Topul celor mai interesante cartiere din Europa! Între ele și unul din România

Mulţi turişti aleg vacanţele bazate pe accesibilitate sau repere celebre, alții în schimb preferă să descopere locuitorii, obiceiurile şi tradiţiile din diferite zone. Site-ul de călătorii Travel Supermarket, în parteneriat cu bloggerii Adam Goffman şi Emily Ray, a realizat un clasament al celor mai interesante cartiere turistice din Europa.

Clasamentul a fost împărţit în trei categorii – cultură, creativitate şi apreciere, ţinându-se cont de indicatori cum ar fi existenţa spaţiilor dedicate diferitelor activităţi educative, magazine de haine vintage, magazine de biciclete, galerii de artă şi studiouri.

Interesant pentru Romania este faptul că în acest top se găsește și un cartier din București: Cotroceni. Deşi ocupă doar locul 22, Cotroceni este descris ca fiind „un cartier liniştit, la vest de centrul oraşului Bucureşti, cunoscut pentru spaţiile verzi şi numeroşii studenţi din zonă. Este un refugiu pentru afacerile independente şi barurile excentrice şi unul dintre cartierele cele mai importante ale ţării, aici aflându-se reşedinţa oficială a preşedintelui din România şi Muzeul Naţional“. Bloggerii i-au acordat cartierului Cotroceni un scor de 9/10 pentru hotspot-urile sale culturale. Dacă vă interesează mai multe despre istoria cartierului Cotroceni accesati și articolului Cartierul Cotroceni, de la o pădure la un cartier exclusivist FOTO

Iată însă cine se află pe locurile fruntașe:

Locul 1: Kreuzberg – Berlin, Germania

Este cel mai tare cartier din Europa, în conformitate cu ce doi bloggeri. Kreuzberg a obţinut punctaj maxim, fiind inclus în categoria zonelor culturale. Aici se află punctul de trecere Checkpoint Charlie care duce la Zidului Berlinului, unul dintre cele mai importante repere din istoria sovietică.

Locul 2: Miera Iela – Riga, Letonia

Miera Iela este un cartier care şi-a câştigat independeţa în oraşul său gazdă. Republica Miera Iela este un organism oficial care desfăşoară anual un important festival, putând chiar aplica pentru fonduri guvernamentale.

Locul 3: Ancoats – Manchester, Marea Britanie

Goffman şi Ray sunt de părere că Ancoats din Manchester este cel mai interesant cartier al Marii Britanii. Ancoats a devenit unul dintre cele mai importante cartiere industriale din Marea Britanie în secolul al XVIII-lea, dar acum a devenit un centru pentru dezvoltarea afacerilor independente.

Locul 4: Praga – Varşovia, Polonia

Praga era considerată una dintre cele mai periculoase zone din Varşovia, chiar câştigându-şi numele de „Triunghiul Bermudelor“ printre localnici. Astăzi, însă, este un loc de întâlnire pentru artiştii oraşului, fiind plin de studiouri şi galerii, teatre alternative şi cluburi subterane.

Maria Stefan

View Comments

Recent Posts

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

6 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

6 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

7 zile ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago

Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

o săptămână ago