Topul celor mai frumoase monumente istorice din România

E greu să faci un top al celor mai frumoase monumente istorice din România. E o chestiune destul de subiectivă, ce ține de părerile fiecăruia; în plus, sunt foarte multe monumente și e dificil să alegi doar câteva. Cele numite aici – doar zece dintre miile de monumente înscrise în Patrimoniul cultural național – sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute, inclusiv pe plan internațional. Așteptăm, la secțiunea Comentarii, și sugestiile voastre. 

Ateneul Român este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Bucureștiului.  Pentru construirea clădirii s-a organizat, la sfârșitul secolului al XIX-lea, o campanie publică de strângere de fonduri, sub sloganul „Dați un leu pentru Ateneu!”. Operă a arhitectului francez Albert Galleron, Ateneul impresionează prin clădirea în stil neoclasic și eclectic, dar și prin pictura interioară. Construcția a început în 1886 și a fost finalizată în februarie 1888.

Mănăstirea Voroneț și-a căpătat, datorită frumuseții sale aparte, numele de „Capela Sixtină a Estului”. Ctitorie a lui Ștefan cel Mare, mănăstirea a fost ridicată în 1488 într-un timp record: trei luni și trei săptămâni. Mănăstirea este cunoscută pentru picturile sale: cea interioară datează chiar din vremea domnitorului Ștefan, fiind realizată în 1496, iar cea exterioară – cu acel „albastru de Voroneț” cunoscut în lumea întreagă – din perioada lui Petru Rareș.

Palatul Cantacuzino din București, astăzi Muzeul „George Enescu”, este opera marelui arhitect Ion D. Berindey. Finalizat în 1902, palatul construit pentru Gheorghe Cantacuzino, zis „Nababul”, a fost conceput în stilul baroc francez. Clădirea impresionează atât prin arhitectura exterioară, cât și cea interioară, la care au lucrat cei mai mari artiști ai vremii (cu picturi murale realizate de Nicolae Vermont, Arthur Verona ș.a., și sculpturi de Emil Wilhelm Becker). Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European.

Cazinoul din Constanța trebuia să fie opera arhitectului Petre Antonescu, care dorea să construiască o clădire cu arhitectură de inspirație românească. Planurile au fost însă schimbate la cerința Primăriei, iar realizarea noului proiect a revenit arhitectului Daniel Renard, care merge pe varianta unui stil art nouveau, specific cazinourilor europene ale vremii. Cazinoul a fost terminat și inaugurat în 1912.

Coloana Infinitului este una dintre cele mai cunoscute opere ale sculptorului Constantin Brâncuși. Parte a Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, din care mai fac parte Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, Coloana Infinitului, înaltă de 29 de metri, a fost inaugurată în octombrie 1938. Dedicată soldaților români căzuți în luptele de pe Jiu în Primul Război Mondial, Coloana a fost inițial denumită „Coloana recunoștinței fără sfârșit”.

Podul Minciunilor se numără printre cele mai cunoscute obiective ale Sibiului. Podul metalic cu pasarelă pietonală a fost construit în 1859 pentru a face legătura dintre Orașul de jos și Orașul de Sus, sau între Piața Mică și Piața Huet. A fost al doilea pod european realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc.

Biserica fortificată din Viscri datează din secolul al XIII-lea, când a fost ridicată pe locul unei vechi bazilici romane. Monumentul, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, include clădirea bisericii, incinta fortificată, touă turnuri și două bastioane, precum și un turn de poartă.

Palatul Culturii din Iași, mândria orașului de pe șapte coline, a fost construit pe locul vechii Curți Domnești. Construcția a început în 1906 și a fost suspendată în perioada Primului Război Mondial, fiind finalizată în 1925 (cu inaugurarea în 1926). Proiectul a fost realizat de arhitectul Ion D. Berindey în colaborare cu A.D. Xenopol și Grigore Cerchez. Clădirea impresionează prin stilul neogotic întâlnit rar în spațiul românesc.

Castelul Peleș din Sinaia a fost construit la dorința primului rege al României, Carol I. La proiectul început în 1873 au lucrat arhitecții Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Construcția a durat zece ani, palatul fiind inaugurat în 1883, la doi ani după proclamarea Regatului României. Construcția a suferit mai multe modificări și extinderi de-a lungul vremii, fiind finalizat sub forma pe care o vedem astăzi în 1914, chiar anul morții lui Carol I.

Biserica Neagră din Brașov este una dintre cele mai impresionante construcții gotice din România. Pe locul unei vechi biserice romanice a început, în 1383, construcția unei catedrale gotice. Lucările au fost suspendate în 1421 din cauza unei invazii otomane; cinci decenii mai târziu, din cauza unui cutremur au fost modificate planurile de construcții, renunțându-se la înălțarea turnului  sudic. Construcția a fost încheiată în 1477.

Maria Stefan

View Comments

  • Despre Coloana Infinita nu a-ti dat date ca la celelalte monumente (anul realizarii ei ,unde ,cine a realizat-o si alte detalii ).Deci: Coloana a fost construita in perioada august-noiembrie 1937 la Atelierele Centrale Petrosani ,in conceptia tehnica a ing. sef al Atelierelor Stefan Georgescu-Gorjan,a fost transportata in conditii dificile pe defileul Jiului si apoi montata la Targu-Jiu in noiembrie 1937 tot de lucratorii Atelierelor .Insusi Brancusi a fost prezent toata luna august la inceperea lucrarilor venind la Petrosani de la Paris.Intregul cost al Coloanei (proiectare,materiale manopera,transportsi montarea ei) a fost suportat de Societatea Carbunelui si mediul de afaceri din Petrosani fara de care totul ar fi ramas doar un frumos proiect !

  • Biserica fortificată din Biertan - este alcătuit din biserica și centura de fortificații, toate amplasate în centrul așezării, pe un deal. Biserica de tip hală ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălțată în acest stil. Altarul poliptic este cel mai mare dintre cele patru mai importante din Transilvania

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago