Viscri, biserica fortificată – o bijuterie UNESCO

Viscri/Deutschweißkirch. Satul Viscri adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, de altfel fiind una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Poziția retrasă a așezării explică și apariția sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, “Alba ecclesia” (alias Viscri) apare într-un registru al localităților pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd).
Aici, ca și în alte comune, vechimea bisericii confirmă că așezarea coloniștilor germani a luat ființă la sfârșitul secolului XII când a fost colonizată și partea apuseană a viitorului Scaun al Rupei. Biserica-sală romanică, cum mai există în zona Rupei doar în Homorod, a avut o predecesoare care a fost parțial inclusă în aceast edificiu. Coloniștii germani (care s-au așezat în Viscri ca imigranți după domnia regelui Geza al II-lea, adică după 1162, ca “alii Flandrenses”, în ultimul sfert al secolului XII) au găsit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mică capelă.

Capela s-a folosit, în prima etapă a evoluției așezării săsești, fără lărgire planimetrică, construindu-se doar o tribună de vest. Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliară, numai familia greavului, conducătorul obștii sătești, a ridicat turnul de locuință, în a doua jumătate a secolului XIII spre folosință personală. Cetatea trece, în secolul XIV, în posesia obștii, care modifică mai întâi partea estică a capelei, demolând convexitatea absidei și construind, în prelungirea pereților laterali ai acesteia, un cor devenit trapezoidal, închis în est, cu absidă semicirculară sprijinită de șapte contraforturi.

A treia perioadă de construcție, situată în prima jumătate a secolului XVI, coincide cu fortificarea bisericii. Prin prelungirea pereților laterali ai capelei s-a racordat biserica-sală la donjon. n cursul fortificării, la începutul secolului al XVI-lea, sectorul sud-estic a fost dotat cu două turnuri și două bastioane. Turnul din sud, cu trei nivele și coridor de apărare devansat pe console din lemn, și bastionul de sud sunt unite sub același acoperiș un patru ape cu coamă lungă și adosate incintei în exterior, ca și bastionul din est.

Inițial acesta purta același coridor de apărare, în cele trei nivele intrându-se din curtea cetății. Coridorul de apărare și acoperișul bastionului de sud sunt unite cu cele ale turnului de sud. Turnul de poartă a fost așezat în spatele intrării, în incintă. În secolul XVIII s-a construit un al doilea cordon de zid în jurul cetății.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago