Categories: de pe globnoutăți

Un oraș scufundat, descoperit pe fundul mării: Cum s-a produs catastrofa și ce lucruri noi s-au mai găsit aici

O echipă de scufundători a descoperit fragmente dintr-o corabie militară în oraşul antic scufundat Thonis-Heracleion – odinioară cel mai mare port egiptean la Mediterană -, precum şi un complex funerar atestând prezenţa negustorilor greci, au precizat luni autorităţile egiptene, potrivit Reuters.

Thonis-Heracleion, care controla intrarea în Egipt la gura de vărsare a unui braţ al Nilului, a dominat regiunea timp de secole înainte de construcţia oraşului Alexandria, în apropiere, de către Alexandru cel Mare în 331 î.e.n.

Distrusă şi scufundată alături de o porţiune extinsă din delta Nilului în urma mai multor seisme şi valuri gigantice, Thonis-Heracleion a fost redescoperit în 2001 în golful Abu Qir în apropiere de Alexandria, în prezent al doilea cel mai mare oraş din Egipt.

Ambarcaţiunea militară, descoperită de o misiune egipteano-franceză condusă de Institutul European pentru Arheologie Subacvatică (IEASM), s-a scufundat când celebrul templu al lui Amun, în apropierea căruia ambarcaţiunea era acostată, s-a prăbuşit în secolul al II-lea î.e.n.

Potrivit unei analize preliminare, carena vasului, cu o lungime de 25 de metri, prevăzută cu vâsle şi o velă de mari dimensiuni, a fost construită în tradiţia clasică, totodată cu trăsături ale construcţiilor Egiptului antic, a precizat ministerul egiptean al turismului şi antichităţilor, scrie Agerpres.

Într-o altă regiune din oraş, misiunea arheologică a scos la iveală resturile unei zone funerare greceşti de mari dimensiuni datând din primii ani ai secolului al IV-lea î.e.n, a mai precizat instituţia.

”Descoperirea ilustrează în cel mai frumos mod prezenţa negustorilor greci care locuiau în acel oraş”, a mai precizat ministerul, adăugând că grecii au primit permisiunea de a se stabili în acele locuri în timpul ultimelor dinastii faraonice.

”Aceştia şi-au construit propriile sanctuare în apropierea templului enorm al lui Amun. Au fost distruse simultan, iar fragmente din acestea au fost descoperite amestecate cu cele ale templului egiptean”.

Maria Stefan

Recent Posts

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

7 ore ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

18 ore ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

o zi ago

O descoperire într-o piramidă mayașă dezvăluie prăbușirea dramatică a dinastiei conducătoare

Într-un vechi templu-piramidă mayaș din Guatemala, arheologii au descoperit recent oasele carbonizate a cel puțin…

o zi ago

Au cumpărat un conac vechi de 400 de ani și a descoperit sub podea o comoară

În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au…

2 zile ago

Insulele Canare se epuizează – spaniolii nu mai fac față supraturismului

Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului…

2 zile ago