Un pui de leu de peșteră de acum 28.000 de ani a fost descoperit conservat aproape intact

Cercetătorii au făcut o descoperire incredibilă în permafrostul siberian – un pui de leu de peșteră, care a trăit în urmă cu 28.000 de ani, extrem de bine conservat în gheață, atât de bine încât au fost găsite inclusive urme de lapte de la mama sa, relatează The Guardian.

Puiul de leu de peșteră, o femelă, denumită de cercetători „Sparta”, a fost găsit în râul Semyuelyakh, în zona Iacutia din Rusia, în 2018. Cu un an înainte, cercetătorii descoperiseră un alt pui, pe care l-au botezat „Boris”.

Fosilele de leu de peșteră au fost conservate în permafrostul din Siberia.

Cei doi pui au fost găsiți la o distanță de 15 metri unul de altul dar nu au fost născuți în aceeași serie. Despre Boris, cercetătorii spun că a trăit acum 43.448 de ani.

Leii de peșteră sunt o specie care a dispărut de pe planetă de mii de ani. Valery Plotnikov, unul dintre autorii studiului în care au fost prezentate descoperirile, spune că Sparta a fost atât de bine conservată în permafrost încât încă avea blana, organele interne și scheletul intacte.

„Descoperirea este deosebită. Nu am mai găsit așa ceva până acum în Iacutia”, a mai spus el.

Descoperiri similare devin tot mai frecvente în Rusia și în zona arctică din cauza schimbărilor climatice care topesc permafrostul și scot la iveală animale conservate de zeci de mii de ani.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago