Vechi grădini dispărute din București – cândva oraşul era format 50% din verdeaţă

Geografia capitalei noastre București a fost destul de generoasă în vechime. Ostrovurile Dâmboviţei, care absorbeau debitul suplimentar de apă protejând de inundaţii cartierele din apropiere, erau şi oaze de verdeaţă înconjurate de păduri.

Fragmente din aceste bogăţii au supravieţuit până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ele au dispărut pe măsură ce oraşul şi-a sporit zestrea demografică cu tot ceea ce presupune acest lucru: noi cartiere, spaţii industriale etc.

În vestul oraşului vechi, unde se află biserica Sf.Elefterie Vechi, a existat o vastă zonă împădurită, care se întindea până pe Dealul Cotrocenilor. După 1850, o parte din această zonă verde a devenit grădina Zdrafcu, aflată în zona actuală a Monumentului Eroilor Sanitari. Către 1870, în grădina Zdrafcu a fost amenajată o sală mare de dans, sală care găzduia şi un teatru. Grădina dispare treptat după primul război mondial în urma lotizărilor cauzate de extinderea oraşului. În apropierea ei, pe malul celălalt al Dâmboviţei, unde este Facultatea de Drept se afla grădina Procopoaiei, care urca şi pe Calea Plevnei. La intersecţia Căii Plevnei cu bulevardul Regiei se afla grădina Scufa, a cărei perioadă de glorie a fost undeva între 1850 şi 1900. După primul război mondial a dispărut într-un teren viran “unde-şi păstrează furagiul Regimentul de Escortă”, deoarece în apropierea ei se afla Manutanţa Armatei.

Una dintre marile grădini dispărute a Bucureştiului a fost aceea numită Belvedere şi care s-a aflat între actuala stradă Mircea Vulcănescu (fostă Fracmazon) şi cartierul Gării de Nord. A fost una dintre primele grădini publice creată ad hoc, martoră a modernizării costumelor şi a manierelor. Începând cu 1870 dispare cu repeziciune pe măsură ce apar Spitalul şi Muzeul Militar, Gara de Nord şi cartierele aferente.

Cândva orașul București era format 50% din verdeaţă

Apoi cine ar mai putea crede că au existat mici pete de culoare chiar în centrul oraşului: grădina Sărindarului lângă Cercul Militar; grădina Slater în zona Pieţei Valter Mărăcineanu de azi; Grădina cu Cai nu departe de statuia lui Mihai Kogălniceanu; Grădina Raşca de pe actuala stradă Edgar Quinet; Grădina Universală a “tinerilor berbanţi” din piaţa Universităţii de astăzi unde se află instalat celebrul ceas al întâlnirilor; grădina “jupânului Stavri” de pe strada Academiei; grădina Oteteleşanu din zona Palatului Telefoanelor; Grădina Union de pe strada Ion Câmpineanu evocată de Caragiale în piesa “O noapte furtunoasă; întinsa grădină a lui Heliad din zona Pieţei Obor de azi, unde se aflau ruinele casei lui Heilade Rădulescu; grădina lui Ivaşcu din vechea barieră a Vergului; grădina Orfeu din spatele Palatului Regal.

Dacă coborâm mai mult în timp aflăm de frumoasa grădină amenajată “după principiile şcoalei italiene” şi care înconjura generos Bărăţia de astăzi sau întinsa grădină în stil englezesc a familiei Dudescu, care în secolul al XVIIII-lea o încânta pe Lady Craven, oaspete a familei Dudescu. Strada Sfinţii Apostoli traversa această minunată grădină a Bucureştilor din vechime.

Problema nu este neapărat aceea că au dispărut aceste grădini ci faptul că, bucureştenii de azi, spre deosebire de aceia de la 1900, nu mai au gustul pentru a proteja şi lupta pentru fiecare metru pătrat de spaţiu verde, pe care administraţia publică îl scoate la mezat. Sau gustul de a crea în jurul reşedinţei o grădină care să încânte privirea oricărui trecător.