Categories: pe la ei

Westminster Abbey, un simbol a monarhiei britanice

Westminster Abbey, catedrala din centrul Londrei care a găzduit funeraliile reginei Elisabeta a II-a, se află în centrul istoriei monarhiei britanice de aproape un mileniu, informează AFP.

Construcția impunătoarei abații în stil gotic a început în timpul domniei regelui Henric al III-lea, în 1245. Anterior, în acest loc, regele Eduard Confesorul a construit o biserică din piatră, în jurul anului 1040, pe locul unei foste mănăstiri benedictine care fusese ridicată în jurul anului 960.

În Westminster Abbey au fost încoronați 38 de de monarhi. Primul rege încoronat aici a fost William Cuceritorul, în anul 1066. În 1953, aici a fost încoronată regina Elisabeta a II-a.

Catedrala a găzduit numeroase căsătorii regale. Prima a fost însă cea a regelui Henric I cu prințesa Matilda a Scoției, pe 11 noiembrie 1100. Însă, cele mai multe căsătorii regale au fost organizate aici după Primul Război Mondial.

Nunta regelui Richard al II-lea cu Anne de Boemia, în anul 1382

Părinții reginei Elisabeta a II-a, prințul Albert (viitorul rege George al VI-lea) şi Elizabeth Bowes-Lyon, s-au căsătorit la Westminster Abbey, în 1923.

Înainte să devină regină, prințesa Elisabeta s-a căsătorit cu Philip Mountbatten la Westminster Abbey, în 1947. La acest eveniment a fost invitat și regele Mihai al României și mama sa, Regina Elena. Cu ocazia ceremoniilor nunții regale britanice, Regele Mihai a întâlnit pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.

Cea mai recentă căsătorie regală organizată la Abația Westminster a fost cea a fiului cel mare al prințului Charles, William, care s-a căsătorit cu Kate Middleton în 2011.

Peste 3.300 de funeralii organizate la Westminster Abbey

La Westminster Abbey au fost organizate funeralii pentru circa 3.300 de persoane, inclusiv pentru personalități ilustre din istoria britanică, precum Charles Dickens, Rudyard Kipling sau Henry Purcell.

Cenuşa astrofizicianului Stephen Hawking a fost depusă într-un spațiu funerar amenajat între mormintele lui Isaac Newton şi Charles Darwin. De asemenea, se estimează că 18 monarhi britanici au fost înmormântați la Westminster Abbey.

Foto sus: Westminster Abbey, la mijlocul secolului al XIX-lea

Maria Stefan

View Comments

    Recent Posts

    Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

    Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

    o zi ago

    Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

    Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

    4 zile ago

    Calea Victoriei redevine pietonală

    Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

    4 zile ago

    Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

    Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

    4 zile ago

    Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

    Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

    5 zile ago

    Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

    Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

    6 zile ago