Au rămas celebre în istorie expresii precum „Asta-i muzica ce-mi place“, „Arme, arme, daţi-mi arme!“ sau „Pe aici nu se trece“, dar mai puţin cunoscute sunt întâmplările în care au fost rostite, dar şi personajele care le-au spus.
Vă propunem o selecţie de anecdote din istorie.
„Asta-i muzica ce-mi place!“
Expresia aparţine lui Carol I. Aflat la Calafat, în mai 1877, viitorul rege al României a dat ordin bateriilor să tragă asupra poziţiilor turceşti de la Vidin. Afost deschis focul de către tunul 1 din bateria Carol, după care a executat foc tunul 1 din bateria Mircea, urmat de tunul 1 din bateria Elisabeta. Forţele otomane au răspuns cu foc de artilerie după a doua lovitură românească de tun, iar schimbul de focuri a durat o oră. La prima lovitură românească de tun, regele Carol I a rostit celebra propoziţie: „Asta-i muzica ce-mi place!”
„Arme! Arme! Daţi-mi arme!“
Acest apel disperat a răsunat în toamna anului 1848. De undeva din nordul Olteniei, din tabăra militară de la Râureni, generalul Gheorghe Magheru se adresa guvernului provizoriu de la Bucureşti, cerând să i se trimită armele de care era atâta nevoie pentru înarmarea celor peste 10.000 de voluntari, veniţi din toate colţurile Ţării Româneşti să lupte, chiar jertfindu-şi viaţa, pentru Patrie şi Revoluţie. Din nenorocire, armele n-au sosit. Pe 8 septembrie 1848, când Fuad Efendi se apropia de Bucureşti spre a se întâlni cu trupele generalului Luders, întreaga suflare revoluţionară îşi punea speranţele în tabăra de la Râureni. Dar conducerea revoluţiei a şovăit tocmai atunci când trebuia să dovedească cea mai mare energie.
„Pe aici nu se trece!“
Una din devizele memorabile rostite pe pământ românesc. Născute pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor, aceste cuvinte au intrat în conştiinţa neamului românesc prin jertfa a peste 27.000 de români. Ele au fost lansate de generalul Eremia Grigorescu (1863-1919), comandantul Armatei 1 române, în momentul în care a trecut de pe frontul de la Oituz pe acela al Mărăşeştilor (august 1917).
Papură –Vodă
Este porecla dată lui Ştefăniţă –Vodă al Moldovei, sub domnia căruia oamenii au fost nevoiţi să se hrănească cu papură din pricina secetei şi a foametei cumplite. Alexandru Vlahuţă, în descrierile sale, evocă acest moment impresionant: “E o aşa secetă şi uscăciune în Moldova, că nu se zăreşte frunză pe copac… şi vitele mor pe câmp şi oamenii mănâncă papură uscată, de unde s-a şi tras porecla de Papură -Vodă”.
„Daţi-le şefi buni şi nu veţi găsi trupe mai bune!”“
Aprecierile asupra felului în care armata română s-a comportat în cel de-Al Doilea Război Mondial sunt numeroase. Generalul german Hans Speidel, devenit mai târziu comandant al forţelor terestre ale NATO în Europa Centrală, declara ziaristului american Cyrus Sulzberger, dornic să afle care au fost cele mai bune trupe ale Axei (cu excepţia germanilor): ”Românii. Daţi-le şefi buni şi nu veţi găsi trupe mai bune!”.
Sultanul Soliman şi bătrânul viclean
După ce a cucerit Belgradul, se întorcea spre Constantinopol. La intrarea în capitală, din marea mulţime care aştepta să aclame pe sultanul glorios, ieşi disperat un bătrân, care s-a aruncat în genunchi înaintea lui Soliman, strigând să i se facă dreptate. Sultanul, văzându-l, îl întrebă cu blândeţe:
– Cine eşti?
– Sunt un bătrân negustor şi hoţii mi-au jefuit toată averea!
– Unde ai fost, pe când hoţii te jefuiau?
– Dormeam.
– Şi de ce dormeai? strigă sultanul mânios.
– Credeam că Măria Sa sultanul veghează pentru toţi supuşii săi!
Sultanului îi plăcu răspunsul acesta înţelept şi îndrăzneţ şi porunci ca negustorul să fie despăgubit din vistieria statului.