Categories: de pe globnoutăți

Turcia confirmă că nu a existat un firman otoman în cazul sustragerii sculpturilor Partenonului

Ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni, a transmis printr-un comunicat că în urma participării reprezentantului Turciei la ședința comisiei interguvernamentale a UNESCO pe tema sculpturilor Partenonului despre care Atena susține că au fost sustrase ilegal de către lordul Elgin, s-a confirmat „ceea ce partea greacă susține de ani de zile”. „Nu a existat niciodată un firman otoman care să-i permită lui Elgin să trateze Sculpturile Partenonului cu brutalitatea cu care le-a tratat. La reuniune, reprezentantul Turciei a confirmat ceea ce partea greacă susține de ani de zile. Că nu a existat un firman”, a spus Mendoni, potrivit Rador Radio România.

Grecia „a depus eforturi și va depune eforturi în continuare, pentru ca marele obiectiv național, și anume îndeplinirea dezideratului național de reunificare a Sculpturilor Partenonului la Atena, în cadrul Muzeul Acropolei, să devină realitate”, a adăugat Lina Mendoni.

Textul în întregime al ministrului grec al Culturii este următorul: „Vineri seara, s-au încheiat lucrările comisiei speciale interguvernamentale a UNESCO referitoare la discuția privind returnarea în țările lor de origine a bunurilor culturale exportate ilegal.

După cum se știe în ultimii 40 de ani, unul dintre subiectele permanente de pe ordinea de zi vizează Sculpturile Partenonului. Și de această dată, comisia a ajuns la o recomandare prin care face apel la cele două părți, britanică și greacă, să rezolve această problemă care datează de mai multe decenii. Grecia este întotdeauna deschisă dialogului. A depus eforturi și va depune eforturi în continuare, pentru ca marele obiectiv național, și anume îndeplinirea dezideratului național de reunificare a Sculpturilor Partenonului la Atena, în cadrul Muzeul Acropolei, să devină realitate.

Unul dintre punctele interesante ale reuniunii a fost discuția care a avut loc în jurul celebrului – între ghilimele – firman al lui Elgin. Am pus acest lucru între ghilimele pentru că acesta este un argument al părții britanice care însă s-a dovedit a nu fi autentic. Nu a existat niciodată un firman otoman care să-i permită lui Elgin să trateze Sculpturile Partenonului cu brutalitatea cu care le-a tratat. La reuniune, reprezentantul Turciei a confirmat ceea ce partea greacă susține de ani de zile. Că nu a existat niciun firman”.

Ciprian Plaiasu

Recent Posts

Egiptenii antici încercau să înțeleagă și să trateze cancerul în urmă cu peste 4.000 de ani

Egiptenii antici încercau să înţeleagă şi să trateze cancerul în urmă cu mai bine de…

7 ore ago

Mănăstire Humor – ctitoria boierească cu pictură domnească

Una dintre mănăstirile pictate ale Bucovinei și inclusă în patrimoniul UNESCO, Mănăstirea Humor fascinează și…

14 ore ago

Cu ce erau serviți turiștii străini care ajungeau la Constanța, la începutul secolului XX?

În septembrie 1908, un grup de excursioniști turci sosește la Constanța, pentru a întoarce vizita…

22 de ore ago

O pisică sălbatică, fotografiată în Munții Șureanu

Rangerii din Parcul Natural Gradiștea Muncelului - Cioclovina au fotografiat o pisică sălbatică într-o pădure…

22 de ore ago

Cum ar fi fost ca Ungaria și România să fie unite? Noi, românii, nu avem nimic de dat Ungariei, nici (chiar) un rege!

Pare absolut bizar, dar, cândva, Ungaria a venit cu o propunere surprinzătoare pentru „dușmanul”  România,…

o zi ago

Cele mai vândute cărți Vremea la Bookfest 2024

În perioada 29 mai-2 iunie, Editura Vremea a fost prezentă la Romexpo, în cadrul Salonului…

o zi ago