Momondo a făcut topul celor mai frumoase cascade din România. Situate n diferite locuri ale ţării, acestea nu trebuie să fie ratate de turiştii iubitori ai naturii.
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a făcut topul cascadelor din România la care fiecare turist ar trebui să ajungă măcar o dată. Toate aceste căderi de apă spectaculoase sunt cuibărite în mijloc de natură şi rareori nu reuşesc să ne aducă deconectarea după care ne urlă sufletele epuizate de citadini.
1. Cascada Bigăr, judeţul Caraş Severin
Probabil cea mai cunoscută cascadă din ţara noastră, Bigăr a fost desemnată acum ceva vreme, drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume, iar asta nu-i de colo. Motivul pentru care tu poţi acum să te duci şi să-i faci poze în timp ce permiţi pleoapelor să se caşte inevitabil este că, într-o bună zi, o mână de amanţi ai naturii s-au apucat ei de strâns fonduri din partea companiei şi au amenajat totul astfel încât să se ofere acces către punctul din care cascada se vede în toată splendoarea ei.
Şi care-s roadele pe care le culeg? Presupunem că cele 1000 de suflete care ajung săptămânal în acest colţ de Caraş Severin ar trebui să îi umple de o oarecare mândrie. Şi iată cum lucrurile cele mai de preţ ne sunt mai aproape decât ne închipuim, iar dacă ţi-a dat vreodată prin cap că ai vrea să vezi cu ochii tăi cea mai frumoasă cascadă din lume, nu trebuie să-ţi deplasezi persoana mai departe de punctul unde paralela 45 străbate ţara noastră.
2. Cascada Cailor, judeţul Maramureş
Ştii cum e să stai la poalele unui şuvoi de apă ce cade de la 90 de metri deasupra ta, în vreme ce verdele din jur pare să se legene în bătaia muzicii de râu care loveşte treptele? Probabil că nu, că doar nu găseşti aşa ceva la orice colţ de stradă, dar îţi spunem noi: e ca şi cum vocile din interiorul craniului încetează să se mai contrazică şi să încerce, fiecare în legea ei, să se facă auzită. Tac pentru câteva minute, se dau la o parte şi fac loc muzicii de apă să se strecoare nestingherită printre cotloanele minţii.
Dacă deja începi să baţi cu pumnul în masă cerând să ţi se spună degrabă cum ajungi la locul cu pricina, află că trebuie să baţi drumul până taman în Munţii Rodnei, în apropiere de staţiunea Borşa, unde poţi să găseşti şi cazare. Iar odată ajuns, alegi: ori iei telecabina, ori decizi că trebuie să te lepezi de niscaiva sudoare pentru a profita cum se cuvine, aşa că te-ncumeţi la o drumeţie de juma’ de ceas.
3. Cascada Duruitoarea, judeţul Neamţ
Undeva în Munţii Ceahlău, după ce parcurgi un drum de pur munte românesc, cu căpiţe de fân şi tot arsenalul de pitoresc, îţi va ieşi până la urmă în cale o săgeată care nu se vrea deloc subtilă. Te va îmbia „Spre Cascada Duruitoarea”, făcându-şi conştiincios datoria. Nu ar fi politicos să refuzi aşa că urmează drumul indicat, îmbiat de mirosul proaspăt de ace de pin şi reîntoarcere la origini.
Opreşte-te din loc în loc să respiri tot mai rarul aer curat sau să mai asculţi muzica păsărilor de pădure, iar dacă inspiraţia (sau mama) ţi-a aruncat vreun sendviş prin băgăjel, aşază-te la una dintre mesele de lemn şi savurează-l în tihnă. Continuă-ţi apoi cuminte drumul până ajungi să fii ghidat doar de sunetul de apă ce mângâie piatra. „Mângâie” s-ar putea să-ţi dea o idee greşită despre zgomotul pe care-l face apa pentru că nu au numit-o aşa din cauza blândeţii cu care se arunca la vale, ci mai degrabă pentru că zgomotul continuu pe care îl face n-are nicio legătură cu subtilitatea.
Tot spaţiul pe care-l vei fi străbătut nu-i altceva decât Parcul Naţional Ceahlău din judeţul Neamţ şi i-a fost dat cam tot ce putea să primească o zonă situată acolo unde se află: forme carstice, văi, cheiuri, pajişti, fâneţe şi nici nu ne mai apucăm să povestim despre floră şi faună…
5. Cascada Bâlea, Munţii Făgăraş
Când vreodată ar fi de lepădat un roadtrip pe Transfăgărăşan? Niciodată. Ba mai mult, ai putea parcurge drumul de fiecare dată când eşti puţin ofuscat de „cum merg lucrurile în ţara asta” şi când te gândeşti la toţi tovarăşii care au luat drumul de peste graniţă. Transfăgărăşanul te-ar putea convinge de un milion de ori la rând să rămâi aici, că „nicăieri nu-i ca la noi” (în sensul bun).
Şi cum îi dai tu înainte pe drumul care înfruntă munţii Făgăraşului, vei ajunge negreşit la cabana Bâlea Cascada. Ăla ar fi momentul când trebuie să părăseşti confortul maşinii şi să o iei la pas ceva mai puţin de o oră, pe cărarea ce-şi dă obştescul sfârşit în apropierea cascadei. Îţi vei spune în sinea ta, că după ce tocmai ai dat cu ochii de întinderea glaciară a Lacului Bâlea, prea puţine lucruri te mai pot impresiona. Eşti la ani lumină de adevăr. Vara o vei găsi încadrată de vegetaţie, de viaţă şi de culori, în vreme ce, pe timp de iarnă o vei găsi albă, frumoasă şi grăbită să ajungă la poalele muntelui.
În acest din urmă caz, înainte să blestemi temperaturile inuman de joase şi pe cine a avut ideea să urcaţi pe munte iarna, află că numai acum poţi vedea singurul hotel de gheaţă din România. În apropiere de lac, în fiecare an, arhitecţii de prin partea locului se pun pe treabă şi ridică acest imobil folosind cuburi de gheaţă sustrase din lac.
6. Cascada Vălul Miresei, satul Răchitele, judeţul Cluj
La depărtare de 68 de kilometri de Cluj, în inima Munţilor Apuseni, cea mai frumoasă cascadă din Transilvania te aşteaptă. Cu o cădere de 30 de metri, nu-i prea greu de imaginat cum s-a procopsit cascada cu asemenea nume, dar pentru că ne dăm în vânt după legende şi poveşti, există una care stă şi la originea acestei căderi de apă. Se spune că, în ziua nunţii, o mireasă a căzut de pe stâncile Munţilor Bihor, în vreme ce vălul i-a rămas agăţat acolo.
Dacă te-ai născut sau aciuat ulterior în partea estică de ţară şi-ţi vine greu nevoie mare să baţi drumul până acolo, vei avea, poate nevoie de argumente suplimentare pentru a te convinge să te-arăţi în partea aceasta de ţară. Poate că traseele montane superbe din Apuseni nu te conving destul, poate nici dacă îţi spunem că iarna, peretele cascadei este îmbrăcat în gheaţă pe care o poţi escalada nu îţi dă ghes să te pui pe drum.
Am mai încerca să-ţi aducem la cunoştinţă că, în aceeaşi comună unde se află Vălul Miresei (comuna Mărgău) există singurul argou rural din ţara noastră (limba gomoţească) şi se trage din vremuri îndepărtate când, geamgiii de aici au creat o limbă care să nu poată fi înţeleasă de oameni ce nu aparţin breslei, iar acum, deşi geamgii nu mai găseşti, mai există câteva familii care mai pot vorbi gomoţeasca.
Ei, ei? Tentaţia începe să-ţi facă avansuri? Ce spui dacă, la toate astea mai adaugi şi cazarea într-o pensiune rurală, ieftină, care te-mbie încă de-afară cu miros de brânzoaice tradiţionale, învârtite sau păstrăv la grătar în coajă de brad? Nu ne-ar mira să fi plonjat deja în dulap şi să te pui pe făcut bagajul.
7. Cascada Beuşniţa, judeţul Caraş Severin
Se zvoneşte cum că Bigăr, răsfăţata publicului, ar fi mic copil pe lângă Cascada Beuşniţa, dar se mai spune că, pentru a o vedea în toată splendoarea, înţelept ar fi să iei drumul spre Cheile Nerei undeva la sfârşitul primăverii, începutul verii, când ploile dau năvală, iar apa înspumată se năpusteşte într-un volum covârşitor peste treptele brodate cu muşchi.
E un spectacol şi e prea probabil ca alţi mulţi călători să vină în acelaşi timp, la fel ca tine, însetaţi de a-i oferi privirii frumuseţe. Interesant este faptul că, în fiecare an, cascada mai creşte câte puţin; calcarul ce vine odată cu apele din vârf de munte se depune încetul cu încetul, se transformă într-o nouă faţă de rocă şi primeşte pe suprafaţa-i noi organisme de muşchi.
Totuşi, în drumul tău către locul cu pricina, nu te năpusti asupra destinaţiei fără să te uiţi în stânga şi-n dreapta, pentru că, până să ajungi la Beuşniţa, lacul Ochiul Beiului îşi aşteaptă şi el rândul. Acea oglindă de verde şi albastru născută în mijlocul pădurii din lacrimile unui fost conducător otoman (asta vrea să spună „bei”) îşi aşteaptă rândul, iar de-o ocoleşti, nu ştim dacă ţi-ai ierta-o vreodată.
8. Cascada Văioaga, judeţul Caraş Severin
Bine, recunoaştem, cascada aceasta nu a fost binecuvântată cu cel mai atrăgător nume din Univers şi e cam greu să fii îmbiat de un loc a cărui denumire se sfârşeşte cu „oaga”. Dar nu ştii ce pierzi dacă permiţi aceastei umbre de superficialitate să stea între tine şi un drum în Munţii Aninei, la Parcul Naţional Cheile Nerei.
Ca un vânător de cascade veritabil ce vei deveni după ce apuci să vezi câteva, vei lua firescul drum către Caraş Severin (da, e acolo o aglomerare de cascade care iau ochii… ceva de groază). Dar înainte să ajungi la mai sus menţionata Cascadă Beuşniţa, cască ochii la semnele de pe drum şi observă-l pe acela timid care indică „Văioaga”. Abate-te preţ de câteva minute de la drum, lasă-te ademenit de sunetul de apă neliniştită şi pregăteşte-te să intri într-un decor al cărui exotism a fost asemuit celui din Cartea Junglei.
Cuminte ar fi să parcurgi pe jos drumul acela de 3 km până la cascadă, să respiri natură şi neprihănire şi să simţi cu atât mai mult bucuria, când dai cu ochii de tabloul îmbrăcat în muşchi, verdeaţă, arbuşti şi flori presărate pe ici, pe colo.
9. Cascada Topliţa, judeţul Harghita
Topliţa-i singura cascadă cu ape termale din România şi a doua de pe întinsul bătrânului continent. Iar asta nu-i de colo, mai ales dacă judeci unde-i localizată: în Munţii Harghita, la marginea râului Mureş, într-una dintre zonele cele mai reci ale ţării. Fii fără teamă, a fost declarată rezervaţie naturală, monument al naturii şi toate cele pentru a o conserva câteva mii de ani de-acum încolo, iar dacă tu vrei cu tot dinadinsul să-ţi scalzi trupul în ape binefăcătoare, există în apropiere două alte izvoare de apă termală (Băile Urmanczy şi Banffy).
Şi nu numai că găseşti şi apă termală şi cascadă în aceeaşi cădere de apă, dar cineva cu minte sensibilă de poet a numit-o şi „cascadă cameleonică”, iar ceea ce l-a stimulat să ajungă la un asemenea epitet a fost schimbarea culorii apei. Ei bine, roca poroasă de calcar peste care îşi face apa de cap aici, îi dă apei această proprietate şi nu puţini sunt cei care zăbovesc acolo cu ochii cât farfuriile de supă şi cu telefoanele la datorie pentru a surprinde nuanţele ce oscilează între alb şi brun.
În iarna lui 2015, cascada le-a jucat un renghi de zile mari geologilor când, pentru prima dată în existenţa ei cunoscută, apa a îngheţat şi a făcut ca bucăţi enorme de rocă să se prăbuşească. „Prăpăd”, vuiau ziarele prăpăstioase, „ tocmai am pierdut un obiectiv unic din ţară”. Ei bine, nu. Cascada e tot acolo, într-o formă diferită, dar cu nimic mai prejos în frumuseţe.
10. Cascada Caraiman, judeţul Prahova
Nu trebuie neapărat să îţi rezervi un ditamai weekendul în Bucegi ca să-ţi doreşti cu tot dinadinsul să vezi cascada şi nici nu am vrea să-ţi dăm ocazia să pretextezi absenţa de la acest spectacol românesc. E adevărat, însă, cel mai bun moment al anului, cel în care cascada se află în apogeul ei, este sfârşitul primăverii, atunci când toată gălăgia de zăpadă lăsată în urmă de iarna târzie, alături de ploile aduse ce s-au pogorât mai apoi peste munţi, se aruncă din plin, cu capul înainte.
Poate vei auzi de ea sub numele de Cascada Fantomă şi n-o să-ţi vină să crezi că, o asemenea cantitate de H2O, căreia pare să nu poată să-i stea nimic în cale, se preface într-un firicel plăpând şi timid de apă în alte perioade ale anului. Ei, şi tot prin apropiere, niscaiva drum de mai străbaţi, ai toate şansele să ajungi pe platoul unde ai văzut Babele şi Sfinxul pentru prima dată-n tinereţea timpurie, într-o primă excursie cu clasa.
FOTO momondo.ro