De la reşedinţă boierească la sanatoriu de copii şi ruină, povestea conacului Callimachi-Văcăreşti este una impresionantă și dramatică. Arhitectura Conacului Callimachi – Văcăreşti din Măneşti a fost inspirat din cea a Palatului Peleş, reședința primului rege al României, Carol I

Aflat pe un vast domeniu de 14 hectare și având și o biserică, dependinţe, un parc, grădini şi livezi, care au aparţinut familiei boiereşti, conacul de la Mănești este inspirat din arhitectura Peleşului, mai cu seamă că primul proprietar a fost chiar mareșalul curții lui Carol I, Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic. Mai exact, în 1882, acesta începe la Măneşti, pe un domeniu moştenit de soţie, Maria Mănescu-Filitti, construcţia unui conac a cărui arhitectură este inspirată puternic de cea a Castelului Peleş. Zece ani au durat lucrările, realizate după planurile arhitectului francez Paul Gottereau.

Domeniul de la Mănești aparținea familiei boierești a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea, aici existând înaintea acestui conac niște case boierești, folosite de familie în perioada de vară. Din vechea construcție a fost păstrată doar pivniţa uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt.Castelul avea un pridvor frumos, al cărui acoperiş era susţinut de două coloane zvelte de lemn. Înauntru, la parter, era un salon somptuos şi o sufragerie vastă, iar la etaj erau mai multe dormitoare elegante și camere de oaspeți.

Soţia mareşalului s-a ocupat de finisarea şi mobilarea frumosului conac cu valoroase plafoanele casetate, sobe străine din faianţă şi caolin, vitralii executate de P. Ziegler (acelaşi artist care s-a ocupat de cele de la Peleş). Pereţii erau tapetaţi cu piele sau mătase şi picturi murale, iar în unele încăperi existau fresce şi stucaturi de mare rafinament şi şeminee deosebite cu cahle ornamentale. Aproape toate au pierit în incendiul din 1974. De asemenea, conacul adăpostea una din cele mai valoroase biblioteci private din acea vreme, generalul Theodor Văcărescu, fiind un pasionat de cărţi, documente şi epistole valoroase.

Conacul era înconjurat de un frumos parc, avea un iaz cu pește, o grotă artificială și un chioşc în care familia şi oaspeţii se adunau, în serile de vară. O poveste aparte este legată de pivniță. Se presupune că ar avea un tunel secret,, folosit de boierii pentru a scăpa cu viaţă când erau surprinși de raidurile armatelor invadatoare. Cert este că, în urma săpăturilor pentru consolidarea acesteia în beci au fost descoperite mai multe schelete umane care aveau lanţuri la mâini şi la picioare.

Cei doi soţi, Theodor și Maria Văcărescu, au avut un copil, pe Radu, care s-a căsătorit de tânăr cu Maria Cazotti. Pentru că Radu nu a avut copii, conacul a trecut în posesia unei nepoate a familiei, Ana Maria Văcărescu, care a crescut la Măneşti şi care, în 1911, se căsătoreşte cu Jean Callimachi. Fiica celor doi, După 1944, Rucsandra Callimachi, într-un gest de disperare pentru a nu pierde domeniul îl lasă moştenire principesei Elisabeta, cu speranţa că aceasta va putea, prin intermediul Casei Regale, să ajute la păstrarea domeniului. Lucrurile nu au mers în schimb în această direcție, dimpotrivă.

După naţionalizarea din 1949, a fost prădat de localnici şi distrus de filmări, iar un incendiu a desăvârşit dezastrul în 1974. Pe scurt o parte din obiecte de mobilier şi din obiectele de artă au fost preluate de Muzeul Regional din Ploieşti, restul au fost prădate.  Conacul de la Măneşti a intrat în posesia Ministerului de Interne, fiind sediul Poliţiei Militare, apoi al unei companii de gaze şi, din 1962, a devenit sanatoriu pentru bolnavii de TBC.

În 1974, la castel se filmează Roşcovanul. În film se pot vedea încă tapetul, sobe și o parte din stocaturi. Se produc numeroase pagube, iar după încheierea acestor filmări are loc un incendiu puternic. Se încearcă o restaurare a obiectivului, dar din neglijența muncitorilor are loc un al doilea incendiu, care extinde valoarea pagubelor. Ca lucrurile să fie complete în 1977, structura de rezistență a imobilului este puternic afectată de cutremur. Se decide abandonarea ruinelor.

Secventă din film in care este surprins interiorul conacului

Retrocedat urmaşilor după un proces lung, conacul castel aşteaptă de 15 ani o renovare care să îl pună în valoare. Mai exact din anul 1998, terenul si cladirile au fost retrocedate printesei Alexandra Callimachi Reininger, stabilita in Franța. Aceasta apromis că va reface conacul, dar lucrurile nu s-au concretizat. Din păcate timpul nu face decât să accentuieze starea de ruină a acestui frumos obiectiv cultural și istoric.