Categories: de pe globnoutăți

Un indiciu vechi de 550 de ani ar putea scoate la iveală detalii despre viața lui Vlad Țepeș

Într-o noapte întunecată și furtunoasă din luna mai a acestui an, exact la 125 de ani de la publicarea de către Bram Stoker a romanului emblematic despre vampiri, două persoane au cercetat într-o cameră din Transilvania un document vechi de peste 500 de ani – semnat de Dracula însuși, scrie The Guardian.

Misiunea lui Gleb și a Svetlanei Zilberstein? Să extragă material genetic din scrisorile scrise de Vlad Dracula – inspirația istorică pentru contele vampiric al lui Stoker – lăsate acolo de sudoarea, amprentele și saliva acestuia.

Și din acestea, cei doi, care au fost supranumiți „detectivi ai proteinelor” – deși preferă titulatura de „chimiști istorici” – pot construi o imagine nu doar a constituției fizice a domnitorului valah care a devenit cunoscut sub numele de Vlad Țepeș pentru practica sa de a-și trage dușmanii în țeapă, ci și a condițiilor de mediu în care a trăit.

„A fost mistic faptul că am extras moleculele lui Dracula în ziua în care romanul lui Bram Stroker a fost publicat acum 125 de ani”, a declarat Gleb Zilberstein. „Nu am planificat în mod special această dată. Toată noaptea, după extragerea moleculelor lui Dracula, a plouat, câinii au urlat și a fulgerat. A fost într-adevăr o atmosferă foarte magică. Contele Dracula și-a binecuvântat eliberarea din arhiva românească”.

Simțul teatral al lui Zilberstein ascunde știința de pionierat care stă la baza a ceea ce fac el și Svetlana. „Treaba noastră este să găsim urmele biochimice rămase din momentul în care obiectul istoric a fost creat sau când a fost folosit de un personaj istoric”, a spus el.

„Când găsim «biomolecule istorice», începem să le analizăm. Adică, să determinăm compoziția moleculară și vârsta moleculelor istorice. Determinăm în principal proteinele și metaboliții.

Aceste molecule sunt mai stabile decât ADN-ul și oferă mai multe informații despre condițiile de mediu, sănătatea, stilul de viață, alimentația persoanei istorice căreia i-au aparținut moleculele istorice”, a mai afirmat Gleb.

Soții Zilberstein s-au născut în Kazahstan, iar în ultimii 26 de ani au trăit și au lucrat din Tel Aviv, Israel. Împreună cu profesorul Pier Giorgio Righetti de la Universitatea Politehnică din Milano, au dezvoltat analiza biochimică folosită pentru a extrage proteine din obiecte atinse sau purtate de persoane de mult timp decedate. Primul lor experiment a fost pe manuscrisul original al romanului „Maestrul și Margareta” al scriitorului sovietic Mihail Bulgakov.

„Am găsit urme de morfină și proteine de patologie renală în paginile manuscrisului, ceea ce dovedește că l-a scris în timp ce se afla sub influența medicamentelor pe care le folosea pentru a calma durerile acute la rinichi.

După Bulgakov, ne-am ocupat de Anton Cehov. Am analizat cămașa în care a murit și ultima sa scrisoare. Cehov suferea de tuberculoză și a folosit diverse substanțe ca analgezice, dar a murit din cauza unui atac cerebral. După Cehov, am început să investigăm scrisoarea lui George Orwell către Moscova și am găsit urme de tuberculoză, pe care a contractat-o în Spania”, a mai spus Gleb Zilberstein.

Maria Stefan

Recent Posts

Deschiderea frontierei româno-sârbe pentru bicicliști și ambarcațiuni

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, a aprobat trecerea…

9 ore ago

Un oraș japonez a construit un gard pentru a bloca priveliștea spre Muntele Fuji / VIDEO

Un mic oraș japonez, situat în aproipiere de Muntele Fuji, a ridicat un gard înalt…

10 ore ago

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

5 zile ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

5 zile ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

5 zile ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

5 zile ago