Topul celor mai fericite ţări din lume. Pe ce loc este România?

Norvegia nu mai este cea mai fericită ţară din lume, fiind detronată în Raportul Mondial al Fericirii 2018, care prezintă un top alcătuit din 156 de state. România se numără printre primele 100.

După ce anul trecut a ocupat locul cinci, iată că Finlanda este cea mai fericită ţară din lume în 2018, reuşind să-şi detroneze vecina, Norvegia, potrivit unei cercetări realizată printr-un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit BBC.Topul a fost întocmit pe baza nivelului de mulţumire înregistrat de locuitorii din 156 de ţări cu privire la mai multe aspecte precum PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţa socială, speranţa de viaţă, absenţa corupţiei, libertatea socială şi generozitatea.

La fel ca în anii trecuţi, topul zece este dominat de ţări nordice (5), în timp ce la polul opus este ţara africană Burundi, unde sunt cei mai nefericiţi oameni. România se află pe locul 52, iar Moldova pe 67.

Click aici pentru a consulata raportul ONU

Statele Unite şi Marea Britanie ocupă poziţiile 18, respectiv 19. Deşi este una dintre cele mai bogate ţări, America a picat patru poziţii, factorii vinovaţi pentru declinul fericirii fiind slăbirea reţelelor de asistenţă socială, prezenţa corupţiei în instituţiile guvernamentale şi în mediul de afaceri şi diminuarea încrederii în instituţiile publice. De asemenea, obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide reprezintă alte probleme care afectează fericirea americanilor.

Un capitol important avut în vedere a fost fericirea imigranţilor din 117 ţări, inclus în premieră în raportul iniţiat în 2012. Ţările nordice au obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune. „E clar că ţările nordice fac ceva când vine vorba de crearea condiţiilor bune pentru o viaţă bună“, a declarat Meik Wiking, directorul executiv al Insitutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga.

„Descoperirea cea mai izbitoare a raportului este remarcabila consistenţă între fericirea imigranţilor şi cea a nativilor. Cei care se mută în ţări mai fericite au de câştigat, în timp ce persoanele care se mută în ţări mai puţin fericite pierd“, a explicat John Helliwell, unul dintre autorii raportului şi profesor la Universitatea British Columbia.

Top 10 cele mai fericite ţări din lume

1. Finlanda

2. Norvegia

3. Danemarca

4. Islanda

5. Elveţia

6. Olanda

7. Canada

8. Noua Zeelandă

9. Suedia

10. Australia

Top 10 cele mai nefericite ţări din lume

1. Burundi

2. Republica Centrafricană

3. Sudanul de Sud

4. Tanzania

5. Yemen

6. Rwanda

7. Siria

8. Liberia

9. Haiti

10. Malawi

Maria Stefan

Recent Posts

Măsuri extreme la Barcelona pentru temperarea supraturismului!

Locuitorii cartierului La Salut din Barcelona s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell…

o zi ago

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

6 zile ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

6 zile ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

6 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

6 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

6 zile ago