Categories: noutăți

Warm-Up ITINERAMA Travel Film Festival: 3 zile, 3 proiecții, 3 destinații

În perioada 27 – 29 august, ne facem încălzirea pentru cea de-a șaptea ediție Itinerama Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din Sud-Estul Europei.

Warm-Up Itinerama va avea loc la Cinema Elvire Popesco cu trei filme reprezentative pentru selecția din acest an a festivalului. Trei pelicule care spun povești în jurul unor repere precum: călătoria, explorarea, cunoașterea de sine și depășirea limitelor.

„După mai bine de un an de zile în care pandemia ne-a dat tuturor viața peste cap suntem parcă încercați de un amalgam de sentimente – uneori suntem parcă descumpăniți că nu revenim mai repede la normalul pre-pandemic, alteori râdem cu poftă și ne bucurăm de viață, uneori parcă ne-am face bagajele și am pleca până pe… lună! Selecția din acest an reflectă tocmai acest amalgam de sentimente.” Cristian Curus, inițiatorul și coordonatorul Itinerama Travel Film Festival

Itinerama Warm-Up se deschide cu „Robust”, un film dulce-amărui nominalizat la „Caméra d’Or” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes (2021),  proiectat în premieră în România. Acesta este și un omagiu adus lui Gérard Depardieu printr-o poveste despre o stea îmbătrânită, singurătatea și nevoia de a auzi câteva cuvinte iubitoare. 

Cel de-al doilea film din Warm-Up, „Human Factors”, tot o premieră națională, este povestea unei familii care evadează într-o vacanță ce se dorea idilică la malul mării. Însă un eveniment mai puțin obișnuit îi aduce în punctul în care încrederea între membrii familiei este pusă la încercare. Nominalizată la Premiul „Teddy” în cadrul Festivalul Internațional de la Berlin (2021) și pentru Marele Premiu, categoria Dramă în cadrul Festivalului de Film de la Sundance (2021), pelicula va putea fi urmărită pe 28 august.

Warm-Up-ul se încheie cu povestea flamingoului roz – „ The Mystery of the Pink Flamingo”, premiat la Premios del Audiovisual Valenciano (2020) pentru cel mai bun lungmetraj documentar, cel mai bun sunet și cele mai bune decoruri. De unde a apărut flamingoul în viața noastră și cum a devenit simbol universal al culturii pop pe de-o parte și al kitschului pe de altă parte, aflăm pe 29 august.  De asemenea, pelicula a fost nominalizată la categoria Cel mai bun documentar în cadrul Premiilor Gaudi.

Itinerama Travel Film Festival se va desfășura în perioada Septembrie – Octombrie 2021 în patru orașe – București, Brăila, Slobozia și Făgăraș – precum și online

Biletele pentru Warm-Up Itinerama sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

Eveniment organizat de Asociația Maia.

Proiectul este co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago