Ne apropiem de jumatate de veac de la tragedia petrolierului „Independența”, cea mai mare navă construită vreodată în România. În 1979, în dimineața zilei de 15 noiembrie, 42 de marinari și-au pierdut viața în Marea Marmara, la intrarea în Strâmtoarea Bosfor.  

În dimineața zilei de 15 noiembrie 1979, în timp ce revenea din al 19-lea voiaj, nava „Independența” se afla în Marea Marmara pentru a tranzita Bosforul spre Marea Neagră.

Arhiva Muzeului Național de Istorie a României / comunismulinromania.ro

Naufragiul „Titanicului” flotei românești 

La ora 04:35 (ora locală), petrolierul românesc a fost lovit în dreptul tancurilor 3-4 babord, de nava grecească Evriali.

Tancurile de marfă ale petrolierului s-au spart în urma impactului, iar o cantitate mare de țiței s-a vărsat în mare.

În urma ciocnirii celor două nave, prin frecarea corpurilor de metal au apărut scântei care au provocat la aprinderea ţiţeiului  din apă.

Au avut loc puternice explozii, care au facut ca „Independența” să fie cuprinsă de un incendiu de proporții.

Din echipajul compus din 45 de marinari, 42 au murit. Trupurile a 11 marinari nu au fost recuperate din mare. Numai trei membri ai echipajului au reușit să se salveze.Tragedia a fost catalogată ca fiind cel mai mare dezastru din istoria marinei românești. 

Vinovat de producerea accidentului a fost comandantul grec al cargoului Evriali, Alekos Adamopulos, în vârstă de doar 29 de ani, care ulterior a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare. Detenția sa a fost transformată ulterior într-o cauțiune care a valorat doar 850 dolari.

Din cauza stării grave în care se afla, petrolierul „Independența” nu a mai putut fi recuperat pentru reparații.

Incendiul a durat 29 de zile, fiind stins în dimineața zilei de 14 decembrie 1979.

Cel mai mare supertanc petrolier românesc

Nava „Independența” a fost cel mai mare supertanc petrolier românesc. Construit în 1977 la șantierul naval Constanța, nava a avut o capacitate de încărcare de 150.000 tdw.

Independența” a fost primul petrolier din această serie și clasă. Este cea mai mare navă construită vreodată în România, fiind considerată „nava amiral” a flotei comerciale românești, un „Titanic” al flotei din țara noastră, scrie redescoperaistoria.ro. 

Nava avea 150.000 tdw, 302 metri lungime şi înălţimea unui bloc cu 15 etaje.

Click aici pentru galerie foto

Inaugurare „sub semnul blestemului”

Nava a fost ianugurată în 27 mai 1977, în prezența lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu.

Evenimentul a fost însă marcat de un eșec. Sticla de șampanie aruncată de Elena Ceaușescu spre navă nu s-a spart, incidentul fiind considerat la acea vreme un semn rău sau chiar un blestem.