Topul celor mai înfiorătoare locuri din lume

Când vizităm un loc care ne dă fiori este ca şi cum am trăi un film de groază, probabil acesta fiind unul din motivele care ne determină să descoperim astfel de atracţii turistice. Iată un top al celor mai înfricoşătoare locuri din lume.

Poveştile care stau în spatele acestor locuri bizare au o tematică variată: religie, politică, arheologie. În Amsterdam, de exemplu, există un muzeu al torturii care înfăţişează instrumente produse de cruzimea umană. Iar în Cehia, la câteva zeci de minute de mers în afara oraşului Praga, există o biserică gotică din secolul al XV-lea decorată cu aproximativ 40.000 de oase umane, cunoscută ca Osuarul Sedlec.

Pe de altă parte, în San Jose, California, urmaşul familiei Wichester a construit o casă menită să potolească spiritele celor ucişi de armele celebrului producător. Se spune că cel puţin trei spirite sălăşluiesc în această casă-labirint cu 160 de camere şi 2.000 de uşi. Coridoarele întortocheate şi scările care nu duc nicăieri au fost menite, probabil, să inducă în eroare spiritele.

Casa bântuită din San Jose FOTO scare-zone.com

Mlaştina Manchac, Louisiana, SUA

Aici veţi întâlni foarte mulţi aligatori, dar se spune că noaptea mlaştina Manchac este populată de fiinţe cum ar fi prinţesa voodoo Julie White şi vârcolacul Raougarou. Copacul folosit pentru spânzurătoare şi cimitirul Frenier sunt alte două locuri bântuie în această zonă.

FOTO metatube.com

Tuol Sleng – Muzeul genocidului, Cambodgia

Lăzi pline cu oase umane şi o masă de tortură se află printre exponatele înspăimântătoare de la fosta Închisoare 21 din Phnom Penh. Colecţiile de aici reprezintă un omagiu adus celor 17.000 de oameni închişi în timpul regimului terorii condus de khmerii roşii (1975 – 1979). După ce erau interogaţi şi torturaţi, mulţi prizonieri erau apoi duşi la centrul de exterminare Choeung Ek. Imaginile alb-negru care acoperă pereţii celulelor prezintă atrocităţile la care au fost supuşi bărbaţi, femei şi copii deopotrivă.

Hotelul Stanley din Colorado, SUA

Celebrul scriitor Stephen King a petrecut un weekend la acest hotel, în 1973. Groaza trăită în urma plimbărilor prin hotelul aproape pustiu l-a inspirat să scrie romanul “Strălucirea” (The Shining). O adaptare pentru marele ecran a romanului rulează, în zilele noastre, în camerele oaspeţilor. Hotelul din Estes Park a speriat oaspeţi ca Stephen King timp de peste un secol. Între “rezidenţii paranormali” se află un bărbat care cântă la pian şi nişte copii care fac farse la etajul al patrulea.

Isla de las Muñecas (Insula Păpuşilor), Mexic

“Insula păpuşilor” a fost creată de un ţăran bântuit de amintirea unei fetiţe al cărei trup a fost adus pe malurile insulei de apele lacului Xochimilco, în apropiere de Mexico City. Pentru a împăca spiritul acesteia, dar şi pe cele ale altor copii morţi, ţăranul dornic să scape de coşmaruri a adunat sute de păpuşi vechi, unora lipsindu-le ochii, altora membrele sau chiar capul. Ele au fost agăţate de copaci şi legate cu sfori, pe tot curpinsul insulei.

FOTO intrinsecoyespectorante.blogspot.com

Pripiat, Ucraina

Evacuat după dezastrul nuclear de la Cernobîl, din 1986, acest oraş din nordul Ucrainei este cel mai mare oraş-fantomă din lume. În jur de 50.000 de oameni trăiau aici înaintea exploziei. Astăzi, blocurile de locuinţe, şcolile, spitalele şi parcurile de distracţii sunt pustii. Specialiştii consideră că este nevoie de cel puţin 20.000 de ani pentru ca zona să fie locuită din nou în siguranţă.

FOTO jurnal.md

Laguna Truk, Micronesia

Şaizeci de nave japoneze de război şi 275 de avioane zac pe fundul lagunei cu ape turcoaz, fiind cel mai mare cimitir marin din lume şi una dintre cele mai fascinante atracţii subacvatice. Scufundată în timpul unei acţiuni îndrăzneţe efectuată de americani, în 1944, această flotă-fantomă este un paradis pentru scufundători. Dar nu şi pentru cei slabi de inimă, deoarece se spune că cei peste 3.000 de marinari care au pierit odată cu flota încă mai bântuie pe fundul apei.

FOTO journals.worldnomads.com

Catacombele Parisului, Franţa

Capitala Franţei oferă trei locuri subterane bântuite. Ma întâi, catacombele pline cu scheletele a peste 6 milioane de francezi, aranjate riguros. Apoi, pentru pasionaţii care nu se tem de rozătoare, există canalizarea, veche de 700 de ani. Nu în ultimul rând, carierele de piatră subterane ale oraşului pot fi explorate în cadrul unor tururi neoficiale (mai precis, ilegale).

FOTO madefromhistory.com

Maria Stefan

View Comments

  • In Laguna Truk navele au fost scufundate din cauza razboiului sau acolo au fost depozitate "vechiturile" ?

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago