Categories: de pe glob

Vom putea călători mai ușor cu trenul în Europa?

Întrucât Europa își relansează transportul de călători cu trenul, Comisia Europeană (CE) a anunțat că va sprijini 10 legături feroviare transfrontaliere, printre care o conexiune între Austria, Ungaria și România, precum și un tren de noapte Paris-Veneția, unul Amsterdam-Barcelona prin Franța, legături între Catalonia și Occitania.

Unul dintre proiectele selectate se referă la trenul de noapte Paris-Veneția pe care vrea să-l (re)creeze compania privată franceză Midnight Trains care intenționează să lanseze „hoteluri pe șină” confortabile, potrivit Agerpres.

Comisia a selectat, de asemenea, trenul de noapte Amsterdam-Barcelona al tinerei companii belgiano-olandeze European Sleeper care urmează să lanseze în mai primele sale legături de noapte între Bruxelles, Amsterdam și Berlin.

De asemenea, CE dorește să ajute la lansarea legăturilor franco-spaniole avute în vedere de guvernul regional de la Barcelona, între Catalonia și provincia franceză Occitania.

Cele zece proiecte-pilot selectate de Bruxelles urmează să permită abordarea problemelor de omologare a materialelor și a altor obstacole în calea legăturilor dintre țări.

Alt proiect susținut: cel al căilor ferate olandeze NS și Eurostar (o subsidiară cu 56% a francezilor de la SNCF) pentru a dezvolta legătura foarte profitabilă Amsterdam-Londra, a cărei extindere este îngreunată de lipsa spațiului și a mijloacelor pentru a controla documentele pasagerilor, în urma Brexitului.

Au fost, de asemenea, reținute mai multe conexiuni între Germania, Danemarca și Suedia care prezintă interes pentru mai multe companii, printre care suedezii SJ, danezii DSB, germanii Deutsche Bahn, Snälltaget (filiala din Suedia a francezilor Transdev), FlixTrain (vărul pe șine al FlixBus-ului german) și chiar de la căile ferate cehe České dráhy.

Comisia a adăugat legături München-Viena-Budapesta, o conexiune între Austria, Ungaria și România, o coproducție publică germano-italiană pentru München-Roma și München-Milano (Deutsche Bahn și Trenitalia) și una München-Zürich de la FlixTrain, precum și rutele Madrid-Lisabona și Lisabona-Porto-La Coruna prezentate de Ilsa (iryo), filiala spaniolă a Trenitalia.

Alexandra Delgado

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago