Topul destinaţiilor turistice strict interzise femeilor

Într-o epocă în care turismul pare să nu mai cunoască limite, mai există încă destinaţii cărora femeilor le sunt interzise, din motive de natura religioasă sau care ţin de tradiţiile locale. Aceste sunt locuri  în care femeile nu vor avea niciodată acces.


Muntele Athos

Muntele Athos, din Grecia, este unul dintre locurile în care inegalitatea de sexe se aplică în detrimentul femeilor. Mai mult, această restricţie se aplică şi în cazul femelelor din anumite specii de animale  domestic.

Cunoscută printre credincioşi şi ca “Muntele Sfânt”, regiunea cuprinde o parte dintr-o peninsulă a Macedoniei şi din regiunea muntoasă a Greciei. Ţinutul are autonomie, iar aici nu intră decât bărbaţii care au un permis special, deoarece locul este destinat călugărilor ortodocşi.


Arabia Saudită

Dacă eşti femeie şi vrei să intri în Arabia Saudita de una singură, ar fi cazul să ştii că este mai uşor să ajungi pe Marte decât în această ţară. Turistele neînsoţite nu au voie să intre aici.

Singura modalitate prin care femeile străine pot intra în această ţară este ca ele să fie însotite de o rudă de sex masculin. Aici, femeile au nevoie de permisiunea bărbaţilor pentru aproape orice.

Mormintele sacre de la Haji Ali Dargah Shrine, din Mumbai, India
Deşi este vizitată zilnic de un număr de turişti ce poate ajunge până la 20.000 de persoane, moscheea Haji Ali Dargah Shrine, din Mumbai, India, interzice accesul femeilor în zona mormintelor sfinte de aici.

Muntele Omine din Japonia

Deşi în anul 2004 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, Muntele Omine din Japonia rămâne în continuare una dintre destinaţiile turistice interzise femeilor.

De mai bine de 1.300 de ani, doar bărbaţii au escaladat stâncile care duc la templul budist aflat pe vârful muntelui. Acest lucru se întâmplă deoarece se consideră că femeile ar putea distrage atenţia pelegrinilor care vin să se reculeagă şi să stea departe de orice tentaţie lumească.

Mănăstirea Frăsinei, România

Şi în România există un loc în care femeile nu au voie să intre, motivele fiind tot cele de natura religioasă. Este vorba despre Mănăstirea de la Frăsineni, aflată în comuna Muereasca, din judeţul Valcea, loc destinat exclusiv călugărilor şi credincioşilor veniţi să se reculeagă.

Rânduiala a fost lăsată de Sfântul Ierarh Calinic, care, vizitând manastirea in secolul al XIX-lea, a decis ca aici să nu se mănânce niciodată carne şi ca interiorul ei sa nu calce vreodata picior de femeie.

Sursă: Fox News

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago