Turism şi istorie la Cincşor – satul săsesc renăscut din dragostea pentru acasă

După ce s-a aflat sub diferite administrații şi influenţe, începând cu secolul XII, în Transilvania se aşează o populaţie de aparteneţă germanică. Saşii – căci despre ei este vorba, erau oameni harnici şi pricepuţi, având o contribuţie importantă la dezvoltarea Transilvaniei pe arcul carpatic, după cum scriu cronicile timpului.

Autor: Tudor-Cristian GONGU

7 cetăți

Unele legende vorbesc de o întâmplare, petrecută în secolul XIII când, în oraşul Hamelin a avut loc o invazie de şoareci. Cel care a scăpat oraşul a fost un tânăr care, cu ajutorul unui fluier fermecat, a scos toţi şobolanii din oraş. Nefiind răsplătit, tânărul s-a răzbunat, seducând cu muzica sa toţi copii din oraş şi ducându-i în Transilvania.
Dincolo de legende, saşii au fost un factor aducător de civilizaţie. „Nu este nicio parte a Transilvaniei mai frumoasă şi mai roditoare decât cea pe care locuiesc saşii” scria cronicarul Veranciscs. Denumirea germană a teritoriilor locuite de saşi este „Siebenburgen” (7 cetăţi), şi se crede că cele 7 sunt: Sibiu, Orăștie, Sebeş, Miercurea Sibiului, Nocrich, Sighişoara, Cincu și Rupea, la care se vor adăuga mai târziu Șeica, Mediaș și districtele Brașov și Bistrița.

De la visul copilăriei la realitate

În judeţul Braşov, foarte aproape de Făgăraş, există un mic sat locuit odinioară numai de saşi. Cincşor, sau Cincu Mic se află în vestul judeţului, la confluenţa Podişului Hârtibaciului cu Depresiunea Făgăraşului și reprezenta cândva extremitatea sudică a scaunului Cincului ( sau Cincul Mare).

Cu o vechime de mai mult de 600 ani, localitatea a fost părăsită treptat de saşii care locuiau aici, fiind în prezent un sat liniştit, molcom, care cheamă la detaşare, la calm şi reflexie. De la statutul unui loc în care nu se mai întâmpla nimic și risca să se piardă, acum 10 ani, satul a primit o şansă nesperată la revitalizare. O doamnă respectabilă, născută aici şi plecată în Germania la mijlocul anilor ’80 a îndrăznit să facă câţiva paşi de la vis la realitate. Întoarcerea în satul natal a sensibilizat-o pe doamna Carmen Schuster într-atât, încât şi-a propus să-şi recupereze frumoasa copilărie petrecută la Cincșor, intenţionând totodată să ofere experienţa acestui loc minunat şi turiştilor.

Nu găseşti la tot pasul oameni dispuşi să renunţe la o carieră construită în străinătate și la un statut confortabil, pentru a se întoarce la origini şi pentru a pune bazele unui proiect de revitalizare a locurilor natale. Este dovada că adesea, inima ne conduce drumul în viaţă, că mulţumirea sufletească, împăcarea, rezonează mai mult cu spiritul, cu simţirea şi abia după aceea cu valorile materiale. Astfel, clădiri cu vechimi între 100 şi 400 ani, precum fosta Casă Parohială sau Şcoala Evanghelică, au primit şansa restaurării. Ulterior, unele dintre ele au fost transformate în case de oaspeţi, prin lucrările desfăşurate, asigurându-se condiţii de cazare foarte bune călătorilor interesaţi de ideea de turism istoric.

Glaubet ihr nicht so bleibet ihr nicht

În afară de spaţiile transformate în casă de oaspeţi, o parte principală a strădaniilor desfăşurate la Cincşor a fost orientată către recuperarea Bisericii Fortificate. „E nevoie de atitudine la oameni, restul se învaţă”, ne spune doamna Carmen, şi nu putem să nu-i dăm dreptate. Deşi în prezent există multe biserici fortificate în Transilvania de care nu se mai ocupă nimeni şi sunt închise, atitudinea de aici a făcut ca biserica să fie redată enoriaşilor, care pot participa periodic la slujbe.

Biserica are 2 centuri de fortificaţii, dintre care a doua doar pe latura de sud. Acest sistem defensiv datează din perioada Evului Mediu, când localitatea se afla în zona de graniţă cu Ţara Românească, mai precis cu posesiunile domnilor munteni din Făgăraș, frontiera fiind delimitată de râul Olt, aflat în apropiere. Saşii din comunitate găseau aici un loc de refugiu în caz de pericol, dar îşi ţineau şi proviziile în „Turnul slăninilor”. În acest loc erau păstrate slăninile fiecărei familii, din care se putea lua doar într-o anumită zi a săptămânii. În afară de lucrările de refacere a lăcașului de cult, am remarcat frumoasa orgă, restaurată şi ea de meşterii care au făcut-o din nou funcţională, pentru a încânta spiritul credincioşilor. „Glaubet ihr nicht so bleibet ihr nicht” (Nu intra dacă nu crezi) scrie la intrarea în biserică.

Dincolo de liniştea din jur, există o rezonanţă aparte a satului. Un sentiment ciudat de conexiune cu trecutul îl trăieşti vizitând aceste locuri. Am savurat plimbarea pe uliţele rebele, ce oferă privirii turistului dornic de frumos, apariţia caselor vechi, îngrijite, ce par suspendate în timp. Este o evadare necesară, pe care o recomand oricui!