Valea Frumoasei, locul în care telefoanele mobile devin nefolositoare, iar încărcarea se face exclusiv direct de la natură

Pentru pasionații de fenomene astronomice, pentru cei care îndrăgesc drumețiile în zone mai puțin umblate, unde cerul, apa de izvor și natura sălbatică care te înconjoară sunt singura sursă sigură și inepuizabilă de energie, ori pentru cei care vor să se rupă pe de-a-ntregul de tumultul marilor orașe într-un loc în care “No Service” este mesajul preferat afișat de telefoanele mobile, Valea Frumoasei din județul Alba este destinația care nu îi va dezamăgi.

Am ajuns pentru prima oară pe Valea Frumoasei, în acest an, la recomandarea unui astronom care m-a asigurat că de acolo voi observa cel mai bine unul dintre cele mai copleșitoare spectacole oferite atât de generos de natură: Perseidele. Astrele au fost de partea mea, căci în 2015, spre deosebire de alți ani, la jumătatea lui august, Luna nu s-a aflat pe cerul țării noastre, astfel încât, nederanjată de vreo lumină naturală sau artificială (grupul electrogen de la cabana Valea Frumoasei s-a comportat și el conform intereselor mele, lumina descreștea și se întrerupea cu regularitate), am putut să admir ploaia de stele și să îmi pun toate dorințele la care am visat cu câteva săptămâni bune înainte de plecare. Nimic nu a reușit să îmi strice starea de foarte bine, nici măcar faptul că noaptea temperatura scădea cu peste 20 de grade față de cea cu care mă obișnuisem în București, iar eu plănuisem să mă uit la stele până se crăpa de ziuă. Data viitoare știu, pe lângă același drag, entuziasm și nerăbdare, îmi iau în bagaje sacul de dormit și termosul pentru ceaiuri calde.

Marele Sadoveanu a fost fascinat de acest colț de rai, pe care îl descrie drept “împărăția sălbăticiunilor, cât țin munții și sihlele.” De multă vreme nu am mai ajuns într-un loc care parcă a refuzat cu îndărătnicie să se molipsească de la alte zone montane care s-au dezvoltat turistic în exces. Drumul care duce acolo nu este asfaltat, iar pe tot traseul, pe care nu l-am parcurs cu o mașină de teren, foarte necesară în acele condiții, simți că poți respira în voie – unii ca mine, în hopuri, e drept – un aer diferit de tot ce ai simțit până atunci, în care se disting clar mirosurile: cel de animal, mirosul de lemn ars, de pământ reavăn dinspre pădure, de bălegar, de brad, de praf, de ploaie și verde. Malul de pământ care străjuiește drumul a format, de-o parte și de alta, veritabile jardiniere naturale din mușchi și rădăcini ale arborilor care își îmbrățișează delicat crengile cu cele ale vecinilor.

Câteva zile, nu am făcut decât să mă minunez și să mă bucur de ceea ce mi s-a oferit în dar, departe de ochii curioși ai lumii. Mi-am lăsat privirea să zburde peste vârfurile brazilor, în izvoarele repezi, pe cerul senin sau prevestitor de ploaie, peste Munții Cindrel, la firul ierbii, în cei mai neastâmpărați și vioi norișori albi pe care mi-a fost dat să îi văd, în stele scânteietoare și am plecat spre București cu vitalitatea pură a naturii și cu cel mai larg zâmbet din dotare în suflet.

Pe Valea Frumoasei, unde absolut totul este exact așa cum îi spune numele, se poate ajunge cu maşina, pe DN 67, pornind atât din Sebeş înspre Oaşa, cât şi din direcţia opusă Novaci – Gorj sau chiar din Vâlcea. Un loc minunat, de o frumusețe uimitoare, în care, odată ce l-ai descoperit, îți dorești să revii iar și iar.

Autor: Anamaria Preda