”Puțină lume știe că Bucureștiul mai are un spațiu verde, de mărimea Parcului Herăstrău, care aparține statului, însă este lăsat în pargină de ani de zile. Este vorba despre zona imensă dintre bd. Timișoara, Valea Largă și strada Prelungirea Ghencea, unde în perioada comunistă au fost sere și pepiniere, iar vegetația a crescut nestingherită, fiind arbori de câțiva metri înălțime, de la pomi fructiferi, la nuci și frasini.
Acum terenul se află la Agenția Domeniilor Statului și aici ar urma să fie puși în posesie pe Legea 10, foștii proprietari pentru care nu s-a găsit teren unde aveau.
Peisagista Luciana Zeca și-a făcut lucrarea de licență pe acest spațiu verde. Din măsurătorile făcute, acesta are o suprafață de circa 130 de hectare, cam cât are și Parcul Herăstrău.
„În 2016, când am făcut lucrarea de licență și am studiat vegetația de acolo, pe terenul fostelor sere Militari se aflau următoarele specii: corcoduș, cenușer sau falsul oțetar, nuc, gladița, plop negru, salcâm, ulm, multe alte specii erbacee și arbustive”, a explicat Luciana Zeca.
Spațiul verde a devenit casă și pentru mai multe specii de animale.
Ioana Tudora, Conferenţiar la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, Facultatea de Horticultură, și membru în Comisia Tehnică de Urbanism de la Primăria Capitalei spune că arborii de aici au fost plantați acum 50 de ani și după închiderea serelor au crescut nestingheriți.
„Acolo se află arbori, sunt fazani, este un ecosistem. Au apărut și specii invazive și lăstăriș, ca orice loc neîngrijit, dar există arbori care au fost plantați acum 50 de ani în pepinieră, nu i-a mai luat nimeni pentru că s-a închis pepiniera, și au crescut. E pădure, ca Pădurea Băneasa”, a explicat Ioana Tudora.
Aceasta spune că acest spațiu verde este unul din plămânii orașului, iar pierderea lui ar însemna un dezastru ecologic.
Aceasta spune că spațiul verde poate fi transferat de la Guvern la Primăria Sectorului 6 pentru amenajarea unui parc.
Luciana Zeca a explicat cât de important este fiecare arbore pentru oraș.
„Cuantificarea valorii pe care o aduc arborii se poate determina doar în urma unui studiu aprofundat, dar cu siguranță aceștia au un aport în creștea calității aerului. Frunzele arborilor rețin pulberile în suspensie și absord sunetul. Ca exemplu, un nuc de talie medie poate elimina într-un an, aprox. 0.5 kg de poluanți, ajută la salvarea energiei – cantitate estimată într-un an = 125 kWh – poate stoca 220 kg de carbon și aduce multe alte beneficii”, a explicat peisagista.
Contactat de HotNews.ro, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că Primăria elaborează un Plan Urbanistic Zonal pe zona respectivă, iar acest spațiu verde va fi protejat, astfel că, și dacă va fi pus în posesie, acolo nu se va putea construi.
Primarul spune că oamenii din zonă au cerut în mai multe rânduri amenajarea unui parc acolo, iar Primăria a cerut deja transferul terenului.
Acesta spune că Primăria nu are nicio pârghie asupra Guvernului ca să transfere acest teren, dar că va discuta la nivel politic.
„Tot ce pot să fac, și o să fac în perioada următoare, este să duc niște discuții la nivel politic, dar tehnice, în care să explic cât de important este pentru Sectorul 6 existența unui parc aici. O să am discuții și sper ca Guvernul să mă sprijine ca măcar o porțiune din acel teren să ajungă la noi și să-l amenajăm ca parc. ADS nu mai are alt teren pe care să-l retrocedeze în afară de acesta. Aici fac toate împroprietăririle. Soluția ar fi să le dea bani oamenilor. Nu mai putem să punem numai interesul individual pe primul loc, trebuie pus și interesul public și viziunea autorității locale”, a spus Ciucu.
Luciana Zeca, peisagist, spune că Primăria ar economisi foarte mulți bani dacă ar amenaja aici un parc, deoarece vegetația deja există.
Cetățenii din zonă luptă de peste 5 ani ca măcar o bucată din acest spațiu verde să fie amenajată ca parc.
Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…
Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…
Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…
Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…
Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…
O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…