Topul celor mai buni cârnați! Unde sunt produsele românești?

Cârnații sunt unul dintre cele mai iubite preparate din lume și sunt întâlniți în gastronomia multor popoare. Iată care sunt cei mai buni din lume.

Babic, cabanos, ghiudem, trandafir: toate aceste sortimente de cârnați sunt populare în România. Așa cum chorizo, salsiccia și bratwurst sunt considerați unii dintre cei mai savuroși cârnați la nivel mondial și nu sunt consumați doar în țara lor de origine.  

Site-ul tastatlas.com a publicat topul celor mai buni cârnați din lume, iar în acest clasament au intrat două produse din România: cârnații de Pleșcoi și caltaboșul. Cârnații de Pleșcoi se află pe locul 27, iar caltaboșul pe poziția 37.

Cel mai bun cârnat din lume este considerat Chistorra, un cârnat tradițional din Spania (Țara Bascilor). Este un produs din carne de porc, e asemănător cu chorizo și este condimentat cu usturoi, sare și boia de ardei, ceea ce îi conferă culoarea roșu aprins.

În top 10 au fost incluse următoarele sortimente: Morcilla de Granada (Spania, locul 2 – seamănă destul de mult cu Sângeretele din Banatul românesc), Regensburger wurst (Germania, locul 3), Alheira de Vinhais (Portugalia, locul 4), Chorizo (Spania, locul 5), Salsiccia (Italia, locul 6), Sucuk (Turcia, locul 7), Loukaniko (Grecia, locul 8), Bratwurst (Germania, locul 9), Alheira (Portugalia, locul 10).

Cei mai buni cârnați din România

Caltaboșul este descris pe tasteatlas.com drept un cârnat de porc pe bază de ficat, care este preparat și consumat în mod tradițional în perioada sărbătorilor de iarnă. Deoarece e o specialitate făcută casă, nu există o singură rețetă pentru el, dar mai conține carne și alte organe. Ingredientele sunt fierte cu mirodenii, tocate, amestecate cu ceapă și orez (opțional). Spre deosebire de alte tipuri de cârnați românești, caltaboșii sunt fierți, nu prăjiți.

Cârnaţii de Pleşcoi sunt un produs românesc recunoscut și protejat în Uniunea Europeană și beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Cârnaţii de Pleşcoi sunt făcuți dintr-un amestec de carne de oaie şi vită (minimum 55% carne de oaie) și sunt condimentaţi cu ardei iute și usturoi. Această combinaţie de ingrediente şi procesul de producţie conferă cârnaţilor de Pleşcoi un gust unic.

Ciprian Ionescu

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago