Topul celor mai periculoase plaje din lume – FOTO

Vacanţa de vară înseamnă plajă, însă nu toate sunt doar nisip şi mare. Aceste concedii se pot transforma într-un coşmar dacă nu veţi fi atenţi la avertismentele de pe aceste plaje. Rechini, meduze veninoase, valuri uriaşe sau crocodili, sunt doar câteva dintre capcanele fatale ale acestor locuri. Iată un top cu cele mai rele plaje
Insula Fraser, Australia

Apele din jurul Insulei Fraser din sud-estul statului Queensland sunt marcate ca fiind zonă interzisă. Rechini, meduze sau crocodili sunt doar câteva dintre ”surprizele” zonei. Atenţie, sunt şi foarte mulţi păianjeni otrăvitori. În ciuda acestor lucruri plaja este extraordinar de frumoasă şi de mortală, la propriu!

Foto: touristmaker.com

Gansbaai, Africa de Sud

Acesta este teritoriul pe care rechinul Marele Alb îl numeşte acasă. Turiştii pot fi martorii unor scene şocante în care rechinii atacă colonia de foci care numără aproximativ 60.000 de exemplare. Cei care vor senzaţii tari pot face scufundări în cuşti. La câţiva kilometri de plajă se găseşte un mic canal între insula Dyer şi Geyser Rock, acest canal poartă şi un nume sugestiv: aleea rechinilor.

Hanakapiai, Hawaii

Pe plaja Hanakapiai din statul american Hawaii întâlneşti un avertisment sumbru (vezi foto). Turiştii sunt avertizaţi: 83 de oameni şi-au găsit sfârşitul în curenţii misterioşi. Valurile sunt extrem de puternice aici, iar a înota aici este echivalentul cu a-ţi pune viaţa în mare pericol.

Boa Viegem, Brazil

Mulţi ani această plajă a fost considerată ca fiind nu doar una din cele mai frumoase, ci şi una dintre cele mai sigure din zonă. Dar din 1992, rechinii au atacat de cel puţin 50 de ori. 19 persoane au murit. Cu toate acestea, este cea mai frumoasă şi mai aglomerată plajă din Brazilia. Se pare că pescuitul excesiv din apropierea plajelor a dus la depopularea masivă a faunei ce constituia odinioară hrană pentru rechini.

Plaje din nordul Australiei şi Queensland

În fiecare an, între lunile octombrie şi aprilie, multe plaje din Australia sunt închise din cauza unor invazii de meduze australiene. Sunt printre cele mai veninoase animale din lume. 70 de persoane au murit din cauza înţepăturilor, din 1883 până azi. Veninul şi înţepăturile lor provoacă victimei un stop cardiac şi sunt extrem de dureroase. Adesea victima nu reuşeşte să ajungă la mal.

Volusia County, Florida

Potrivit International Shark Attack File (ISAF), o bază de date despre atacurile rechinilor, în largul coastei ţinutului au fost raportate mai multe atacuri de rechini neprovocate decât în toată Africa de Sud: 235 în total, din 1882. Totuşi nici unul nu a fost fatal. Totuşi ai mai multe şanse să fii lovit de fulger aici în Florida, decât oriunde în SUA, decât să mori în gura rechinilor: 71 de decese au fost înregistrate între 1997 şi 2006 prin electrocutare din cauza fulgerelor.

Plaja Chowpatty, India

În ciuda îndemnurilor să intri în apă, plaja din Mumbai este una dintre cele mai poluate din lume, iar apele sunt improprii înotului. Plajă, cu toate acestea, nu ar trebui să fie evitată la începutul lunii septembrie, atunci când locuitorii din Mumbai se aduna aici pentru a celebra festivalul hindus de Ganesha Chaturthi.

Copacabana, Brazilia

Copacabana este simbolul oraşului Rio şi una dintre cele mai frumoase şi mai populare plaje din America de Sud. Luaţi aminte însă căci aici este paradisul hoţilor. Au loc zilnic numeroase tâlhării şi jafuri. Turiştii sunt sfătuiţi să îşi lase banii şi obiectele de valoare la hotel. În privinţa rechinilor poate nu ar trebui să vă faceţi prea multe griji, doar şase atacuri au fost înregistrate din 1931 până azi.

Bikini Atoll, Insulele Marshall din SUA

Acest loc protejat de UNESCO prezintă două pericole majore: radiaţiile nucleare şi rechinii. Statele Unite au folosit atolul pentru testarea armelor nucleare între 1946-1958. Se presupune că cel puţin vreo 20 de teste nucleare au avut loc aici. Au fost încercări de repopulare a insulei, dar cei care odinioară locuiau aici au refuzat să se mai întoarcă. Nu e recomandat nici să se consume produsele care se găsesc în această insulă pentru că ele prezintă încă urme de radiaţii. Lipsa pescuitului din ultimii 65 de ani a dus la creşterea masivă a faunei, în special a rechinilor.

Triunghiul Roşu, California

Acestă regiune din coasta Californiei, de la Big Sur la Bodega Bay, este zona în care au fost înregistrate 11% din atacurile rechinilor Marele Alb asupra oamenilor. Se pare că aceste cifre sunt date de faptul că în zonă se înregistrează un numar mare de mamifere marine, care alcătuiesc dieta rechinilor.

Kilauea, Hawaii

Ai grijă pe unde îţi pui prosopul! Plaja cu nisip negru de la Kilauea, Hawaii se află lângă unul intre cei mai activi vulcani ai planetei. Plajele sunt situate la poalele vulcanului cu acealşi nume, care continuă să erupă din 1983. Şi rechinii constituie un pericol în zonă. Au atacat aici de 102 ori, din 1828. Opt au fost fatale.

Zipolite, Mexico

Se spune că numele de \”Zipolite\” provine din dialectul aztec şi înseamnă \”plaja mortului\”. Acest loc preferat de nudişti  are pericolele sale. Aici sunt valuri mari şi curenţi foarte periculoşi. O grupă de salvamari voluntari s-au aşezat aici în 1995, ceea ce a dus la reducerea masivă a înecurilor în zonă. Spre exemplu între 2007 şi 2009 nu s-a înregistat niciun deces prin înec în timp ce numărul celor salvaţi din valuri a fost de 180 de persoane.

Plajele de pe Amazon, Brazilia

O baie în Amazon, poate fi tentantă, dar vă poate ajuta să vă întâlniţi cu piranha, peşti electrici sau anaconda. Nu ar fi tocmai plăcut, deci staţi pe ţărm!

Staithes, Marea Britanie

Staithes Beach din Yorkshire are reputaţia a fi cea mai rea plajă din Europa. Aici sunt unele dintre cele mai poluate ape din lume. Riscurile scăldatului în ape poluate: diareea, ecoli, meningita, febra tifoidă si hepatita. Din păcate pentru Regatul Marii Britanii nu este singura plaja care se află sub standardele europene. Sunt cel puţin 41 de astfel de zone cu o reputaţie apropiată

Sursă: telegraph.co.uk.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago