Situată pe coasta mediteraneană din nordul Africii, Tunisia este o țară a contrastelor, atât cu zone aride de deșert, cât și cu lanțuri muntoase la granița cu Argelia. Simbolul acestei țări îl reprezintă o formațiune de rocă care se dezvoltă în deșert și care se formează în condiții de mare uscăciune, ce poartă numele de „trandafirul deșertului”.

Chiar dacă țara se află într-o situație politică specială, iar Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat cu privire la deplasarea în zonele cu risc devenite ținte ale grupărilor teroriste, acest paradis exotic rămâne una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță.

plaja hammamet

Deșertul Sahara, principala atracție turistică

Cunoscut și sub numele de „Marele Deșert”, cu o suprafață de peste 9 milioane km2 , Sahara reprezintă o inestimabilă comoară pentru tunisieni.

Aproximativ 40% din întinderea țării este alcătuită din deșert, iar în lunile noiembrie și decembrie locuitorii sărbătoresc două festivaluri în cinstea orașului Douz, supranumit „Poarta către deșert”. Anual, aici au loc întreceri cu cămile, dar și concursuri de dans sau muzică.

atlas

 

Munții Atlas, o oază de relaxare

Aproape de granița cu Argelia, în partea de vest a Tunisiei, vechiul sat roman Chebika adăpostește în prezent o adevărată oază în deșertul saharian: o cascadă și mai multe case ascunse de ochii privitorilor fac din acesta o destinație de vacanță pe care nu o poți rata dacă mergi să vizitezi această țară.

Chott el Jerid, deșertul de sare

Acest lac sărat situat în regiunea centrală a Tunisiei impresionează prin peisajul surprinzător și unic, care lasă impresia unei mări în mijlocul deșertului și care se poate confunda ușor cu o imagine de pe Marte.

Mai mult decât atât, această mare de sare are peste 7000 de metri pătrați și reprezintă cea mai mare întindere de acest fel din tot continentul african.

sidi bou said

Amfiteatrul roman El Djem, patrimoniu Unesco

Coloseumul El Djem este cel mai mare amfiteatru roman din Africa, și al patrulea din lume. Cu o capacitate de 35.000 de spectatori, acesta a fost construit în anul 238, iar în prezent este foarte bine conservat.

Cel mai probabil a fost un câmp de luptă pentru gladiatori, jocuri de cirs sau diverse întreceri. De asemenea, aici au fost filmate mai multe scene din filmul „Gladiatorul”.

el djem

Amfiteatrul El Djem

coloseum

 

 

 

Sidi Bou Said, bijuteria mediteraneană

Situat la 15 km de capitală lângă Marea Mediterană, orașul Sidi Bou Said reușește să surprindă prin arhitectura deosebită pe care o au fațadele caselor încă din anul 1920.

Identitatea sa este dată chiar de albul perețillor și de albastrul ferestrelor, care ne duc cu gândul la țări precum Grecia sau Spania.

Strada principală găzduiește numeroase standuri cu suveniruri și zeci de turiști dornici să descopere minunile pe care le adăpostește labirintul de case.

matmata

Arhitectura subterană din Matmata

Populația din Matmata este berberă, fiind prima localitate autentică din Tunisia. „Casele troglodite” reprezintă principala atracție a zonei, acestea fiind locuințe construite în munte și având o serie de galerii subterane, care permit o mai bună camuflare.

O bună parte din localnici te invită și astăzi să vezi cum trăiesc într-o astfel de casă, și ce îndeletniciri mai au aceștia.

Totodată, orașul este cunoscut și pentru câteva scene filmate pentru celebrul serial științifico-fantastic „Războiul Stelelor”.

femei în matmata

 

Surse online:

  • https://es.wikipedia.org/wiki/T%C3%Banez
  • https://es.wikipedia.org/wiki/Rosa_del_desierto
  • http://mineralul.blogspot.ro/2010/10/trandafirul-desrtului-2.html
  • http://www.vero4travel.com/2015/02/excursion-lago-salado-chott-el-jerid.html
  • https://es.wikipedia.org/wiki/Chott_el_Djerid
  • http://tunez2.blogspot.ro/2007/06/oasis-de-montaa.html
  • http://elprimerpaso.es/2013/01/sidi-bou-said-la-joya-mediterranea-de-tunez/
  • http://www.mae.ro/travel-alerts/2928
  • https://en.wikipedia.org/wiki/International_Festival_of_the_Sahara
  • https://es.wikipedia.org/wiki/Anfiteatro_de_El_Djem
  • https://es.wikipedia.org/wiki/Matmata
  • http://elprimerpaso.es/2013/03/matmata-los-bereberes-y-sus-casas-trogloditas/

Autor: Diana Bulf