Sectorul 1 din Bucureşti are începând din ultima zi a anului 2020 un nou parc. Acesta este situat pe Bulevardul Poligrafiei, lângă Piaţa Presei Libere, şi poartă numele Elisabeta Rizea, o eroină a luptei anticomuniste din România.

Anunţul privind apariţia noului parc a fost făcut de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Edilul şef a anunţat că în parcul care poartă numele unei eroine a luptei anticomuniste din România va fi amplasat şi un bust.

„Am decis să avem un nou parc în Sectorul 1 iar acesta să poarte numele: Elisabeta Rizea – eroină a luptei anticomuniste din România, care a fost arestată şi torturată de regimul comunist şi condamnată la 12 ani de închisoare. Prea puţini cetăţeni ştiu cine a fost această adevărată eroină a naţiunii române. Iar noi cei din Primăria Sectorului 1 am decis să-i onorăm memoria şi sacrificiul prin acest gest. Vom lansa curând şi un concurs pentru realizarea unui bust al Elisabetei Rizea pe care îl vom amplasa aici”, a scris, pe Facebook, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Parcul Elisabeta Rizea este deschis începând cu ultima zi a anului 2020 şi se află pe Bulevardul Poligrafiei, lângă Piaţa Presei Libere. Cei de la ziarul de investigație, fiind în posesia extrasului de carte funciară, atrag atenția că statutul juridic al noului parc nu este unul definiv și că sunt de rezolvat anumite aspecte înainte de al considera un parc public în adevăratul sens al cuvântului.

1. Parcul Elisabeta Rizea, situat pe Bulevardul Poligrafiei lângă Casa Presei, nu este în administrarea Sectorului 1.

2. Parcul, odinioară locație pentru grajdurile regale, se află în litigiu.

3. Clădirile, (sediul ADP), terenurile și absolut tot ce se află pe respectivul domeniu nu se află în administrarea Primăriei Sectorului 1.

4. ”Un nou parc va fi redat locuitorilor Sectorului 1” – cum poți oferi ceva ce nu îți aparține?

5. Inaugurarea de astăzi, 31 ianuarie 2020, stă sub semnul întrebării, deoarece orice sumă, oricât de mică, investită într-o locație care nu ține de administrarea Primăriei Sectorului 1 este un fapt ilegal.

6. Există o alee nouă, dale noi și, desigur, au fost făcute defrișări. Toate acestea nu se fac pe ochi frumoși și nu se fac peste noapte. Explicația: au fost investite fonduri frumușele într-un teren aflat în litigiu.

7. Orice defrișare, orice copac tăiat, orice dală pusă, orice decorație (fie ea și un ursuleț) înseamnă bani și aprobare: banii nu pot fi explicați, iar aprobarea este inexistentă.

8. Curtea de Conturi a încercat să obțină terenul în vederea construirii unui sediu. Deși s-a încercat revendicarea terenului, la ora actuală întrebările rămân fără răspuns. Motivul? Din nou, litigiul.

9. Orice leu băgat în proprietatea altcuiva este un fapt ilegal. Pentru inaugurare sau pentru investiția într-un domeniu aflat în litigiu este nevoie de un aviz de la Direcția de Mediu. Aviz care nu se obține peste noapte, aprobare care nu se obține peste noapte.

10. Supoziție: dacă a fost făcută o sponsorizare, nu există transparența promisă: cine a sponsorizat? De ce nu există un raport? De ce nu există un nume?