Categories: de pe globnoutăți

Unde este Atlantida?Un cercetător german susține că a rezolvat una dintre cele mai mari enigme

Povestea Atlantidei, subiect care a fascinat omenirea de peste 20 de secole, pare că a fost descifrată de un doctor german.

Unul dintre misterele care au fascinat întotdeauna omenirea are în centru Atlantida, continentul dispărut. Pomenit prima dată de Platon, în scrierea sa, „Timaios și Critias”, a fost cunoscut și sub numele de Poseidonis și reprezenta o forță maritimă.

Poziționată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), Atlantida a fost locuită de oameni din toate cele patru rase, albă, roșie, galbenă și neagră. A dat naștere multor discuții, încă din Antichitate și mulți au încercat să dovedească existența ei.

Se spune, însă, că Platon a creat acest mit al Atlantidei, pentru a-și sprijin ideile politice din scrierile sale. Legenda spune că acest continent s-a scufundat În Oceanul Atlantic din cauză că zeii nu au mai acceptat corupția morală și decăderea spirituală a atlantienilor. La baza distrugerii ar fi stat un cutremur.

Inele uriașe ascunse sub mlaștini

Subiectul a fascinat în ultimii 2.000 de ani și multe persoane și-au făcut un scop în viață încercând să afle unde s-a scufundat Atlantida. Acum, n cercetător german folosește imagini din satelit pentru a căuta dovezi ale civilizațiilor pierdute în jurul Mediteranei. „În timp ce scanează o rezervație faunei sălbatice de pe coasta sudică a Spaniei, observă cu ajutorul Google Earth ceea ce crede că sunt inele uriașe ascunse sub mlaștinile nisipoase”, se spune în documentarul „Ce e pe Pământ”.

Omul de știință a observat structuri rectangulari mari în interiorul cercurilor, conform express.co.uk. Doctorul Kuhne a spus că una dintre forme avea 250 de metri, iar cealaltă era mult mai mare. „Este foarte interesat că cercetările au arătat existența a ceva sub această suprafață”, a spus Philip Reeder, doctor în geologie. Scanările realizate pe calculator nu au putut să ofere detalii despre ce reprezintă aceste sturcturi. Google Earth creează o imagine fantomă a acestui sit. O serie de structuri circulare masive par a fi îngropate chiar în interiorul coastei spaniole.

Este o ficțiune filosofică

„Dacă structurile circulare sunt ascunse sub linia de coastă, atunci cine le-a construit? Pentru unii, primele indicii vin de la Platon?”, spune Reeder.

Doctorul Kuhne crede că Atlantida a fost o ficțiune filosofică având și elemente istorice. Aceste elemente istorice includ orașul Tartessos din epoca fierului și războiul popoarelor marine din epoca bronzului – despre care doctorul german crede că este ceea ce a fost descoperit în imaginile Google Earth.

Maria Stefan

Recent Posts

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

2 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

4 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

4 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

5 zile ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

5 zile ago

Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

6 zile ago