Una dintre comorile pierdute ale Bucureștiului – apele Minerale de la Văcăreşti

Punctul forte al Bucureştilor din vechime nu au fost doar sutele de grădini şi parcuri, pâlcuri de pădure, iazuri şi salbele de lacuri. Au existat şi bogăţii nebănuite: ape minerale feruginoase.

Printr-o fericită întâmplare, în vechea mahala a Dobrotesii (dispărută prin sistematizare, acum Blv. Octavian Goga), la începutul Căii Văcăreşti au fost descoperite la 1871 trei surse de ape minerale feruginoase. Povestea începe cu proiectul Primăriei de a ridica câteva poduri de fier spre marginea oraşului, peste Dâmboviţa. În primăvara anului 1871, sarcina a fost preluată prin licitaţie publică de Alexis Godillot, secondat de inginerul francez A.Berthon.

Astfel că, „pe când se făceau săpăturile pentru punerea temeliei, din malul drept al Dâmboviţei a ţâşnit în mai multe locuri apă limpede şi rece. Şi cu cât săpăturile înaintau spre mal, cu atât curgerea apei devenea din ce în ce mai abundentă încât, la un moment dat, muncitorii au fost împiedicaţi să-şi continue lucrările, fiindcă apele ce izvorau umpleau repede gropile făcute”(George Potra). Unul dintre muncitori a luat o gură din șuvoiul care țâșnea dintr-unul dintre izvoare, dar imediat a și scuipat-o cât colo, stropindu-l pe inginerul francez. Apa era coclită și acrișoară, cu gust metalic, adică o apă minerală feruginoasă. Văzând cum se strâmba, inginerul nu s-a supărat, ci a înțeles imediat ce se întâmpla la Văcărești. A chemat un savant chimist, pe Bernath-Lendway, să facă niște analize. Când a aflat că dăduse peste trei izvoare de apă minerală mai bună decât cele din străinătate, Berthon a înaintat imediat un raport, iar Primăria a dat dispoziții să se înceapă lucrările.

Consiliul Comunal a decis să pună spre folosul public bogăţia de ape minerale de pe Calea Văcăreştilor, cu atât mai mult cu cât, erau de mare folosinţă la vindecarea unor boli. În cursul anului 1872, apele care ţâşneau din trei izvoare diferite au fost captate într-un singur puţ numit „Fântâna domniţa Maria”, unde se adunau 32 000 vedre de apă în 24 de ore, după calculul inginerului francez.

În vecinătatea fântânii, peste Dâmboviţa, a fost amenajată o hală de către primărie, pentru vizitatorii care se puteau adăposti şi feri de ploaie sau soare. Zona a cunoscut rapid o amenajare spectaculoasă. În scurtă vreme, locul a ajuns să fie preferat de toată lumea bună, se înființase și o linie specială de tramcar, care aducea vizitatori de la piața Sf. Gheorghe. În zilele de duminică și la sărbători furnicarul de oameni veniți la cură se distra cumsecade. Doamnele flirtau, domnii nu se lăsau mai prejos și toată lumea se plimba cu o ceașcă de apă minerală în mână. Persoane particulare precum Nicolae Gussi (proto-medic al Valahiei) şi Petre Grădişteanu (avocat) şi-au amenajat propriile grădini aflate în vecinătate pentru a le pune cu multă bunăvoinţă, la dispoziţia publicului.

Nu foarte departe se aflau Dealul Filaretului (încă neamenajat în Parcul Carol I), Dealul Piscului şi Dealul Văcăreştilor, care erau parcurse pentru recreere de posesorii de trăsuri. Pădurile, grădinile şi viile acopereau o mare parte din aceste platouri. Până către finalul secolului al XIX-lea, bucureştenii veneau la apele minerale de la Văcăreşti, „mai ales dumincile şi de sărbători”, când doamnele se adunau pentru a flirta cu tinerii de bon ton „dar moda era ca fiecare să poarte în mână o ceşcuţă plină cu apă şi să se plimbe, de colo până colo, căci aşa era prescripţia medicală”(Constantin Bacalbaşa).

Apele minerale de la Văcăreşti „aveau o cantitate mai mare de bircarbonat de fier decât cele din Occident, de la Spa, renumite şi foarte căutate de oamenii bogaţi din Europa şi din ţara noastră”(George Potra). 

Analiza apelor minerale a revenit doctorului Gheorghe Obedenaru, o somitate a vremii sale în materie de antropologie şi balneologie. În urma studiului a rezultat un document de 14 pagini cu o concluzie pe măsură: „apa de Dobroteasa (Calea Văcăresci) se descompune puţine minute după eşirea sa din fontană, nu este transportabilă, n-are gust plăcut, este grea la stomac. Această apă dacă este făcută gazoasă, nu se mai descompune, se conserva bine, este transportabilă, este foarte uşoară la stomac. Cu apa din Bucureşci nu se poate face băi”, se arată în buletinul de analiză.

Studiul doctorului Obedenaru includea şi o comparaţie empirică cu una dintre cele mai notorii ape minerale de la acea vreme: Apa Minerală Spa, produsă în localitatea cu acelaşi nume din Belgia, una din cele mai vechi şi cunoscute staţiuni balneare din Europa. „În această stare este tot la fel de bună ca şi apa de Spa adevărată, transportată aci de curând. Chiar cei cu mijloace mai bine ar face să cumpere apă de Dobroteasa, decât să cumpere apa de Spa transportata, deoarece de multe ori apele minerale aduse la noi în ţară sunt falsificate, ba şi cele adevărate pierd mult din calităţile lor, când sunt trimise de mai multe lune”. Îmbutelierea apelor de la Văcăreşti a fost o idee de afacere de milioane pentru o societate în care consumul de sifon era în vogă, astfel că raportul doctorului includea şi aspecte economice: „Apa din Drobroteasa făcută gazoasă, nu va putea costa mai mult de 50 de bani butellia şi cinci bani paharul. Este necesar să se installe un aparat cu care să se facă gazoasă apa cum iese din sorgint”, se arată în document.

Cu toate acestea, investiţia a căzut pradă paraginii, numele şi locaţia dispărând cu rapdiditate începând cu secolul XX. Băile de la Spa, mai sărace în fier şi mai costisitoare, au rămas mai de modă pentru flirt şi curtoazii decât bogăţia apelor minerale de la Văcăreşti. Bucureştii ar fi fost singura capitală europeană cu un astfel de agrement de certă valoare turistică şi medicală.

Bibliografie

Bucureşti – staţiune balneo-climaterică, cotidianul.ro

CURA DE APE MINERALE IN BUCUREŞTII VEACULUI AL XIX-LEA, bmim.muzeulbucurestiului.ro

Comoara pierdută a Bucureştiului: apele minerale de pe Calea Văcăreşti, abecedar-ul