Zece oraşe străvechi ale Europei ce mustesc de istorie. Află care este cea mai veche urbe locuită de la noi

Zurich (Elveţia)

Deşi aşezat într-o regiune total neprietenoasă în urmă cu câteva mii de ani, dovezile arheologice au arătat că Zurich este unul dintre cele mai bătrâne oraşe europene, cu o istorie continuă de cel puţin 7000 de ani. Numeroase locuinţe datând din neolitic şi epoca bronzului, aşa cum sunt cele din Pressehaus sau Mozartstrasse, au fost scoase la lumina încă din secolul al XIX-lea. Mai mult, în anul 2004, vestigiile unei culturi neştiute, celebra de acum La Tene, arată că populaţiile celtice au continuat să îşi ducă existenţa în acelaşi spaţiu locuit de milenii, iar numele aşezării, Turegus, este menţionat prima dată în anul 853 i.Hr. Celţii helveti au fost urmaţi, apoi, de romanii care au dat aşezării numele de Turicum şi au transformat-o într-unul dintre cele mai importante centre de colectare a taxelor din Germania Superior. Alamanii se stabilesc în apropierea lacului Zurich în secolul V d.Hr. şi schimbă denumirea orasului în Ziurichi, doar un pas până la apariţia Zurichului teuton în secolul al IX-lea. Astăzi, Zurich a fost declarat oraşului cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume şi, totodată, cel mai bogat oraş european. În acelaşi timp, oraşul a fost numit Capitala Culturală a Elveţiei.

Istanbul (Turcia)

În anul 2008, în timpul unor lucrări la Canalul Marmara, a fost scoasă la lumină o aşezare străveche, cu o vârstă impresionantă: 8.700 de ani. Era vorba de cea mai veche atestare a unei comunităţi stabile în zona Bosforului. Dovezile arheologice descoperite până în acel moment vorbeau de o comunitate neolitică veche de 5.500 – 7.500 de ani. Tracii au fost cei care au urmat societăţii neolitice, traci care au ridicat portul Lygos şi aşezările din jurul său în secolul al XIII-lea î.Hr. Astăzi, urme ale zidului trac mai sunt înca vizibile în apropierea palatului Topkapi. Lygos a fost apoi colonizat de către navigatorii greci din Megara, mai precis în anul 685 i.Hr. Câţiva ani mai târziu, în 667 î.Hr., regele grec Byzas a pus bazele unei aşezări pescăreşti al cărei nume avea să rămână celebru peste veacuri, Byzantion (Bizanţ). Cucerit de romani odată cu restul Greciei, Byzantionul îi apare împăratului Constantin cel Mare într-un vis profetic. Şase ani mai târziu, în anul 330 d.Hr, Bizanţul era redenumit Constantinopol şi devenea capitala Imperiului Roman. A fost cucerit, după mai bine de un mileniu, de către Imperiul Otoman, la 29 mai 1453, în urma unui asediu de 53 de zile, asediu în care a fost folosit pentru prima data în istorie tunul ca armă de asediu. Redenumit Istanbul, oraşul a rămas capitala Imperiului Otoman până la 20 octombrie 1923, dată la care capitala noii republici turce a fost mutată la Ankara. Astăzi, Istanbulul este o metropolă, fiind cel mai populat oraş din Europa si al patrulea din lume, cu o populaţie de aproape 13 milioane de locuitori. În anul 2010, Istanbul a fost desemnat de catre UNESCO drept Capitala a Culturii Europene.

Marsilia (Franţa)

Este oraşul cel mai vechi din Franţa şi una dintre aşezările ale cărei istorii se pierd în timp. Cele mai vechi dovezi ale existenţei unei comunităţi umane în zona datează de 30.000 de ani, aşa cum o arată artefactele preistorice descoperite în peştera subacvatică Cosquer. O altă descoperire a scos la iveală urme ale unor construcţii din cărămidă, vechi de 8000 de ani. Legenda spune că un grup de navigatori greci, grup condus de un anume Protis, a acostat pe ţărmul unei aşezări locuite de tribul galic al Ligurilor, în preajma anului 600 î.Hr. Primit la un banchet regal organizat de liderul local, Protis l-a impresionat pe acesta şi a primit mâna prinţesei Gyptis ca semn al aprecierii de care se bucurase în rândul localnicilor. Imediat după căsătorie, cei doi s-au stabilit pe un deal din apropiere, acesta fiind si punctul de început al coloniei elene Massalia. Massalia, aliat tradiţional al Romei în conflictele cu etruscii, galii şi celtii, şi-a pierdut autonomia în anul 49 î.Hr, ca urmare a sprijinului acordat lui Pompei in războiul cu Iulius Cezar. Cucerită iniţial de vizigoţi, aşezarea a căzut în mâinile francilor, trib de origine germană, în secolul al VI-lea d.Hr. Parte a Imperiului Francilor şi apoi a Franţei, Marsilia a rămas până azi cel de al doilea oraş ca importanţă al Franţei.

Lisabona (Portugalia)

Cel mai mare oraş lusitan şi capitala a Portugaliei, Lisabona, are o istorie ce se întinde până în neolitic, în vremuri în care era locuit de triburi ibere. Aceştia au fost şi constructorii uriaşilor megaliţi (dolmene şi menhire) încă vizibili în împrejurimile oraşului. După invazia celţilor indo-europeni din mileniul I î.Hr., cele două populaţii s-au contopit, dând naştere celtiberilor, aşa cum este şi cazul tribului Cempsi ce se regăsea în zona actualei Lisabone. Dovezi arheologice susţin că fenicienii au pus bazele unei înfloritoare aşezări, în preajma anului 1200 î.Hr, aşezare pe care au numit-o Allis Ubo (Port sigur), deşi ipoteza este încă disputată între istorici.

Conform tradiţiei transmisă din generaţie în generaţie, întemeietorul cetăţii Lisabonei ar fi fost însuşi Ulise, eroul grec din Iliada şi Odiseea lui Homer, cel care a şi numit aşezarea Ulyssippo. Intrată în rândul provinciilor romane după căderea Cartaginei, Lisabona (pe atunci numită Olissipona) s-a numărat printre puţinele regiuni în care cetăţenii au primit drepturi egale cu latinii şi chiar cetăţenia romană. A urmat, începând cu secolul al VIII-lea d.Hr., dominaţia maura asupra Lisabonei, perioada marcată de o puternică dezvoltare atât economică, cât şi culturală, a cetăţii care devenea vădit una dintre cele mai importante aşezări din peninsula iberică. Abia în anul 1147, cavalerii cruciaţi conduşi de Alfonso I al Portugaliei au reuşit să recucerească Lisabona şi sa o alipească Portugaliei. Deşi nici astăzi nu există vreun document oficial care sa o ateste drept capitală a ţării, Lisabona este considerata de facto oraşul reprezentativ al Portugaliei.

Cadiz (Spania)

Este considerat cel mai “bâtran” oraş din întreaga Europa Occidentală. Înfiinţat de către fenicieni sub numele de Gadir, în anul 1104 î.Hr., Cadizul a fost şi a rămas până astăzi unul dintre cele mai importante centre urbane ale peninsulei iberice. Vechii greci aveau propria versiune despre întemeierea oraşului, susţinând că piatra de temelie a fost pusă chiar de către legendarul erou Hercule, după uciderea monstrului Geryon, cea de a X-a dintre cele XII munci pe care a trebuit să le ducă la îndeplinire. Devenit colonie cartagineză în anul 500 î.Hr., Cadizul este cucerit de către Scipio Africanul în anul 206 î.Hr., şi ramanea parte a Imperiului Roman pana la sosirea vizigotilor in anul 410. Maurii îl preiau din mâna acelorasi vizigoti in anul 711, asta dupa o perioada destul de scurta in care fusese alipit Bizantului, si il pastreaza in stapanirea lor până în anul 1262, atunci cand au fost alungati de catre Alfonso al X-lea de Castilia. în prezent, multe dintre vechile sale clădiri si monumente au fost restaurate, oferind Cadizului (Qadis în limba arabă) farmecul care l-a făcut celebru în Antichitate si Evul Mediu.

Chania (Grecia)

Probabil cel mai vechi oraș locuit permant al Greciei, Chania și-a început existența încă din era miceniană, istoricii și arheologii susținând că bazele sale au fost puse în anul 1400 î.Hr., cu puțin înainte ca orașe ca Atena, Larnacca sau Teba să ia naștere. Și cu toate acestea, descoperirile arheologice recente din districtul Kasteli susțin ipoteza conform căreia așezarea a fost fondată încă din neolitic, de populațiile native ale Balcanilor. Numită de către grecii dorieni (sosiți în anul 1100 î.Hr.) Cydonia, termenul elen pentru gutuie, cetatea s-a bucurat de o mare însemnătate în vechea Elada, atât de însemnată încă a fost pomenită chiar și în Odiseea lui Homer. După mai bine de un mileniu de existentă în rândul orașelor state grecești, Cydonia a fost cucerită, în anul 69 d.Hr., de către consulul roman Caecilius Metellus, cel care a și păstrat privilegiile cetățenilor cydonieni. Chania a intrat apoi în stăpânirea unui Bizanț timpuriu, fiind ulterior ocupată de către arabi în anul 824. Recucerita de către bizantini, cetatea este donată, în anul 1204, liderului celei de a patra cruciade, Bonifaciu, Marchiz de Montferrat. Acesta nu a apreciat, însă, darul ce i s-a oferit, și a vândut Chania către negustorii venețieni pentru doar 100 de mărci de argint. A fost, poate, cea mai înfloritoare perioadă din întreaga istorie a cetății. În fapt, majoritatea clădirilor-monument de astăzi datează perioadă dominației venețiene. A urmat cucerirea otomană din 1645, moment în care Chania devine reședința pasei de Creta, iar istoria sa este marcată de nenumăratele conflicte dintre cretani și turci. Abia în 1922 Chania a revenit Greciei, după aproape două milenii de ocupații străine. Astăzi, orașul este al doilea că mărime din Creta și, cu cei 120.000 de locuitori, a devenit cea mai populată urbe elenă după Atena și Thesalonic.

Paris (Franţa)

 Cu cei 6.200 de ani de istorie neîntreruptă atestați de istorici, Parisul se numără printre cele mai vechi orașe europene și, alături de Marsilia, se poate alătura unei selecte liste a “venerabilelor urbe” ale planetei. Primii locuitori ai actualei capitale a Franței au fost reprezentanții culturii Chasseen, cultură din epoca de piatră ce s-a întins pe aproape un mileniu (4500-3500 î.Hr.). Au urmat parisii, trib celtic ce a fondat o așezare pescărească pe malul Senei, în zona în care se află actuală Ile de la Cite. Bucurându-se de o poziție strategică ideală, așezarea atrage atenția și este cucerită de către Iulius Cezar în anul 59 î.Hr., în timpul războiul galo-roman, și primește de la latini denumirea de Lutetia. Astfel este regăsită în documentele oficiale de la Roma până în anul 212, atunci când Lutetia devine Paris, după numele tribului celtic ce precedase invazia romană. Căderea Imperiul Roman și invazia hunilor lui Attila aduce o frumoasă legendă locală.

Se spune că hunii au evitat să atace orașul numai datorită pioșeniei Sfintei Genevieve, cea care a și rămas patronul spiritual al Parisului până în ziua de azi. Odată cu invazia francilor lui Childeric I, din anul 464, Parisul este ocupat și transformat în capitala Imperiului Francilor, sub Clovis I, în anul 508. Confruntat cu numeroase atacuri vikinge, Parisul intră, apoi, treptat, sub autoritatea coroanei franceze și a dinastiei capetiene care există și astăzi. Orașul cunoaște o dezvoltare intensă și, de la clădirile medievale de lemn și traiul sărăcăcios al localnicilor, devine un veritabil oraș luminat, un adevărat simbol al Renașterii și al dezvoltării culturii și artei în toate formele lor. Astăzi, Parisul este unul dintre cele mai mari și mai dezvoltate centre urbane ale lumii, fiind vizitat anual de peste 45 de milioane de turiști, marea lor majoritate străini. De asemenea, Parisul este și cel mai scump oraș al lumii în care poți alege să locuiești.

Starcevo (Serbia)

Locul bătrânului, așa cum se traduce Starcevo în limba sârbă, nu este, probabil, la fel de cunoscut cititorilor precum orașele prezentate mai sus. Și totuși, Starcevo este unul dintre cele mai vechi orașe europene, cu o istorie continuă ce durează de mai bine de 6200 de ani. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale unui culturi străvechi, denumită cultura Starcevo, ce se regăsește în estul Europei și în Balcani, și care are o vechime de circa 9000 de ani. Cultura Starcevo a dispărut brusc în jurul anului 4200 î.Hr., an în care istoricii presupun că a avut loc invazia pelasgilor, o populație aproape mitică despre care se crede că era formată din vechii locuitori ai Balcanilor. În prezent, Starcevo are numai 8048 de locuitori și face parte din provincia autonomă Voivodina.

Varna (Bulgaria)

Poate că nu vă așteptați, dar unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii se află la sudul Dunării, și nu în Orientul Apropiat, lăcașul străvechilor Damasc și Ierihon. Este vorba de Varna, oraș în jurul căruia au fost descoperite peste 30 de așezări a căror vârstă este una de-a dreptul matusalemică, peste 100.000 de ani. Evident, nu putem vorbi decât de populații tribale și nu e o locuire permanentă. Aceasta începe acum aproximativ 6000 de ani, este vorba de membrii culturii Varna, aceeași cultură căreia i se atribuie cele mai vechi atestări ale prelucrării aurului. Existența tracilor (geți, terizi sau crobyzi) este semnalată încă din anul 1000 î.Hr., urmată la scurt timp (secolul VII î.Hr.) de cea a coloniștilor greci din Milet. Aceștia din urmă pun bazele centrului comercial Odessos, nume cu valențe pregrecesti, probabil un mixt al culturilor tracă și elenă. Asemenea majorității orașelor vechi balcanice, Odessos a fost preluat de români și, după scindarea Imperiului, a trecut în administrația Bizanțului. Numele de Varna apare în documentele oficiale în secolul al VI-lea d.Hr, uneori sub forma Varuna, probabil după o denumire slavă a apei (wer – apa). Varna este ocupată de otomani la scurt timp după căderea Constantinopolului din 1453 și rămâne parte componentă a Imperiului Otoman până la eliberarea Bulgariei, din anul 1878, de către trupele ruso-române comandate de principele Carol I. Astăzi, Varna este cel de al treilea oraș, ca mărime, al Bulgariei, după Sofia și Plovdiv, și cel de la 92-lea din Uniunea Europeană.

Mangalia (Romania)

Deşi nu se numără printre cele mai vechi oraşe ale Europei ( lista urbelor cu milenii întregi de existenţă neîntreruptă este una uriaşă), Mangalia se poate mândri ca este cel mai vechi oraş locuit permanent din România încă din epoca antică. A nu se înţelege şi cea mai veche aşezare urbană atestată pe teritoriul ţării noastre. Acest privilegiu aparţine Histriei, străvechea cetate greceasca fondată, conform istoricului Eusebiu din Cesarea (cca 263-339), în timpul celei de a 33 a olimpiade antice, mai precis între anii 657 – 656 î.Hr.

La Mangalia, primii care s-au stabilit au fost tracii, cei care au întemeiat aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei aşezări trace, grecii acostaţi aici au construit cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis, faimoasa pentru prosperitatea sa materială şi spirituală, dar şi pentru faimoşii cărturari pe care i-a adăpostit între zidurile ei. Înteimeiată la sfârşitul secolului IV i.e.n., de către locuitorii Heracleei Pontice, localizată pe malul asiatic al Mării Negre, cetatea a fost botezată în amintirea pârâului Cales, care scalda pământurile metropolei Heracleea. Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea să devină într-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zona, dar în acelaşi timp, şi una dintre cele mai bogate.

Invazia avarilor catre sfârşitul secolului V e.n. avea să pună capăt definitiv uneia dintre cele mai frumoase şi prospere cetăţi ale Pontului Euxin. Puternică cetate a devenit o simplă aşezare portuară, care şi-a păstrat pentru multă vreme aspectul părăsit. Menţionarea pe o harta din Pisa, care datează din secolul XII, reînvie aşezarea sub numele de Pangalia sau Pancalia, echivalentul în greacă bizantină pentru “Callatis” din greacă clasică, tradus prin “cea frumoasă”. Două secole mai târziu, un călător francez, Walerand de Wawrin, pomeneşte de un port pe care îl numeşte Panguala, construit pe locul fostei cetati Callatis. Funcţia comerciala a portului a inceput sa paleasca, iar prima mentionare a asezarii sub numele de Mankalia este făcută în 1593, de către Paolo Giorgi. Un alt explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeşte despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. Mangalia a fost declarată în 1899 prima staţiune climaterică maritimă şi balneară din România, după ce analizele de laborator stabilisera că apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice şi iodurate.