Una dintre cele mai frumoase peşteri din România ar putea fi deschisă spre vizitare. „Este mai frumoasă decât Peştera Urşilor“

Peştera Cloşani ar putea fi deschisă vizitatorilor. Conducerea Primăriei Padeş vrea să preia administrarea peşterii şi să o deschidă, apoi, accesului public.

Peştera Cloşani este administrată de Institutul de Cercetări Speologice Emil Racoviţă din Bucureşti şi se află foarte aproape de satul Cloşani, din localitatea Padeş, Gorj.

„Peştera Cloşani nu se poate vizita, pentru că nu este deschisă circuitului turistic. Din informaţiile pe care le am, peştera este mai frumoasă şi interesantă decât Peştera Urşilor. Avem în program să amenajăm accesul la peşteră. Sper să găsim înţelegere pentru că nu se află în administrarea Primăriei Padeş. Are un statut special. Au fost începute demersurile necesare pentru a fi preluată de Primăria Padeş. Sper că va intra în circuitul turistic şi să poată fi vizitată. Am găsit un timbru cu Peştera Cloşani, din anul 1983. Acest monument al naturii este deosebit de apreciat. Va fi doar vina noastră, dacă nu vom reuşi să-l punem în circuitul turistic, pentru că are de pierdut comuna Padeş“, a precizat Gabriel Giorgi, administratorul public al Primăriei Padeş.

70 de specii de animale microscopice, descoperite în peşteră

Peştera Cloşani ascunde impresionante formaţiuni sculptate în pereţii calcaroşi. De asemenea, în aceasta au fost găsite zeci de specii de animale microscopice, care au foat studiate şi au făcut obiectul unor experienţe.

„În interiorul Peşterii Cloşani au fost descoperite în jur de 70 de specii de animale microscopice, folosite în diverse experimente de către specialişti, dar şi o specie de lilieci, numita Rhinolophus ferrumequinum (liliacul troglofil). Datorită tuturor bogăţiilor pe care le ascunde şi care trebuie protejate, acest adevărat monument spelogic nu poate fi vizitat decât cu aprobarea Institutului de Cercetări Speologice Emil Racovita din Bucureşti“, se arată pe site-ul romaniaexplore.com.

O legendă arată că acest ţinut se afla sub stăpânirea unui vestit vrăjitor, care a acoperit acest întreg spaţiu cu o bolta imensă din piatră, numita Piatra Mică, de teamă să nu rămână fără acest loc minunat.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago