Categories: pe la ei

Unde duce tunelul misterios de sub cascada Niagara? VIDEO

O adevărată atracție turistică la cascada Niagara o reprezintă un tunel misterios, construit în urmă cu mai bine de un secol și deschis pentru public.

Având o lungime de 670 de metri, tunelul a fost construit sub cascada Niagara, pe partea canadiană, și făcea parte dintr-o amenajare hidroenergetică. Prin acest tunel a fost deviat o parte din debitul râului Niagara, pentru a produce energie electrică.

Potrivit CNN, centrala electrică a funcționat din 1905 până în 2006. Generatoarele puse în funcțiune au alimentat cu energie electrică industria din regiune și orașul Buffalo, supranumit „Orașul Luminii“.

În prezent, aceasta este singura centrală hidroelectrică de la începutul secolului al XX-lea complet intactă, din lume. Spațiul centralei a fost construit cu atenție, pentru a se integra cu mediul înconjurător, după planurile arhitectului newyorkez Algernon S. Bell.

„Uzina a început cu două generatoare și, până în 1924, au fost instalate toate cele 11”, spune Marcelo Gruosso, director senior de inginerie și operațiuni la Comisia pentru parcuri din Niagara.

Vizitatorii coboară cu un lift de sticlă până la tunelul pe unde ieșea apa. Tunelul are aproape opt metri înălțime și șase metri lățime. După patru ani de lucrări tunelul a fost deschis publicului și a devenit o atracție istorică.

„A fost nevoie de patru ani și de mii de muncitori pentru a excava șisturile de sub camera principală de generare folosind felinare, dinamită, târnăcoape și lopeți. Tunelul conținea 71.000 de galoane de apă care se mișca cu nouă metri pe secundă. Este uimitor ce au făcut fără electricitate”, spune Gruosso.

La capătul tunelului se aude zgomotul puternic făcut de căderea apei. Aici se află o platformă de 20 de metri, la nivelul râului, de unde vizitatorii pot admira cascada.

Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

3 ore ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

7 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

7 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago