turiști

Cea mai discutată măsură este limitarea consumului de alcool în pachetele all-inclusive. Turiștii nu mai pot consuma nelimitat băuturi, fiind restricționați la maximum șase pe zi – trei la prânz și trei la cină.

În paralel, autoritățile au interzis complet consumul de alcool în spațiile publice – pe străzi, în piețe sau pe plaje. Cei care ignoră regula riscă amenzi considerabile, care pot ajunge până la 3.000 de euro.

Nici magazinele nu mai pot alimenta fenomenul: vânzarea alcoolului pe timpul nopții este interzisă în anumite zone, între orele 21:30 și 08:00.

Vacanță fără excese: noua normalitate

Autoritățile transmit un mesaj clar: distracția nu este interzisă, dar trebuie să fie responsabilă.

Simon Hood, expert în turism, avertizează că verificările vor fi mult mai stricte în sezonul estival. Comportamentul zgomotos, petrecerile în spații publice sau consumul excesiv de alcool pot atrage sancțiuni rapide.

În esență, Balearele încearcă să redefinească modelul de turism: de la „party destination” la o destinație echilibrată, în care experiența culturală, peisajele și relaxarea revin în prim-plan.

Între turism și identitate locală

Pentru mulți turiști, aceste reguli pot părea restrictive. Pentru localnici însă, ele sunt o formă de protecție.

Insulele Baleare nu sunt doar decoruri de vacanță, ci comunități vii, cu ritmuri proprii și cu o identitate care risca să fie sufocată de turismul de masă.

Noua legislație nu este, așadar, doar o măsură administrativă, ci o declarație de intenție: viitorul turismului european va depinde tot mai mult de echilibrul dintre libertate și responsabilitate.

The post Spania schimbă regulile jocului: vacanța all-inclusive, sub control first appeared on Turism Istoric.

Mustafa Ahmed Mustafa, în vârstă de 65 de ani, este unul dintre acești gardieni. Îmbrăcat într-o robă albă, aproape ritualică, el veghează asupra necropolei de la Meroë – un sit vechi de peste 2.000 de ani, inclus în patrimoniul UNESCO. Pentru el, aceste piramide nu sunt doar vestigii istorice.

„Aceste piramide sunt ale noastre. Aceasta este istoria noastră”, spune simplu, într-o formulare care concentrează întreaga dramă a locului, relateaza France24

O civilizație între Egipt, Grecia și Roma

Necropola Begrawiyah, parte a complexului de la Meroë, adăpostește aproximativ 140 de piramide, ridicate între secolele III î.Hr. și IV d.Hr. Acestea aparțin culturii meroitice, o civilizație africană sofisticată, aflată la intersecția influențelor egiptene, elenistice și romane.

Regatul Kuș nu a fost o simplă periferie a Egiptului, ci o putere regională în sine. Regii săi – precum Taharqa – au domnit chiar și asupra Egiptului, iar reginele, cunoscute sub titlul de „Kandaka”, au jucat un rol central într-un sistem de succesiune matriliniară rar întâlnit în Antichitate.

Astăzi, însă, aceste povești sunt greu de citit printre ruinele mutilate ale piramidelor.

Distrugere, uitare și război

Niciuna dintre piramidele de la Meroë nu mai este intactă. În secolul al XIX-lea, aventurierul italian Giuseppe Ferlini a dinamitat zeci dintre ele în căutarea comorilor. A reușit – dar prețul a fost distrugerea ireversibilă a unor monumente unice.

De atunci, timpul și natura au continuat ceea ce oamenii au început: ploi rare, dar violente, vânturi constante și temperaturi extreme au erodat structurile fragile din gresie.

Astăzi, peste toate acestea s-a suprapus un nou pericol: războiul civil din Sudan, izbucnit în 2023. Turismul a dispărut complet, iar situl, cândva vizitat de sute de oameni zilnic, este aproape abandonat.

„Poate că este a patra oară când vin aici de la începutul războiului”, spune arheologul Mahmoud Soliman.

O comunitate legată de trecut

Pentru locuitorii din satul Tarabil – nume care înseamnă chiar „piramide” – situl nu era doar un simbol, ci o sursă de trai. Vindeau suveniruri, închiriau dromaderi, ghidau turiști.

Astăzi, Khaled Abdelrazek, un localnic de 45 de ani, își expune timid micile piramide din gresie, sperând la clienți care nu mai vin.

„Eram zeci aici, înainte”, spune el.

Acum, liniștea este spartă doar de vânt și de pașii rari ai celor câțiva care nu au abandonat locul.

Fragilitatea unui patrimoniu universal

Cea mai mare piramidă din Meroë, aparținând reginei Amanishakheto, este astăzi doar o incintă ruinată. Comorile sale au fost demult duse în Europa, iar ceea ce a rămas este vulnerabil.

Fiecare fisură în ziduri poate deveni o amenințare. Fiecare sezon ploios aduce riscul prăbușirii.

Și totuși, în aceste condiții, Mustafa, Soliman și Moubarak continuă să vegheze.

„Nu putem lăsa acest loc să fie distrus”, spune tânărul arheolog Mohamed Moubarak. „Chiar dacă oamenii au alte priorități acum – mâncare, apă, adăpost – patrimoniul trebuie să supraviețuiască.”

Un viitor incert, dar necesar

Meroë nu este doar o relicvă africană. Este o piesă esențială din istoria globală, o dovadă a diversității și complexității civilizațiilor antice.

Astăzi, însă, viitorul său depinde de câțiva oameni și de un echilibru fragil între război și speranță.

„Este doar un vis”, spune Mahmoud Soliman, privind piramidele. „Dar poate, într-o zi, vom reuși să le restaurăm cu adevărat.”

Credit cover foto: Archaeological Sites of the Island of Meroe, / UNESCO/ Wikimedia Commons / CC BY-SA 3.0 igo

The post Ultimii gardieni ai piramidelor uitate ale Africii first appeared on Turism Istoric.

Descoperirea se înscrie într-un tip de context arheologic relativ rar și spectaculos, asociat elitelor militare ale epocii.

Un războinic și calul său, înhumați împreună

Elementul central al descoperirii este înhumarea unui călăreț alături de calul său, practică specifică populațiilor avare – comunități de origine stepică, cunoscute pentru mobilitatea și forța lor militară în perioada migrațiilor.

Această formă de înmormântare nu era una obișnuită, ci reflecta statutul social ridicat al individului. Calul, esențial în viața și identitatea războinicului, era considerat un companion indispensabil chiar și în lumea de dincolo.

Artefacte prețioase și indicii despre statut

Inventarul funerar descoperit include obiecte realizate din aur, argint și bronz, elemente care întăresc ipoteza că persoana înhumată aparținea unei elite militare sau aristocratice.

Astfel de piese nu aveau doar rol utilitar, ci și simbolic, fiind asociate prestigiului și poziției sociale. În lumea avară, bogăția și echipamentul funerar erau expresii directe ale rangului.

Avarii și epoca migrațiilor

Avarii au fost o populație de origine asiatică, care a ajuns în Europa în secolul al VI-lea și a dominat vaste teritorii din Europa Centrală și de Est timp de mai multe secole. Organizați într-un sistem politico-militar puternic, aceștia au influențat semnificativ evoluția regiunii, inclusiv spațiul actual al României.

Descoperirile arheologice precum cea de la Timișoara contribuie la înțelegerea modului de viață, a structurilor sociale și a practicilor funerare ale acestor comunități.

Cercetări în curs pe șantierul de infrastructură

Intervenția arheologică este realizată de specialiștii Muzeul de Istorie din Satu Mare, în conformitate cu legislația privind protejarea patrimoniului.

Cercetările continuă în paralel cu lucrările pregătitoare pentru infrastructură, într-un exemplu clasic de colaborare între dezvoltarea modernă și conservarea trecutului.

Un trecut care iese la lumină

Astfel de descoperiri demonstrează încă o dată că marile proiecte de infrastructură nu sunt doar investiții în viitor, ci și oportunități de a recupera și înțelege trecutul. Sub straturile de pământ ale Banatului continuă să se afle povești încă nedescoperite, iar fiecare intervenție arheologică aduce noi piese într-un puzzle istoric complex.

The post Descoperire rară pe șantierul Centurii Timișoara Vest: mormânt avar din secolele VI–VII first appeared on Turism Istoric.

Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 11, și este prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a academicienei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cunoscută, spre sfârșitul vieții, și sub numele de Maica Benedicta.

Sesiunea va fi deschisă de acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, și acad. Mircea Martin, președintele Secției de filologie și literatură, și va reuni specialiști din domeniile literaturii, filologiei și teologiei, care vor aduce în atenția publicului o biografie intelectuală de excepție și un model spiritual de notorietate în istoria culturală românească din secolul XX. Vor susține prelegeri: P.S Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhimandrit Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, prof. univ. Mihai Zamfir, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. Laura Bădescu, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, prof. Teodora Stanciu, jurnalist cultural, Radio Trinitas, dr. Carmen Brăgaru, cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, și conf. univ. Silviu Mihăilă, Academia de Studii Economice din București. Evenimentul va fi moderat de prof. univ. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, și se va încheia cu proiecția filmului documentar „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”, realizat de regizoarea Cristina Chirvasie.

Născută la 20 august 1920, la București, într-o familie de intelectuali, a beneficiat de o educație care i-a orientat și pus în valoare vocația culturală și inteligența sclipitoare. Studiul dreptului și al literelor la Universitatea din București, finalizate cu două teze de doctorat („Evoluţia noţiunii de suveranitate” şi „Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor”) și-au găsit un puternic fundament în formarea sa muzicală din prima parte a vieții și în buna cunoaștere a literaturii clasice franceze și germane dobândită în familie.

Intelectual autentic, de largă respirație, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a impus cu autoritate în literatura și cultura română înalte repere valorice, de factură universală, într-o epocă ostilă erudiției și valorii. A fost unul dintre cei mai mari eminescologi români, a cărui operă a studiat-o în profunzime și a editat-o cu maximă rigoare științifică. Între volumele dedicate poetului național se numără: „Eminescu – cultură și creație” (1976, 2000), „Eminescu şi romantismul german” (1986, 1999), „Eminescu. Viața – Opera – Cultura” (1989), „Mihai Eminescu” (1991), „Eminescu. Versuri alese” (1999). Spirit renascentist, a dedicat Antichității și Renașterii o serie de volume, recunoscând în aceste epoci valențele spirituale ale condiției umane: „Renașterea, umanismul și dialogul artelor” (1971, 1975), „Valori și echivalențe umanistice” (1973), „Sofocle – contemporanul nostru și condiția umană” (1974), „Periplu umanistic” (1980). A întocmit, de asemenea, volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică: „Itinerarii prin cultură” (1982), „Muzica și literatura” (3 vol., 1986, 1987, 1992), Scriitori români și muzica (1988, în colab.), Ștefan Luchian (1993, în colab.), Pagini engleze (2001). Portrete (2002). Postum i-au apărut volumul memorialistic „Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos” (2007) și volumul de interviuri și dialoguri „Să nu pierdem verticala” (2013).

Profesor vreme îndelungată la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a condus Catedra de literatură comparată (din 1975), a rămas în memoria tuturor ca un pedagog desăvârșit, iubită și respectată de generații de studenți, pe care i-a format ca intelectuali în spiritul exigenței față de adevăr și cunoaștere.

Vocația sa culturală și-a găsit un firesc spațiu de manifestare în cercetare (a fost cercetător și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române în perioada 1973-1993, dar și în diplomația culturală: între 1991 și 1997 a condus Accademia di Romania de la Roma.

Distinsă cu nenumărate premii pentru activitatea și anvergura sa culturală europeană: „Ordine al Merito della Repubblica Italiana” în grad de Comandor (1978) și „Grande Ufficiale” (1996), Premiul „Herder” (1988), Premiul „Adelaide Ristori” (1993), Premiul internațional „Pleiade” pentru colaborarea între popoare, înmânat la Monteatoria (Roma, 1994), Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (2003); membră în prestigioase academii internaționale: Académie Européenne des Sciences et des Arts cu sediul la Paris (1990), Academia Europaea cu sediul la Londra (1993); membră în Comitetul executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979), spre sfârșitul vieții Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a retras la mănăstirea Văratec, călugărindu-se sub numele de Maica Benedicta, și a exprimat testamentar dorința de a fi înmormântată la mănăstirea Putna.

Academia Română își face o datorie de onoare din omagierea acestei proeminente personalități a culturii române prin organizarea simpozionului științific ce îi poartă numele. Parteneri coorganizatori: Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta”, Mănăstirea Putna, Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”.

The post Sesiunea omagială „Zoe Dumitrescu-Bușulenga” la Academia Română first appeared on Turism Istoric.

O ediție dominată de tensiuni globale, migrație, război și supraviețuire

Vizual, selecția din acest an a fost marcată de câteva axe tematice majore, precum migrația și politicile de stat (deportări, frontiere, familii fracturate), războaiele și crizele umanitare din Gaza, Sudan, Ucraina, Palestina, justiția și memoria colectivă (supraviețuitori ale violenței de stat, comunități marginalizate), criza climatică (incendii, ecosisteme în colaps), rezistența civică și identitatea (proteste, drepturi, tradiții).

Organizatorii World Press Photo au subliniat că selecția din 2026 reflectă „conflict și criză, dar și rezistență, reziliență și tradiții ascunse”, accentuând o lume aflată simultan în fragmentare și căutare de demnitate.

Fotografia Anului 2026: „Separated by ICE”, de Carol Guzy

Marea câștigătoare a fost Carol Guzy, cu fotografia „Separated by ICE”, realizată în New York, în interiorul clădirii federale Jacob K. Javits. Imaginea încărcată de emoție surprinde momentul devastator în care o familie e separată. Luis, un migrant ecuadorian, este reținut de agenți ICE imediat după o audiere, în timp ce copiii săi se agață disperați de el.

Imaginea transformă un coridor instituțional într-un teatru al violenței birocratice, unde trauma familială devine expresia unei politici de stat. Juriul a apreciat atât forța emoțională, cât și relevanța globală a subiectului.

Carol Guzy: „Acest premiu evidențiază importanța crucială a acestei povești la nivel mondial. Suntem martori ai suferinței a nenumărate familii, dar și ai grației și rezilienței lor, care transcend adversitatea într-un mod profund tulburător și smeritor. Curajul cu care și-au deschis viețile în fața camerelor noastre ne-a permis să le spunem poveștile. Cu siguranță, acest premiu le aparține lor, nu mie.”

Directoarea executivă World Press Photo, Joumana El Zein Khoury:
„Această imagine surprinde durerea de neconsolat a unor copii care își pierd tatăl într-un loc construit pentru justiție. Este o mărturie dură și necesară a separării familiilor în urma politicilor de reformă din Statele Unite. Într-o democrație, prezența camerei pe acel coridor servește drept martor al unei politici care a transformat tribunalele în spații ale unor vieți frânte — un exemplu puternic al motivului pentru care fotojurnalismul independent contează.”

Ceilalți doi finaliști

Saber Nuraldin (Gaza) – “Aid Emergency in Gaza” 

Fotografia finalistă a lui Saber Nuraldin documentează disperarea palestinienilor care încearcă să obțină hrană și ajutor umanitar în Gaza. Imaginea funcționează ca o radiografie a colapsului umanitar, în care supraviețuirea devine act de risc mortal.

Victor J. Blue (Guatemala) – „The Trials of the Achi Women”

Victor J. Blue a fost premiat pentru portretizarea femeilor maya Achi, supraviețuitoare ale violenței sexuale din timpul războiului civil din Guatemala, surprinse într-un context al luptei juridice și al recuperării demnității. Lucrarea mută accentul de la victimizare la justiție istorică.

Vocea juriului

Președinta juriului global, Kira Pollack, a formulat poate cea mai puternică teză a ediției: „They go because they believe that seeing matters. That evidence matters.”

„Fotojurnalismul nu a fost niciodată o muncă ușoară. Nu a fost niciodată profitabil, sigur sau garantat că va avea un public. Și totuși, fotografii merg mai departe. Spre tribunale și zone de conflict, spre colțurile tăcute ale lumii unde istoria se scrie fără martori. Merg pentru că ei cred că a vedea contează. Că dovada contează.”

Această declarație definește întreaga ediție: fotojurnalismul nu este doar estetică, ci probă, memorie și responsabilitate publică. Juriul a subliniat faptul că fotografii premiați merg „în tribunale, în zone de conflict și în colțurile tăcute unde istoria se scrie fără martori”, reafirmând rolul imaginii ca formă de mărturie.

De 71 de ani, concursul anual World Press Photo recompensează cele mai importante realizări din fotojurnalism și fotografie documentară produse în anul precedent, consolidându-și poziția ca una dintre cele mai prestigioase platforme internaționale dedicate imaginii ca martor al istoriei contemporane, oferind o radiografie vizuală a unei lumi marcate de fracturi, urgențe și crize, dar și de o profundă reziliență umană.

Câștigătorul titlului Photo of the Year și cei doi finaliști au fost selectați dintre toate imaginile premiate realizate în 2025. Dincolo de dimensiunea competițională, World Press Photo funcționează și ca un vast proiect de circulație culturală globală: imaginile premiate vor fi reunite în World Press Photo Yearbook 2026, publicat în șase limbi, și fac parte din expoziția itinerantă World Press Photo Exhibition 2026, prezentată în peste 60 de orașe din întreaga lume. Premiera mondială a expoziției a avut loc la Amsterdam, la De Nieuwe Kerk, pe 24 aprilie, înainte ca aceste imagini să circule global, transformând experiența fotojurnalistică într-un spațiu comun de reflecție asupra istoriei pe care o trăim.

Europa în cadrul competiției: Între proximitatea războiului și reflecție critică

Europa a fost reprezentată puternic atât prin fotografii ce redau conflictul din Ucraina, migrația și tensiunile politice, cât și prin infrastructura culturală care face posibilă circulația acestor imagini. Într-un context continental încă modelat de războiul de la graniță, ascensiunea extremismului și dezbateri despre identitate, selecția europeană a funcționat mai degrabă ca spațiu de reflecție critică decât de autosuficiență.

Pentru publicul român, vestea importantă este că World Press Photo Exhibition 2026 ajunge la București și se poate vedea în intervalul 3 mai – 3 iunie, în Piața Universității, cu acces gratuit, aducând cele 42 de proiecte câștigătoare în spațiul urban al capitalei.

Într-un an dominat de violență sistemică și insecuritate globală, World Press Photo 2026 nu oferă confort, ci confruntare: cu imaginea, cu politica și cu propria noastră capacitate de a privi.

Vezi toate fotografiile și descoperă-le poveștile pe www.worldpressphoto.org și pe paginile sociale World Press Photo.

The post World Press Photo 2026: Mărturii tăcute ale istoriei pe care o trăim first appeared on Turism Istoric.