Zona cetății dacice de la Sarmizegetusa va fi scanată din avion

Zona cetății dacice Sarmizegetusa Regia va fi scanată din avion în vederea identificării principalelor obiective arheologice aflate sub pământ, astfel încât, în viitor, să poată fi elaborat un program concret de cercetare și conservare a sitului UNESCO din Munții Orăștiei, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Sorin Vasilescu.

“Dorim să facem o scanare la situl arheologic, astfel încât să știm care sunt obiectivele de sub pământ, pentru a putea face o cercetare arheologică în următorii ani. Este o scanare specifică, efectuată pentru siturile arheologice, care poate pătrunde sub nivelul solului, astfel încât să vedem vestigiile arheologice existente”, a spus Vasilescu.

Vicepreședintele CJ Hunedoara a precizat că administrația județeană este preocupată de conservarea și protejarea cetății dacice Sarmizegetusa Regia. Până la jumătatea lunii iulie vor fi definitivate aspectele ce țin de cercetarea arheologică, pentru ca la sfârșitul lunii februarie 2018 instituția să poată depune prima cerere de finanțare în vederea conservării și protejării monumentului istoric. Numărul turiștilor care au vizitat Sarmizegetusa Regia în primele patru luni ale acestui an a depășit 10.000 de persoane, o creștere de aproape 2,5 ori comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Maria Stefan

Recent Posts

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

5 ore ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

6 ore ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

6 ore ago

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

4 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

o săptămână ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago