Un simbol al Vienei – Palatul imperial Schönbrunn

Palatul imperial Schönbrunn, cu anexele şi parcul circular, este unul dintre cele mai importante monumente austriece. Declarat monument naţional, întregul complex căruia îi aparţin castelul, parcul cu numeroasele construcţii, fântâni şi statuete, precum şi grădina zoologică, cea mai veche din lume, face parte din 1996 din lista patrimoniului cultural UNESCO.

Istoria palatului Schönbrunn şi a edifiiilor ce l-au precedat porneşte din Evul Mediu. Întregul complex era denumit „Katterburg” încă de la începutul secolului al XIV-lea şi aparţinea domeniilor feudale ale abaţiei Klosterneuburg. De-a lungul secolelor sunt menţionaţi mai mulţi chiriaşi, o parte dintre ei personalităţi ale vremii, printre care primarul Vienei, Hermann Mayer în 1548.

Palatul Schönbrunn în Evul mediu

În 1569 complexul devine proprietatea Habsburgilor mulţumită lui Maximilian al II-lea cu un contract de vânzare care presupunea o clădire, o moară, un grajd, un parc şi o livadă.

La moartea neaşteptată a lui Maximilian în 1576, Katterburg-ul este preluat de Rodolf al II-lea care a alocat fonduri exclusiv pentru întreţinere. Apoi împăratul Mattia a folosit complexul ca rezervă pentru vânătoare. Şi succesorul său Ferdinand al II-lea, împreună cu soţia sa Eleonora de Gonzaga, ambii împătimiţi vânători, înnoptau la Schönbrunn în timpul partidelor de vânătoare. În 1642 apare pentru prima dată atestată în documente denumirea de Schönbrunn și tot atunci va fi realizată o plantație de portocali – oranjerie.

În 1683 devastările survenite în urma celui de-al doilea asediu al Vienei de către turci, nu ocolesc nici domeniul Schönbrunn şi grădina zoologică, care vor fi aproape complet distruse. Împăratul Leopold I care întră în posesia domeniului în 1686 i-a decizia de a încredinţa complexul moştenitorului tronului, Josif I . Nu peste mult timp, la curtea imperială ajunge arhitectul Johann Bernhard Fischer von Erlach care în 1689 devine tutore al arhitecturii moștenitorului la tron. Inițial, acesta era însărcinat să realizeze la Schönbrunn un „Versailles al Austriei”, însă până în 1696 nu va fi construit decât un castel în stil baroc, ce va reprezenta partea centrală a actualului palat.

Ulterior, în iarna anului 1742-1743, în timpul domniei Mariei Tereza a fost demarat un amplu proiect de refacere și extindere a clădirii, care va schimba aspectul palatului în stilul arhitectural rococo.

După moartea Mariei Tereza, castelul Schönbrunn a rămas nelocuit şi a fost utilizat ca reşedinţă estivală. În 1805 şi 1809 palatul este ocupat de către împăratul francez Napoleon care se cazează în camera orientală, ce era destinată memoriei lui Francisc Ștefan. Cu ocazia Congresului de la Viena din 1814/1815 s-a ajuns la concluzia că palatul Schönbrunn are nevoie de lucrări de restaurare imediate. Astfel, în perioada 1817-1819, în timpul domniei lui Francisc I, are loc o transformare a faţadei după planurile arhitectului Johann Aman; fațadă ce va fi transformată în stil neoclasic și care dăinuie până în prezent.

În camera orientală a palatului Schonbrunn se naşte moştenitorul tronului Austriei, Franz Joseph

În 1830 se naşte în camera orientală a palatului Franz Joseph, fiul lui Francisc Carol şi Sofia şi viitorul moştenitor al tronului. Devenit împărat în 1848, Franz Joseph alege palatul Schonbrunn  ca reşedinţă preferată, în care decide să locuiască până la moarte în 1916.

Apartamentele sale erau compuse din sală de audienţe, birou şi cameră de dormit. În 1854 are loc nunta cu Elisabeta şi totodată sunt demarate lucrări de refacere a zonei de inspiraţie occidentală ce urma să fie ocupată de împărăteasă. Şi apartamentele Elisabetei cuprindeau mai multe camere, ce aveau în centru salonul împărătesei, unde îşi primea invitaţii. Camera de dormit, camera de toaletă şi cabinetul pentru studiu erau camere private ale Elisabetei şi conţineau mobile grele din polisandru.

Fiicei celei mari a familiei, arhiducesa Gisela, îi erau încredinţate camere adiacente celor ale împărătesei, în timp ce principelui Rodolf i-a fost dat în 1867 aşa numitul „apartament al principelui moştenitor”. La parter s-au conservat aproape toate decoraţiile din stuc de pe plafon, din perioada Mariei Teresa, la fel şi panourile din aur, sau peisajele pe pânză.

Din 1869 şi până acum s-au realizat ample operaţiuni de restaurare respectând decoraţiunile roccoco din secolul al XVIII-lea. Lucrările s-au concentrat pe cele două galerii şi camere din aripa orientală, destinate apartamentelor pentru oaspeţi.