Trupul unei nobile din China, intact după 2.000 de ani – cum a fost posibil?

Trupul unei nobile din China, care a murit în urmă cu 2 milenii, stârnește curiozitatea oamenilor de știință și în ziua de azi. 

Xin Zhui, doamna Dai, a murit între anii 178 și 145 înainte de Hristos, cu toate acestea, când a fost dezgropată din întâmplare, trupul său păstra aceleași aparențe pe care le-ar fi avut dacă ar fi murit cu doar câteva zile în urmă. Timp de 2000 de ani, diva mumificată a păstrat de la genele ochilor, până la cutele fine ale pielii și chiar sângele din vene, scrie Ancient Origins

De la adăpost anti-aerian la sit arheologic

În 1971, muncitorii chinezi din Changsha săpau un adăpost anti-aerian, țara aflându-se în punctul culminant al Războiului Rece. În timpul săpăturilor, a fost scos la lumină un imens mormânt, aparținând dinastiei Han, în care se odihnea doamna Dai. Înăuntru au fost descoperite 1000 de artefacte perfect păstrate, dar și trupul divei, soția conducătorului fiefului imperial Dai. 

Obiectele găsite în camera funerară indicau un rang înalt al defunctei, dar și o personalitate exuberantă, care se bucura de cele mai bune lucruri pe care viața le poate oferi. Obiectele din materiale prețioase și materialele fine sunt, totuși, cele care au atras atenția arheologilor, mai ales modul în care aceste au au fost foarte bine conservate. 

Diva, cel mai vechi cadavru autopsiat

Xin Zhui a murit la aproape 50 de ani. În ciuda faptului că a trăit în urmă cu 2 milenii, dezgroparea ei a scos la iveală faptul că aceasta avea pielea elastică, articulațiile flexibile și trăsăturile intacte. Detalii precum genele ochilor, părul din nări și chiar sângele din vene au fost păstrate de trupul neînsuflețit. 

Din păcate, dezgroparea doamnei Dai a avut efecte nedorite asupra mumiei, oxigenul alterând imediat trupul aproape perfect conservat, de aceea starea în care se află în prezent este diferită de cea în care a fost găsită. Cu toate acestea, autopsia realizată i-a uimit pe legiștii vremii, trupul fiind asemănător cu al unei persoane care decedase în urmă cu o săptămână. Organele ei erau aproape intacte, chiar și nervul vag putând fi găsit de medicii care au realizat procedura. În stomac au fost găsite 138 de semințe de pepene nedigerate. Digerarea unor astfel de semințe durează aproximativ o oră, astfel oamenii de știință au putut determina faptul că doamna Dai a fost îmbălsămată la scurt timp după e a luat ultima masă. 

Printre bolile identificate, Zhui suferise un atac de cord coronar, avea diabet, tensiunea crescută, colesterolul crescut, diferite boli ale ficatului și calculi biliari. A putut fi stabilită și cauza morții: un atac de cord suferit pe fondul obezității, al sedentarismului și al dietei neadecvate.

Trupul rămâne un mister

Descoperirea a fost făcută la o adâncime de 12 metri în pământ, iar trupul divei era protejat de un sicriu în 4 straturi. Pe sol era depusă o pastă densă, asemănătoare pământului, iar trupul era învelit în 20 de straturi de mătase și scufundat în 80 de litri de lichid, lichid al cărui rețetă a rămas necunoscută până astăzi, aflându-se doar că în compoziția sa se afla un acid și magneziu. Tot în mormânt au fost depozitate 5 tone de cărbune care să absoarbă umezeala din jurul sicriului bine sigilat. 

Nici până astăzi, oamenii de știință nu au putut explica motivul pentru care trupul divei a fost atât de bine conservat, nici care au fost substanțele care au dus la acest lucru. 

Maria Stefan

Recent Posts

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

3 ore ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

4 ore ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

13 ore ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

14 ore ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

2 zile ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago